Lucrul pe care nu îl putem face cu regretele noastre este să ne întoarcem în trecut și să schimbăm cursul lucrurilor. Regretele sunt ceea ce sunt; ele sunt rezultatul la ceea ce am decis să facem. Cred că una dintre strategiile cele mai reușite ale lui Satan pentru a ne înfrânge sau de a ne umili este să continue să ne acuze de lucrurile pe care le-am făcut greșit. Unul dintre lucrurile eliberatoare pe care Isus Hristos ni le oferă este sângele Său purificator- iar acesta nu ține cont de cât de rău sau cât de adânc este lucrul pe care l-am făcut.Va veni o zi când nu va mai exista moartea, iar El va șterge orice lacrimă, orice durere și orice regret. Nu ni le vom mai aminti. Vom ajunge în veșnicie, în prezența Lui, unde, în locul acestor regrete va fi bucuria eternă de a fi în părtășie cu El, fără vreo piedică, fără posibilitatea de a mai greși din nou. Acesta este beneficiul și răsplata de a-L cunoaște pe Hristos ca mântuitor.
Joe Stowell, în ”If I Could Do It All Over Again” de Jon Gauger
Autor: Irina-Maria Akopian
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează.
Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina-Maria Akopian