CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 15, episodul 9


Anul 2018 este unul special pentru poporul român, dat fiind faptul că se împlinesc o sută de ani de la terminarea Primului Război Mondial (1914-1918) și realizarea unirii Regatului Român cu provinciile istorice. Atunci, Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu Țara Mamă, cunoscută sub numele de Vechiul Regat.

Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia a fost una deosebită și pentru credinioșii baptiști. Aceștia au suferit și s-au bucurat alături de ceilalți români de greutățile și bucuriile prin care a trecut țara la acest început de secol XX.

De aceea, sâmbătă, 1 decembrie, în zi de sărbătoare, de la ora 2 și 20 în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ vă prezentăm un volum special, proaspăt apărut – Baptiștii și Marea Unire din 1918 – o lucrare bine documentată, prin care autorii, Vasile Bel și Daniel Stoica, demonstrează că baptiștii au fost în favoarea Marii Uniri, atât prin participarea unor reprezentanți la eveniment, cât și prin celebrarea Unirii, după anul 1918, în diverse comunități de credincioși baptiști.

„Mergem să facem Unirea!” Dacă acest strigăt își găsește ecou și în inimile voastre, fiți alături de noi, pentru a descoperi, din documente istorice și mărturii, care era atmosfera din acele zile, printre români și în comunitățile de credincioși, sâmbătă, 1 decembrie, la RVE București, pe 94,2 FM sau pe rvebucuresti.ro.

Advent în Narnia


Prin temele sale încântătoare, cum ar fi lumina și întunericul, ispita și păcatul, iertarea și speranța, romanul lui C.S. Lewis, Șifonierul, leul și vrăjitoarea este o sursă deosebită de meditații pentru perioada de Advent, perioada premergătoare Sărbătorii Nașterii Domnului.

În perioada 1-28 decembrie, de la ora 18:00 la RVE București vă invităm să descoperiți în aceste meditații ce ne pot învăța cei patru copii Pevensie despre Dumnezeu și venirea Sa în lume în persoana lui Isus Hristos, adevăruri revelate în urma minunatei călătorii a copiilor pe tărâmul Narniei.

Pornind de la evenimentele din romanul lui C.S. Lewis, îmbinate cu pasaje din Scriptură elocvente, aceste meditații sunt un mod prin care putem privi Sărbătoarea Nașterii Domnului și viața de credință cu alți ochi, într-un mod proaspăt.

Urmăriți-le în fiecare zi, între 1 și 28 decembrie, de la ora 18:00 la RVE București pe 94,2 FM, pe rvebucuresti.ro și aici pe blog!

Un strop de viață #915


Și-n ziua când tăria-mi piere

Sfârșitul văd, ceasul mi-a sosit,

Duhul meu nu va-nceta să-Ți cânte

Îți poți imagina cum e să fii atât de conștient de bunătatea și gloria lui Dumnezeu în acel moment încât să nu poți face altceva decât să-L preamărești cu ultima suflare? Închipuie-ți că ultimele ecouri ale cântecului tău de aici vor fi de fapt primele note ale cântecului tău de acolo – o melodie infinită închinată Dumnezeului și Regelui nostru. Iar apoi imaginează-ți că atunci când vom parcurge primele zece mii de motive pentru care El este vrednic de lauda noastră, ne vom afla abia la început.

Chiar zeci de mii de ani

Și apoi în veci

Matt Redmann, Zece mii de motive

Un strop de viață #914


Am observat în psalmi cum de multe ori închinătorii sar într-o clipă de la implorări disperate la închinare profundă. Chiar și atunci când sunt întristați de circumstanțele în care se găsesc, conștientizează sfințenia numelui lui Dumnezeu și puterea brațului Său. Chiar și așa, de ce ai striga după ajutorul Lui dacă nu crezi că are puterea să te ajute? Oricât de încolțiți sau nefericiți au fost psalmiștii în anumite momente, cântecele lor au fost în esență strigăte prin care recunoșteau că numai Dumnezeu are inima și puterea de a interveni în favoarea lor. Sinceri, într-adevăr. Dar întotdeauna plini de reverență.

Matt Redman, Zece mii de motive”

Un strop de viață #913


Există un echilibru foarte delicat pe care trebuie să-l menținem, dar, în general, vom prospera când vom administra banii cu ajutorul înțelepciunii lui Dumnezeu. Relațiile cu ceilalți și cu familia noastră vor fi mai puternice atunci când vom practica virtuțile lui Isus Cristos. Vom simți mai multă bucurie atunci când vom trăi în ascultare. Adevărul este că Dumnezeu ne binecuvântează în multe feluri, dar dacă oricare dintre aceste binecuvântări devine preocuparea vieții noastre sau, mai grav, scopul vieții noastre, ne-am îndepărtat de la practicarea credinței autentice și am ales o variantă mult distorsionată.

Gary Thomas, Credința adevărată