CARTEA E O VIAȚĂ – sezonul 18, episodul 2


Sâmbătă, 28 septembrie de la ora 14:15 în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ vă propunem să descoperiți un volum de predici apărut la Editura Humanitas, sub titlul Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct, scris de Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București.

Acesta cuprinde mai multe predici sau cuvântări pe diverse teme, prilejuite de anumite sărbători sau evenimente sau nu, aproape toate fiind străbătute ca un fir roșu de ideea întâlnirii personale cu Dumnezeu în Persoana lui Isus Hristos, Dumnezeu Întrupat, care a murit pentru noi și care ne schimbă viețile.

Într-o lume guvernată de iPhone și iPad, WhatsApp ori Twitter, distanța față de ceea ce gândim, spunem sau facem a devenit minimală. Trăim intens și, evident, cu repeziciune, dar, cu toate acestea, nu suntem mai câștigați sufletește. Din păcate, dialogul din zona virtuală a pierdut simțul măsurii și, fără a mai ține cont de bunele maniere, ne expune tot mai mult anxietății și alienării. În acest univers tot mai confuz chiar și pentru credință, măsura dialogului nu mai este atât de ușor la îndemână.

Paginile de față se doresc o binevoitoare încurajare, scrie Mihai Frățilă despre volumul Există o zare. Acelora care, dincolo de lucrurile trecătoare, nu se înstrăinează de legătura cu ceilalți în căutarea sensului vieții, li se cere mai întâi să fie disponibili pentru o mare renunțare necesară. Astfel, renunțarea la imaginea unui „Dumnezeu senin și rece” față de grijile omului devine esențială pentru a face ulterior descoperirea salutară: într-adevăr, când vine vorba despre mântuirea sufletelor, lui Dumnezeu nu-i este totuna.

Mai multe din volumul Există o zare de Mihai Frățilă aflați sâmbătă, în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, la RVE București pe 94,2 FM și pe rve.ro/rvebucuresti.ro.

Sezon nou CARTEA E O VIAȚĂ – episodul 1, sezonul 18


Viața ta îți pare mult mai complicată decât a altora. Te confrunți cu mașini de spălat care se strică, cu fripturi care se ard, facturi care trebuie plătite și cu ore de vârf când traficul este blocat.

Poate ai probleme financiare, poate ai un copil bolnav sau poate chiar tu trebuie să faci față suferinței. Necazuri, tragedii, lipsuri, îngrijorări, durere.

Sâmbătă, 21 septembrie de la ora 14:15 în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ vă aducem înainte cartea lui Elisabeth Elliot, Fii liniștit, suflete!, o carte subțire, dar profundă, în care aceasta ne arată că durerea și necazul au un rol important în modelarea caracterului nostru, iar ceea ce contează este reacția noastră, atitudinea noastră, pentru că o inimă liniștită e mulțumită cu ceea ce îi dă Dumnezeu.

Despre rostul suferinței, cele șapte alegeri care duc la acceptarea în pace a suferinței și despre cum să ne păstrăm liniștea în mijlocul acesteia aflăm sâmbătă, în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ la RVE București pe 94,2 FM și pe rve.ro/rvebucuresti.ro.

Consensul evanghelic #53


Noi credem în Victoria finală a lui Dumnezeu asupra lui Satana și asupra răului și în instaurarea Împărăției Sale desăvârșite într-un cer nou și un pământ nou.

Asbury Theological Seminary

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden

Consensul evanghelic #52


La sfârșitul veacului, trupurile celor morți vor fi înviate, cei drepți vor intra în posesia deplină a binecuvântării eterne în prezența lui Dumnezeu, iar cei răi vor fi condamnați la moarte veșnică.

Christianity Today International

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden

Consensul evanghelic #51


Noi credem în speranța binecuvântată că Isus Cristos va reveni curând pe acest pământ, în mod personal, vizibil și neașteptat, cu putere și slavă, pentru a-I aduna pe aleșii Săi, pentru a învia morții, pentru a judeca națiunile, pentru a-și desavârși Împărăția.

Wheaton College

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden