Ce am citit în februarie 2026

În luna februarie am reușit să termin 14 cărți, dar am mai citit și din alte câteva, având în vedere că am intrat în perioada de Lent (Postul Paștelui), în care parcurg mai multe volume tematice în paralel.

Luna aceasta am reușit să adun o diversitate mai mare de lecturi, de la manga și benzi desenate (cu Ștrumfi, dar nu numai) și cărți pentru copii până la un pic de teologie și un roman. Iată care au fost!

În primele două săptămâni din luna februarie am pregătit 14 cărți despre iubire în cinstea Valentine’s Day pe care le-am citit cu voce tare cu toată familia (pe acestea nu le-am pus la socoteală). Una dintre acestea era nouă pentru mine, și anume, Iubirea e ca brânza… din seria Geronimo Stilton. Simpăticuță, dar nu cine știe ce, vă dați seama.

După aceea, m-am mobilizat să termin Mic abecedar pentru laicii nesiguri de Hans Urs von Balthasar, care, cu excepția câtorva observații mai generale de pe la început, s-a dovedit a fi prea ancorat în catolicism pentru gustul meu.

În paralel, am parcurs, într-un ritm mai greoi decât mă așteptam și decât aș fi vrut, un volum care tratează o temă interesantă, și anume, Sensing God – Experiencing the Divine in Nature, Food, Music & Beauty de Joel Clarkson.

Aveam volumul acesta pe listă încât de când apăruse în 2021, în perioada în care descoperisem familia Clarkson, începând cu cartea părinților, The Lifegiving Parent de Clay și Sally Clarkson (din care am tradus câteva citate și pe blog), trecând apoi la Book Girl de Sarah Clarkson (pe baza căreia am făcut o serie întreagă pe blog și care rămâne preferata mea de până acum), și ajungând abia anul acesta în ianuarie la cartea celeilalte surori, Joy Marie Clarkson, Aggressively Happy.

Am făcut tot acest preambul ca să explic puțin contextul în care m-a interesat inițial cartea, dincolo de tema ei care oricum mă interesează încă. Doar că de când am pus-o pe listă și până acum, am mai citit alte cărți care tratează într-o formă sau alta părți din acest volum și nu mi s-a mai părut ceva la fel de proaspăt cum aș fi simțit dacă l-aș fi citit acum 5 ani. Are și un limbaj cam prețios, care tinde mai degrabă spre descrieri poetice, decât spre o prezentare tehnică, ceea ce nu mă deranjează întotdeauna, dar în acest caz mie mi-a îngreunat lectura. A fost o lectură plăcută per total, și mai degrabă o reconfirmare a ideilor legate de experimentarea lui Dumnezeu prin lumea creată, artă, frumusețe etc. și de caracterul sacramental al creației decât ceva complet revelator.

Între timp am mai parcurs și trei volume de benzi desenate cu Ștrumfi, împrumutate tot de la Institutul francez, și anume: Salade de Schtroumpfs, Les Schtroumpfs et les haricots mauves și L’Aéroschtroumpf.

Cine a fost atent la ce scriam despre benzile desenate cu Ștrumfi mai demult probabil că se întreabă cum de nu mă mai opresc acum din citit benzi desenate cu Ștrumfi. Explicația este că, pe de o parte, datorită lor i-am retrezit și i-am menținut lui Mihai interesul pentru Institutul francez în această perioadă, iar pe de altă parte, lectura lor reprezintă o ocazie de contectare (el neștiind franceză, e nevoie să i le citesc eu) și ne-au salvat în câteva momente de criză de astă-iarnă. În plus, am descoperit că pot fi chiar amuzante, dacă nimerești volumele potrivite (iar citindu-le în franceză mi-e mai greu să adorm, pentru că mă concentrez să traduc).

De la Ștrumfi, trecem la o altă carte tradusă luna aceasta, și anume, And the Angels Were Silent de Max Lucado, un volum mai vechi de-al lui despre Săptămâna Mare, care chiar de-abia aștept să apară și să văd cum va arăta.

Între timp, am parcurs destul de repede și volumul Să furi noaptea de Romana Petri (pe care l-am primit cadou de ziua mea de la mama mea, mulțumesc!).

Aceasta este o biografie romanțată foarte frumos scrisă despre scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupéry, autorul faimoasei cărți Micul prinț. Până să ajungă să scrie Micul prinț, el a devenit faimos pentru scrierile sale inspirate de experiența sa de pilot, cum ar fi, Pământ al oamenilor, Zbor de noapte sau Pilot de război (le găsiți într-o ediție într-un singur volum la Editura Litera, dar au mai fost publicate, alături de Curierul de Sud și la Editura Rao, în ediția pe care am citit-o eu mai demult) .

De altfel, această biografie m-a făcut curioasă să recitesc aceste opere ale sale (și Citadela, pe care încă nu am citit-o), și poate de data aceasta să le și gust altfel, pentru că trebuie să mărturisesc că deși le-am citit din zelul de a citi tot ce găseam de autorul cărții mele preferate, de fapt atunci m-au plictisit teribil.

Romana Petri pictează portretul unui om cu un suflet sensibil și zbuciumat, aflat permanent în căutarea iubirii (poate cu I mare?) și, poate, într-un fel, a lui Dumnezeu Însuși. Viața lui de pilot și cea de scriitor au fost strâns legate și s-au influențat reciproc, iar sursele primare pentru imaginile centrale din Micul prinț își au rădăcina în evenimente petrecute în tinerețea lui. De altfel, Micul prinț a fost o carte la care a „lucrat” cel puțin la nivel mental toată viața lui.

„Tonio”, după cum îl numește autoarea, a fost un suflet de copil îmbătrânit înainte de vreme, prins între datorie (față de țara natală aflată în război la finalul vieții) și dorința de libertate, între dorința de a aparține, de ancorare, de stabilitate și dorința de a zbura, marcat pentru totdeauna de moartea tatălui pe când era copil și de moartea fratelui său în adolescență, dar și, ca urmare, de legătura afectivă extrem de strânsă cu mama lui, fapt ce-l va împiedica să fie împlinit pe deplin de relația cu vreo altă femeie.

Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la publicarea Micului prinț în franceză, sper să reușesc să mă mobilizez să scriu mai pe larg despre cartea mea preferată și despre autorul ei. Până atunci, vă las câteva citate-cheie din romanul Romanei Petri:

Fiecare scriitor are o carte cea mai bună a lui. Dacă și eu ar trebui să o am, se va petrece aici, în deșert. În deșertul meu. Mă credeți dacă vă spun că adesea, în timp ce zbor, iau notițe?

Sunt un aviator, sunt mai întâi de toate un aviator, și apoi un scriitor. Și, oricum, sunt un scriitor-aviator.

Eu mă simt ca de pe o altă planetă.

Da, sunt un mistic disperat, l-am pierdut pe Dumnezeu, dar nu contenesc să îl caut.

Schimbând complet macazul și tonul, am împrumutat de la bibliotecă Sunt mame mult mai rele decât tine – Dovezi incontestabile că ești cu adevărat un părinte fantastic de Glenn Boozan, cu ilustrații de Priscilla Witte, în urma căreia m-am liniștit – „La ora mesei, mama koala/ cu propriu-i caca puiuții-și va hrăni.// Să nu uiți asta când te simți nasol/ că alor tăi le-ai dat prostii.” Și „Cât timp copilul nu-ți mănânci,/ E clar că te descurci!”.

Și i-am mai citit lui Mihai o carte împrumutată de la Institutul francez din seria cu Lupul, Le loup qui voyageait dans le temps de Orianne Lallemand și Éléonore Thuillier.

Apoi, într-o scurtă escapadă romantică am citit împreună cu soțul meu o cărticică de benzi desenate, Still Smitten – Short-Form Comics about Long-Term Love de Catana Comics, dintr-o serie din care ne-am făcut deja o tradiție să citim câte un volum de Valentine’s Day în fiecare an, iar acesta e cel mai recent, a apărut chiar în ianuarie 2026. (S-a tradus și în română primul volum, Mici momente de iubire.)

Apoi ne-am amuzat fiecare, el, citind primul volum din Maniunea de Narine Abgarian, pe care eu îl citisem luna trecută, iar eu citind al doilea volum, Maniunea scrie un roman fantastic. Așteptăm cu interes traducerea celui de-al treilea volum al seriei, pentru că pe noi ne-au distrat foarte tare ambele volume.

Pe la sfârșitul lunii am mai terminat de tradus încă o carte, Never Too Far de Louie Giglio și am mai reușit să termin doar al doilea volum din seria manga Pisicile Hoinare – Maruru și Hachi de Yuri Sonoda.

Spuneam la început că de fapt am mai citit și din alte cărți în paralel cu ocazia intrării în perioada Postului Paștelui (eu am început de pe 18 februarie, după calendarul liturgic occidental) și acestea sunt The Word in the Wilderness – A Poem a Day for Lent and Easter de Malcolm Guite (care e similară cu cea de Advent), Wardrobes and Rings – Through Lenten Lands with the Inklings de Julia Golding, Malcolm Guite și Simon Horobin, care cuprinde eseuri cu meditații pornind de la operele celor din Inklings și care îmi plac foarte mult și Învăluită în iubire – Un periplu de 40 de zile care îți va schimba viața pentru totdeauna de Ann Voskamp, al cărui titlu sună cam siropos, dar care este de fapt un devoțional pornind de la pasaje din Evanghelia după Ioan, care este și foarte frumos din punct de vedere estetic, fiind și ilustrat și tipărit pe hârtie lucioasă, color. Uneori mi se par cam lungi și repetitive meditațiile, dar nu într-atât încât să devină neplăcute.

De asemenea, continui să citesc câte o poezie pe zi din volumul primit de Crăciun, 356 Poems for Life de Allie Esiri și citesc împreună cu soțul meu Sensul căsniciei – devoțional de cuplu de Timothy și Kathy Keller, din care discutăm săptămânal.

Sper să vă inspire și pe voi descrierile și alegerile mele.

Voi ce mai citiți în această perioadă?