Sunt încântată să vă prezint un volum inedit pe care l-am cumpărat imediat ce a apărut la începutul anului 2025.
Este vorba despre cartea Transfigurări – 9 dialoguri întru devenire coordonat de Dănuț Mănăstireanu, însoțit de reproduceri după tablouri de Mariana Sain-Morar. Numele lui Dănuț Mănăstireanu cel puțin nouă ne este familiar datorită volumului colectiv Omul evanghelic, coordonat de acesta alături de Dorin Dobrincu, pe care l-am prezentat într-o serie de 3 episoade pe care le găsiți pe blog.
Iată cum prezintă Dănuț Mănăstireanu volumul Transfigurări în prefață: Prin dialogurile cu cele nouă personalități care au acceptat să răspundă la întrebările noastre, încercăm să aducem înaintea celor interesați, indiferent de convingerile lor religioase sau de absența lor, o serie de destine exemplare, bărbați și femei, care s-au format în comunități religioase de persuasiune protestant-evanghelică și care au realizat performanțe de excepție în domeniile vocaționale cărora li s-au dedicat.
Cele nouă personalități sunt Teologi, intelectuali și specialiști din diverse discipline, bărbați și femei, atât din sfera științelor exacte, cât și a celor umaniste, dar pentru coordonatorul seriei mai întâi de toate este vorba despre o „carte cu prieteni”, întrucât aceasta este relația lui cu majoritatea celor intervievați.
În centrul acestei cărți se află conceptul dinamic de devenire, continuă Dănuț Mănăstireanu. El este implicit în fiecare pagină și reprezintă o invitație la formare și transformare, prin urmarea unor modele vii sau livrești, ca și prin raportarea la standardele de excelență ale disciplinelor alese de cei cu care discutăm aici.
În miezul gândirii antropologice creștine se află ideea că omul a fost creat pentru a purta chipul unui Dumnezeu al iubirii, care ne-a creat pentru iubire și, implicit, pentru libertate.
Chipul lui Dumnezeu, afectat, dar nu obliterat, de cădere, este pentru noi astăzi, după întruparea lui Dumnezeu în istorie, chipul lui Cristos, în asemănarea căruia suntem chemați să creștem mereu, până când ne vom întâlni față în față și ne vom oglindi pe deplin în chipul său. Gândirea răsăriteană descrie procesul de care vorbim aici cu termenul de theosis, îndumnezeire. Perspectiva acestui concept trece dincolo de limitele unei înțelegeri îngust soteriologice, redusă la păcat și la scăparea de iad. Ea se referă la o devenire care implică complexitatea întregii noastre ființe și locul ei în lume, în vremea de acum și în veacul care va să vină. Numim toate acestea Transfigurare, de unde și titlul cărții de față.
Iată care sunt cele nouă persoane pe care suntem invitați să le cunoaștem prin intermediul acestui volum: Adonis Vidu (profesor de teologie), Andras Visky (dramaturg, scriitor, profesor), Corina Shtir (doctor în biostatistică, genetica populației și genetica statistică), Cristian Măcelaru (violonist și dirijor), Dănuț Jemna (doctor în statistică și în teologie patristică, profesor la UAIC, Iași), Liviu Ciortuz (profesor de informatică la UAIC, Iași), Mariana Sain-Morar (pictoriță), Otniel Bunaciu (pastor și profesor la FTB/UB) și Radu Gheorghiță (profesor universitar de științe biblice).
Interviurile urmează oarecum același tipar, urmărind parcursul spiritual și vocațional al invitaților la dialog, punând accent pe tema modelelor și a uceniciei.
În continuare vă voi împărtăși câteva dintre pasaje și interviurile care mi-au plăcut cel mai mult. Voi începe cu câteva observații ale lui Andras Visky, dramaturg și scriitor. Credința, fără experiența îndoielii, a dubiului sau incertitudinii este o simplă, și poate chiar agresivă, ideologie.
Actul artistic este refuzat în mediile creștine protestante, pentru că nu poate fi controlat. Și nu se rezumă la „mesaje” ușor descifrabile și liniștitoare. Autonomia actului artistic creează o frică în biserică, iar biserica și-a pierdut curajul, iar mai târziu, pregătirea de a fi un actor vizibil sau cel puțin observabil al actului cultural. În mediile creștine, arta contemporană este marginalizată, dacă nu chiar persecutată.
Actul artistic nu este un instrument al evanghelizării, se aseamănă mai mult cu o confesiune publică radicală și de multe ori subversivă, consideră acesta.
Re-ligio înseamnă procesul de relegare a persoanei și a comunității cu realitatea universală a creației, iar esteticul înseamnă capacitatea de percepere a realității prin simțuri și a exprimării acelei experiențe prin diferite forme și compoziții. Legătura este deci una esențială, ceea ce înseamnă pentru mine că arta își trădează identitatea dacă exorcizează religia. Iar religia pierde lucruri esențiale în modul de a percepe realitatea dacă exorcizează arta, consideră Andras Visky.
Corina Shtir, doctor în biostatistică, genetica populației și genetica statistică, remarcă și ea că Arta implică diverse aspecte ale matematicii, în vreme ce matematica și știința în general sunt și ele o formă de artă. Plantele și pădurile sunt conduse de modele regulate care urmează secvența Fibonacci.
Știința, cu toate progresele sale, funcționează în limitele observabilului și măsurabilului. Aceasta caută să demistifice funcționarea universului, creând teorii și modele bazate pe dovezi empirice. Totuși, existența și esența lui Dumnezeu transcend aceste limite. Existența lui Dumnezeu este relevantă într-un tărâm al credinței, convingerii și metafizicului. Dintr-o perspectivă creștină, natura divină a lui Dumnezeu cuprinde mai mult decât ceea ce știința poate explica.
Cei care nu vor să le dea oamenilor de știință libertatea de a explora cu mijloacele lor afirmațiile Bibliei și care refuză să exploreze ei înșiși universul științei și al religiei, ar trebui să fie conștienți că prin asta îl insultă pe Dumnezeu însuși, Creatorul care stăpânește peste ambele domenii, consideră Corina Shtir.
Interviul cu doamna Mariana Sain-Morar, pictorița care ilustrează prin câteva lucrări relevante de-ale sale volumul Transfigurări, este unul deosebit.
Nevoia de a picta este o credință conform căreia viața este mai mult decât mine, fiind, într-un fel, răspunsul meu la chemarea lui Dumnezeu de a-i îndrepta pe oameni spre adevărul și frumusețea lumii create de el, pentru gloria lui, scrie aceasta. Cred cu toată convingerea că fiecărui om i s-a dat darul creativității, ca un sigiliu al apartenenței noastre în familia lui Dumnezeu, ca purtători ai imaginii lui. Viața fiecăruia ar trebui să fie o lucrare de artă, în toată frumusețea și splendoarea ei.
Lucrând la restaurarea Mănăstirilor Sucevița și Voroneț, coordonată de Patrimoniul Național de Prezervare a Monumentelor Istorice și de Biserica Ortodoxă Română, am descoperit frumusețea „predicii” fără cuvinte, mărturisește ea. Frescele bisericilor noastre sunt nu doar frumoase și valoroase din punct de vedere estetic, dar și foarte puternice în plan spiritual. Vreme de secole, aceste imagini i-au învățat pe oamenii de rând, care mergeau la închinare, despre Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama ce putere, ce forță de viață are frumusețea unei adevărate opere de artă.
Însă de departe interviul care mi-a plăcut și m-a inspirat cel mai mult a fost cel cu Dănuț Jemna, intitulat Știința și teologia la taifas. Dănuț Jemna esteprofesor universitar de statistică la UAIC, Iași, doctor în statistică și doctor în teologie patristică, sub îndrumarea prof. univ. dr. Stelian Tofană de la UBB, Cluj-Napoca. Deși eu personal nu-mi aminteam de asta, Dănuț Jemna a contribuit cu un articol în volumul Omul evanghelic, intitulat „Criza de identitate a omului evanghelic român”.
Povestind despre copilăria sa, acesta mărturisește că cei din familia sa Nu au fost niciodată educați să creadă că ortodocșii sunt niște adversari sau că sunt „lumea”, că ar fi inferiori sau că nu sunt creștini. Țineam toate sărbătorile ortodoxe din respect pentru vecini, pentru a nu le da oamenilor ocazia să ne vorbească de rău.
De multe ori i-am mulțumit lui Dumnezeu că până la majorat am crescut la distanță față de mediul evanghelic și că după ce am decis să îmi asum identitatea aceasta am putut să abordez lucrurile ca unul venind din exterior, cu un anumit simț critic, cu o distanță și obiectivitate pe care nu le-aș fi avut dacă intram de mic în dinamica obișnuită a vieții unei comunități locale de acest tip.
Un rol important în decizia de a mă apropia de Dumnezeu, de Părinții Bisericii și de spiritualitatea răsăriteană, spune Dănuț Jemna, l-au jucat îndeosebi câteva persoane care au trăit persecuția comunistă și care au lăsat o mărturie extraordinară pentru noi. Richard Wurmbrand, Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu, Sergiu Grossu, sunt câteva dintre numele pomenite de el.
Însă într-o perioadă tulbure a căutărilor sale, Salvarea a venit de la Părinți. Impactul lor asupra mea a fost enorm. Era de parcă mă nășteam a doua oară. În sfârșit îl descopeream pe acel Cristos prin care respiră universalitatea, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, personalitatea cuceritoare și plină de miez, de viață autentică, singura care poate mulțumi și întreține o relație autentică. Patristica reprezintă o comoară importantă, o investiție și o parte însemnată a vieții mele. Am intrat acolo nu doar cu mintea, ci și cu afecțiunea, cu viața mea întreagă.
Atât de mare a fost impactul Părinților Bisericii în viața sa, încât, deși avea o formație științifică tehnică, în speță, statistica matematică, Dănuț Jemna a urmat și studiile doctorale la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializându-se și în domeniul patristicii. De atunci a și scris câteva volume pe teme legate de viața creștină: Antropologia Sfântului Irineu de Lyon. Incoruptibilitatea ca destin al omului (teza sa de doctorat), Vocația uceniciei, Cred pentru că nu e absurd și Credința creștină și dilemele contemporane, o reeditare recentă a unei cărți publicate inițial cu titlul Credinţa creştină. Întrebări şi răspunsuri.
Dănuț Jemna a făcut parte din colectivul volumului Omul evanghelic, coordonat de Dănuț Mănăstireanu și Dorin Dobrincu. Iată ce spune el despre această experiență: Am simțit că mă pot alătura efortului de analiză critică și de a schița aspecte care să ajute la clarificarea identității evanghelice în România, precum și a locului și rolului ei în spațiul autohton. Desigur, acest lucru nu m-a împiedicat să rămân în dialog cu tradiția ortodoxă, cu prietenii și frații acestei comunități și să mă îmbogățesc cu valorile acestei tradiții creștine.
Cred că valorile protestant-evanghelice care derivă din coordonatele identitare ale acestei tradiții (cele care pun accent pe o viață comunitară dinamică și creativă, determinată de participarea tuturor credincioșilor, pe implicarea creștinilor în viața societății și pe vocația de a răscumpăra și înnoi toate lucrurile din jurul nostru) reprezintă instrumente reale de care are nevoie societatea românească.
De altfel, Dănuț Jemna este, alături de Dănuț Mănăstireanu, coordonatorul unei continuări a volumului Omul evanghelic, Omul evanghelic, încotro? O nouă explorare a comunităților protestante românești, publicat de Editura Polirom, pe care l-am citit deja cu deosebit interes și sper să vi-l putem prezenta și vouă în curând.
Și pentru că am menționat că în viața acestuia se întrepătrund vocația în domeniul statisticii – deci al unei forme de știință – cu credința creștină, iată ce spune el și într-un fel reprezintă esența interviului său: Eu nu fac știință pentru a-mi confirma adevărurile obținute prin cunoașterea religioasă, și nici invers. Când este vorba de știință, pentru mine revelația creștină operează ca un generator de sens. Fiecare tip de cunoaștere abordează un anumit nivel de realitate sau privește realitatea dintr-o anumită perspectivă.
Nu fac știință pentru a descoperi ceea ce știu, ci pentru că sunt convins că este posibil să descopăr anumite adevăruri, știind că realitatea este una inteligibilă, rațională și relațională. Revelația biblică și experiența creștină îmi oferă această cunoaștere, această viziune despre realitate fără de care știința nu ar avea sens.
Citind aceste nouă interviuri din volumul Transfigurări, nu am putut să nu mă gândesc la o listă de personalități pentru un ipotetic volum 2, despre care mi-ar plăcea să citesc și să aflu cum s-au format, cine i-a inspirat și ce înseamnă pentru ei să-și urmeze vocația cu excelență. M-am gândit la Marius Cruceru, Emanuel Conțac, Anda Mogoș, Emanuel și Alina Bălăceanu, Silviu Tatu sau editori/traducători, cum ar fi Dragoș Ștefănică. Voi despre cine ați vrea să citiți?
Până la realizarea altor interviuri, sper că vă veți bucura să le descoperiți pe cele din acest volum care descriu câteva experiențe de viață diverse și felul în care aceste persoane s-au format și profesează fiecare în domeniul său de activitate având în același timp o credință creștină vie.
Ascultați și episodul audio, pentru a afla și despre experiența Irinei Akopian (Enache) legată de descoperirea Părinților Bisericii.
Alte resurse:
Seria de articole și episoade despre Omul evanghelic:
Omul evanghelic – coord. Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu (partea a 3-a – închinarea și muzica)
Seria Părinții Bisericii
„Pledoarie pentru dialog. Protestantism și ortodoxie” de Ovidiu Dorin Druhora
CEOV S24 Ep.6 – „Ortodoxie și evanghelism. Trei perspective” de Bradley Nassif et al.
CARTEA E O VIAȚĂ 