Omul evanghelic – partea 1 – importanța Bibliei și traducerile ei spațiul protestant românesc

Evanghelicii români își cunosc în mică măsură istoria. Iar neevanghelicii nu o cunosc, cu puține excepții, deloc.

Este vorba despre trecutul unor grupuri religioase ce nu și-au găsit loc în istoria publică, oficială, care, dincolo de regimurile politice, a dominat istoriografia și discursul public în cea mai mare parte a secolului XX.

Noi am dorit să aflăm mai multe despre istoria evanghelicilor români, despre identitatea lor, teologia lor, muzica lor și situația evanghelicilor, în general, în societatea noastră. Așa că dorim să vă împărtășim ce am aflat din lucrarea amplă intitulată Omul evanghelic.

Înainte de a trece la tema articolului de astăzi, Biblia în viața evanghelicilor români și traducerile Bibliei, dorim să vă aducem în atenție și câteva idei din capitolele de început ale volumului Omul evanghelic. Primul capitol, Sub puterea Cezarului, redă istoria evanghelicilor din toate denominațiunile, baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie, de la primii astfel de credincioși apăruți în România, până la persecuțiile și discriminarea din perioada comunistă. Iar al doilea capitol, Criza de identitate a omului evanghelic român mi-a atras foarte mult atenția, pentru că autorii au reușit să scoată în evidență principalele probleme pe care comunitatea evanghelică le are în această perioadă de interminabilă tranziție în care, întocmai ca România, se află și ea. Spre exemplu, interesul slab sau aproape inexistent pentru o tradiție asumată: evanghelicii nu își cunosc originile și procesul de transformare prin care au trecut, din generație în generație, pentru a ajunge aici. Apoi, irelevanța culturală și defazajul față de problemele mari ale lumii contemporane. Comunitatea evanghelică din România, deși a treia comunitate spirituală ca mărime și potențial din această țară, este una aproape invizibilă în spațiul public. Am mai putea menționa individualismul, conflictul cu celelalte comunități religioase, amatorismul în materie de interpretare a Scripturii și tendințele de idealizare a realităților prezentate în textul sacru.

Ce-i de făcut? Ei bine, autorii ne dau câteva repere: formarea de noi lideri pentru perioada care urmează; reconcilierea cu trecutul; realizarea unor analize asupra procesului de evoluție a comunității de la origini până în prezent, îndeosebi studii de specialitate dinspre istorie, sociologie și psihologie; realizarea unor opere care să constituie un punct de reper pentru generația viitoare (lucrări de teologie, istorie, muzică, arhitectură, lucrări interdisciplinare); dialogul interconfesional și ieșirea din izolare; descoperirea patristicii și a modelelor de abordare a realității din alte perioade de criză ale bisericii.

Nu putem reda bogăția de idei legată de istoria și identitatea evanghelicilor români, însă sperăm că v-am stârnit deja curiozitatea să parcurgeți aceste prime două capitole din lucrarea Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești. Până atunci, ne vom îndrepta spre tema pe care am ales să o analizăm astăzi, Biblia în viața evanghelicilor români și traducerile Bibliei în limba română.

În capitolul Biblia în viața evanghelicilor români: o perspectivă teologică și culturală, Octavian Baban încearcă să prezinte trăsăturile și preocupările creștinilor evanghelici din România în legătură cu importanța acordată Bibliei.

Evanghelicii susțin cu tărie inspirația divină și autoritatea spirituală exclusivă și suficientă a Sfintei Scripturi. De aceea au apărut și termeni specifici în această privință, cum sunt ineranța, adică lipsa de greșeală a textului și a mesajului Bibliei, calitatea de adevăr complet, infailibilitatea, adică eficiența continuă și corectitudinea permanentă a textului inspirat, inspirația verbală, însemnând inspirația divină a ideilor biblice, a conceptelor, dar și a cuvintelor folosite.

Conceptele asociate cu acești termeni există în toate crezurile evanghelice, dar termenii ca atare sunt supuși analizei și discuției, deoarece nu întotdeauna reflectă în detaliu convingerile variate ale evanghelicilor. De exemplu, se observă clar o latură divină și o participare umană în primirea, consemnarea și comunicarea acestei revelații, ceea ce înseamnă că o parte însemnată a acestei comunicări are formulari contextualizate cultural care trebuie descifrate și interpretate.

Mottourile protestante Sola Fide, Sola Gratia, Sola Scriptura, sărbătorite ca repere majore ale gândirii reformate, sunt reflectate puternic în pietatea de tip puritan a evanghelicilor români. Ei își derivă din Scriptură substanța credinței, conștiința identității și a existenței, norma de viețuire, o cale majoră de comunicare cu Dumnezeu (alături de închinare prin Duhul, individuală și în comunitate, de rugăciune), o întâlnire de prim rang cu planul divin pentru viața omenească, cu mărturia scrisă a Logosului viu, întrupat în istorie, a Mântuitorului Cristos.

Un capitol important în care este implicată Scriptura este apologetica, consideră Octavian Baban în capitolul Biblia în viața evanghelicilor români: o perspectivă teologică și culturală, din volumul Omul evanghelic. Creștinismul evanghelic manifestă un interes deosebit pentru dezbaterile apologetice, ca parte din preocuparea sa pentru afirmarea credinței creștine, și în particular, pentru expunerea și apărarea Scripturii ca mesaj inspirat divin, autoritar și suficient pentru credință și mântuire.

La nivelul tematicii, se poate spune că apologetica s-a dezvoltat în lumea evanghelică din România după 1989, lărgindu-și preocupările și, uneori, chiar schimbând perspectivele și subiectele: dacă în regimul comunist subiectele principale acopereau zona politică și materialist-evoluționistă (locul creștinului în societate, afirmarea creaționismului versus evoluționismul promovat agresiv în învățământul de stat și în materialismul Partidului Comunist), astăzi, atât prin producția de carte, cât și prin prelegeri, tematica este mult mai dezvoltată: existența lui Dumnezeu, istoricitatea lui Isus, credibilitatea Bibliei, problematica relației Biblie – Sfânta Tradiție, teologia venerării sfinților, despre necesitatea misiunii și creștinismul cultural, problematica evangheliilor Noului Testament versus evangheliile gnostice, apocrife. În particular, se observă între evanghelici o centrare puternică a apologeticii pe prezentarea lui Cristos și a evangheliei și pe sublinierea mai nuanțată a caracteristicilor tradiționale ale credinței reformate – un loc redus acordat cinstirii sfinților și acceptării Tradiției, sau o respingere categorică a cultului morților.

Centralitatea evanghelică a Bibliei se remarcă apoi și în domeniul eticii, atât personale, cât și comunitare. Pentru evanghelici, Biblia este importantă nu doar ca subiect de meditație, ci și ca sursă de valori etice, deoarece are puterea nu numai de a-l informa pe credincios despre voința lui Dumnezeu, dar și de a-l forma și transforma prin puterea Duhului Sfânt.

Scriptura trebuie citită atât individual, cât și în comunitate, integral, cu o hermeneutică angajată. Citirea publică a Bibliei creează o comunitate exegetică, devine un filtru spiritual și social prin care posibilele excese ale unei înțelegeri individualiste, extremiste, ale Scripturii sunt mai ușor de evitat. Evanghelicii se înscriu nu atât în tradiția savanților Reformei, care discutau despre revelația Scripturii, ci în tradiția mișcărilor anabaptiste și puritane care citeau Scriptura „cu un sentiment al participării la istoria sfântă, al faptului că li se adresează un Cuvînt Viu.”

Conform înțelegerii evanghelice, orice traducere a Bibliei ar trebui să dovedească echilibru stilistic, adică să respecte stilul general al scriitorilor biblici, dar să le redea mesajul într-un limbaj contemporan, curgător, idiomatic, neîncărcat cu arhaisme, nici cu neologisme.  Astfel, printre excesele pe care evanghelicii încearcă să le evite sunt excesul contextualizării la tradițiile lingvistice ale unei anumite Biserici – spre exemplu topica arhaică de tip slavon și grecesc sau dezvoltarea unor limbaje confesionale, „de lemn”, efectul tehnicizării sau intelectualizării excesive a limbajului unei traduceri sau excesul unei poetizări excesive, ori excesul de limbaj colocvial.

Limbajul confesional tradițional amintit mai sus indică o anumită condiționare teologică, care trebuie evitată într-o traducere generoasă a Bibliei. Prin acest concept se subliniază faptul că unele traduceri de succes creează în timp o subcultură învățată cu un anumit cod lexical, care se manifestă reticent față de oricare alte corecturi sau intervenții ulterioare. De exemplu, traducerea Cornilescu a impus termeni și expresii de care inima credincioșilor evanghelici s-a atașat foarte mult, chiar dacă acești termeni sunt inexacți teologic sau neinteligibili pentru alte comunități: de exemplu, „neprihănire”, adică „fără pată” – pentru dikaiosyne = dreptate; sau „a fi neprihănit” ori „a deveni neprihănit” ca traducere a lui dikaiousthai, care înseamnă „a deveni drept” ori „a fi făcut drept”; sau termenul „părtășie” (koinonia, comuniune), neinteligibil pentru vorbitorii de limbă română din afara mediului evanghelic, susține Octavian Baban în volumul Omul evanghelic, coordonat de Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu.

În concluzie, românii evanghelici pun un preț deosebit pe cunoașterea și afirmarea Bibliei ca revelație, sursă de cunoaștere și normă etică. Mai degrabă sceptici față de pregătirea teologică înaltă, atenția lor este focalizată pe trăirea unei vieți de credință practică și de sfințenie personală, împărtășind în această privință nu doar o caracteristică a mișcării evanghelice puritane, dar și o caracteristică a psihologiei poporului român.

În continuare, în volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești, coordonat de Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu, urmează capitolul O perspectivă istorică asupra traducerilor Bibliei circulate în spațiul evanghelic românesc. Autorul acestuia, Emanuel Conțac, realizează o incursiune în istoria traducerii Bibliei în limba română, pornind de la activitatea desfășurată de Societatea Biblică Britanică în Principate, la începutul secolului al XIX-lea.

Este greu de imaginat care ar fi fost soarta Bibliei în mediul evanghelic românesc fără contribuția fundamentală a Societății Biblice Britanice. Un studiu de proporții modeste, cum este cel de față, scrie Emanuel Conțac, nu putea acoperi bogata activitate a Societății în cei peste 100 de ani de activitate în teritoriile românești. Totuși, din ceea ce cunoaștem până acum se conturează imaginea unei instituții care a contribuit esențial la consolidarea comunităților evanghelice, prin tipărirea și difuzarea Bibliei.

Probabil prima Biblie „evanghelică” poate fi considerată cea de la Iași (1874), care a reprezentat apogeul eforturilor depuse de Societate în cei cincisprezece ani de până atunci. Istoria realizării acestei versiuni sau influența ei în deceniile următoare n-a fost încă cercetată în mod satisfăcător. Putem afirma însă cu relativă siguranță că Biblia de la Iași s-a bucurat de o mare popularitate în comunitățile baptiste și adventiste până la apariția versiunii Cornilescu 1921.

În grațiile cercurilor neoprotestante a intrat și Noul testament Nitzulescu (1897), primit cu răceală de Biserică și de forurile culturale, în ciuda statutului traducătorului de profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă. Stilul mai degrabă rigid al traducătorului a făcut ca succesul ei să fie deci limitat la un anume perimetru confesional. Este drept, Noul testament din Biblia 1931 revizuită de Cornilescu mai păstrează ceva din amprenta lui Nitzulescu, dar numai o cercetare filologică detaliată ar putea contura o imagine clară a acesteia.

Versiunile Cornilescu (1921, 1924, 1931) au marcat cel mai mult lumea evanghelică românească. Prima versiune (1921) a stârnit reacții amestecate, fiindcă s-a bucurat de o circulație largă, dar a fost privită cu rezerve și chiar ostilitate de denominațiunile neoprotestante românești. Ierarhia ortodoxă de la vârf a ignorat-o la început, iar apoi a condamnat-o oficial, considerând-o potrivnică învățăturilor Bisericii.

Biblia 1924 are cea mai bogată istorie dintre toate versiunile Cornilescu. Succesul ei în lumea evanghelică românească este rezultatul unei combinații de factori unici, între care stilul ei plăcut și accesibil omului de rând, adoptarea și distribuirea ei de către Societatea Britanică, lipsa unei concurențe serioase și nu în ultimul rând, calitatea tipăririi și legării. Cenzura dură aplicată de regimul comunist asupra traducerii și tipăririi Scripturii sau a altor cărți a încetinit sau chiar a blocat circulația acestei versiuni, însă i-a asigurat în continuare preeminența, fiindcă a eliminat totodată orice posibilă concurență. Pentru generațiile evanghelice născute în comunism, Biblia, deși o carte foarte rară, a fost una singură: Cornilescu 1924.

Biblia Cornilescu 1924 n-a fost suficient examinată filologic de către cercetătorii evanghelici, probabil de teamă că un asemenea demers ar pune în pericol identitatea evanghelică prin „subminarea” cărții care stă la baza ei. Însă, după 90 de ani de la publicare, studierea cu atenție a traducerii Cornilescu 1924 se impune atât ca o datorie față de mediul evanghelic românesc, cât și ca o continuare a moștenirii lăsate de traducător, care a fost conștient că traducerea sa este perfectibilă.

Ar mai fi multe de spus despre Biblia în viața evanghelicilor români și despre traducerile acesteia, însă vă lăsăm să le descoperiți în volumul Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante românești, coordonat de Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu. Noi vom continua și în articolul următor cu alte subiecte din această lucrare extrem de cuprinzătoare, bine documentată și utilă.

Pentru că mai devreme scriam despre faptul că evanghelicii nu își cunosc tradiția, istoria, originile, vă invităm să ascultați și sezonul 7 al emisiunii, care conține mărturii ale unor credincioși care au avut de suferit în vremea comunismului și nu numai, pentru că au vestit Evanghelia, precum Richard și Sabina Wurmbrand, Alice Panaiodor, Mihaly Kornya, Nicole Valery-Grossu și mulți alții, precum și sezonul 13, dedicat Reformei, dar care are și un episod despre impactul reformei asupra românilor.