Luna aprilie nu a decurs așa cum am sperat. Însă în ciuda cărților începute și neterminate, tot am reușit să parcurg luna aceasta cel mai mare număr de cărți de anul acesta, și anume, 16. Și da, asta și pentru că am mai citit și niște cărți ilustrate pentru copii, două dintre ele într-o librărie. Restul se împart între devoționale și ficțiune. Ah, și s-a mai strecurat și un jurnal de călătorie/ carte de memorii despre Japonia, o achiziție spontană și impulsivă dintr-o librărie (ceea ce rareori mi se întâmplă, mai ales în ce privește cărțile în engleză!), care nu m-a dezamăgit.
Spor la citit la o cafeluță sau ce beți voi de 1 mai!
Prima carte terminată în luna aprilie a fost un roman pentru copii, Cinci Pepper mititei și cum au crescut ei de Margaret Sidney (mulțumesc, Sladjana!).
Așa cum sugerează și titlul, este vorba despre o familie cu 5 copii, orfani de tată, foarte săraci, care, însă, tocmai datorită lipsurilor învață să se mulțumească cu puțin, să fie creativi în a inventa jocuri și cadouri necostisitoare, să-și dezvolte grija unii față de ceilalți și chiar să fie ei înșiși o alinare și o pricină de bucurie pentru oameni înstăriți.
Pentru că era din aceeași epocă și aproape de aceeași factură, chiar dacă plasată într-un cadru cu totul diferit, am citit luna aceasta și partea a doua din Heidi de Johanna Spyri.
Citisem acum trei ani o ediție care conținea doar prima parte (am scris aici despre ea), iar între timp am găsit la Antic Exlibris o ediție integrală în engleză. Tot între timp, a apărut în sfârșit și o ediție integrală în limba română (pe care n-am citit-o încă, dar din câte știu această colecție se laudă cu ediții integrale).
M-am bucurat să mă întorc în munți cu Heidi, chiar și după o pauză de trei ani, și să mă delectez în sfârșit cu una dintre părțile mele preferate din poveste – vindecarea Clarei. Vă recomand din suflet această carte, mai ales dacă nu ați citit-o niciodată în copilărie!
Din teancul meu de cărți pregătite pentru perioada Postului Paștelui am parcurs apoi Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții de Mitropolitul Bartolomeu Anania, o broșurică aș putea spune, pe care o primisem cadou de Crăciun (mulțumesc, Paula!).
Mi se pare întotdeauna revigorant și uneori chiar revelator să citesc literatură creștină din alte confesiuni decât cea în care am crescut și din care face parte comunitatea în care mă aflu acum. Mi se confirmă din nou și din nou că există mult mai multe lucruri care ar trebui să ne unească decât cele care ne despart.
Din același teanc am parcurs apoi timp de aproape două săptămâni Smerenia în viața credinciosului de Richard J. Foster (mulțumesc, Andreea!).
Această carte este un jurnal pe care autorul l-a ținut timp de un an pe tema smereniei, organizat însă după calendarul lunar al tribului Lakota. Autorul împletește astfel meditații și descoperiri din propria experiență și din propriile lecturi pe această temă cu detalii despre valorile și istoria tragică ale acestui trib care face parte din arborele său genealogic. Această structură dă naștere unui mozaic de intrări diverse care mie mi-a menținut interesul și curiozitatea până la ultima pagină și de-abia aștept să vă împărtășim câteva idei din ea într-un episod dedicat ei!
Între timp am editat traducerea unei biografii care urmează să apară în limba română, Becoming Free Indeed: My Story of Disentangling Faith from Fear de Jinger Duggar Vuolo.
Trebuie să mărturisesc că am pierdut ceva timp în gaura neagră a internetului căutând să aflu despre ce este vorba și ce e cu această familie Duggar care se pare că a făcut parte dintr-un reality-show de succes în America. De ce? Pentru că voiau să arate lumii ce înseamnă viața într-o familie creștină, care urmează niște standarde de trai foarte conservatoare, mai ales în ce privește îmbrăcămintea, relațiile cu sexul opus și autoritatea părinților, pe baza principiilor unui așa-zis profet modern pe nume Bill Gothard, care garanta o viață creștină de succes dacă acestea erau urmate cu strictețe. Ah, da, și familia are 19 copii!
Prin urmare, probabil că vă puteți închipui despre ce este vorba în această carte-mărturisire. Una dintre fetele din această familie (a șasea dintre copii) povestește despre cum a reușit să înțeleagă adevărul eliberator al credinței creștine, care fusese eclipsat de legalismul manipulator și provocator de frică în care trăise toată viața.
Am deviat apoi de la planurile mele de lectură pentru că în sfârșit am cedat și mi-am cumpărat Ultima licornă de Peter S. Beagle, o nouă ediție în limba română a unei cărți pe care o citisem în adolescență, după ce văzusem de nenumărate ori animația din 1982 (numai să aud piesa muzicală de la început și deja sunt transpusă în copilărie când mă uitam la o versiune dublată în română peste versiunea în germană – încă îmi răsună replica lui Molly Grue „Was hast du getan?”).
Prima dată când am citit cartea mi s-a părut destul de aridă și apăsătoare. Eram prea mică. De data aceasta, am savurat-o de la prima la ultima pagină! Și pentru că filmul a avut un scenariu scris de însuși autorul cărții, acesta este unul dintre cazurile fericite în care cele două – cartea și filmul – se completează de minune. Tot timpul am avut în minte scene din film în timp ce citeam, dar mi-am creat și imagini noi, pentru cele neincluse în film.
În plus, mai ales spre finalul cărții, mă întrebam cum de nu au făcut japonezii o adaptare după această carte, pentru că deja îmi imaginam reacțiile și efectele. Ca apoi să descopăr că unul dintre producători, cel care s-a ocupat de montaj și majoritatea celor care s-au ocupat de animație și fundaluri sunt japonezi, iar primii doi au lucrat și la mult mai cunoscutul Nausicaä of the Valley of the Wind.
Revenind la carte, ea este plasată în universul atemporal al basmelor, cu un iz totuși medieval, în care o licornă, auzindu-i vorbind pe doi vânători ajunși în pădurea ei, află că s-ar putea să fie ultima din lume. Intrigată de această veste, licorna va pleca în căutarea semenilor ei, despre care descoperă între timp de la un fluture că au fost goniți de Taurul Roșu. Însoțită de la un punct de Schmendrick, un magician cu puteri limitate și de Molly Grue, fosta parteneră a unui tâlhar, licorna va călători spre castelul regelui Haggard.
Dincolo de această căutare (quest), mi-au atras atenția de data aceasta mai multe discuții filozofice între personaje despre ce înseamnă să vezi cu adevărat, natura realității, ce înseamnă să fii erou, ce este timpul și ce înseamnă să fii om. Iată câteva din citatele mele preferate:
Dacă oamenii nu mai știu la ce se uită, cugeta ea uneori, atunci în lume s-ar putea să mai existe licorni, nerecunoscuți și bucuroși să viețuiască astfel. Dar, mai presus de speranță și de înfumurare, știa că oamenii s-au schimbat și că lumea s-a schimbat odată cu ei, tocmai pentru c-au dispărut licornii.
Există rareori un om care să fie luat drept ceea ce e cu adevărat. E lumea plină de judecăți greșite. Eu am știut că ești o licornă de când te-am zărit prima oară și știu că-ți sunt prieten. Și totuși tu mă iei drept bufon, sau drept idiot, sau drept trădător și, dacă mă vezi așa, așa trebuie să fiu. Vraja pusă asupra ta nu e decât o vrajă și o să dispară imediat ce o să fii liberă, dar, în ochii tăi, eu trebuie să port mereu eticheta pusă prin vraja greșelii tale. Nu suntem întotdeauna ceea ce părem a fi, și rareori se întâmplă să fim ceea ce visăm să fim. Totuși am citit, sau mi-au spus vorbele unui cântec, că, la începuturile timpului, licornii știau să facă deosebirea dintre strălucirea calpă și cea adevărată, dintre râsul buzelor și căința din inima curată.
N-ai mai fost niciodată într-un basm? Eroul trebuie să ducă la îndeplinire o prorocire, iar nemernicul e cel care trebuie să-i pună piedici – deși, în alt soi de povești, e adesea tocmai pe dos. Iar eroul trebuie să se lovească de belele încă din clipa în care vine pe lume, altminteri nu e un erou adevărat. A fost o mare ușurare s-aud de prințul Lir. Am tot așteptat să aibă și basmul ăsta eroul lui.
… noi suntem cu toții într-un basm și trebuie să mergem încotro ne poartă. Însă ea [licorna] e reală. E adevărată.
Toate lucrurile trebuie să se întâmple la timpul lor. Căutările nu pot fi pur și simplu lăsate baltă; prorocirile nu pot fi lăsate să putrezească aidoma fructelor neculese; licornii pot aștepta o vreme să fie salvați, dar așteptarea nu poate dura o veșnicie. Sfârșitul fericit nu vine la jumătatea poveștii.
Și pentru că o carte (și o copertă) duce la alta, m-am apucat curând după aceea de Nautilus de Ioana Bâldea Constantinescu, care, deși nu este o poveste despre un unicorn, are unul pe copertă.
Am vrut foarte mult să-mi placă romanul Ioanei, dar, deși mi-a plăcut scriitura (nu neapărat structura, la început mai greu de urmărit), nu pot să zic că mi-a mers la inimă. E o carte destul de tristă, cu multe pierderi și nu prea multă speranță de mai bine la final.
În paralel cu toate acestea am mai parcurs și frumosul devoțional Pilgrim – 25 Ways God’s Character Leads Us Onward de Ruth Chou Simons.
M-am delectat cu imaginile superbe și m-am bucurat să (re)ascult și să meditez la adevărurile din diversele imnuri pe care le pomenește și ea în carte (am făcut chiar și un playlist aici).
Apoi am recitit Poveste de primăvară din seria Desișul de Muri de Jill Barklem, într-o nouă ediție de la Editura Cartea Copiilor, în traducerea Marei Wagner, care este drăgălășenie în forma cea mai pură.
După aceea, am descoperit într-o zi în Librăria Humanitas de pe Lipscani cartea Abroad in Japan – Ten years in the Land of the Rising Sun de Chris Broad, care cred că a devenit cartea mea preferată despre Japonia (scrisă din perspectiva unui străin).
Chris Broad este un englez devenit youtuber despre Japonia tocmai în Japonia, în timp ce era profesor asistent de engleză la un liceu dintr-un sat din nordul acestei țări. Cu umor și sinceritate, el descrie ce a însemnat pentru el adaptarea într-o cultură atât de diferită, luptele sale cu învățarea limbii și cu kilogramele în plus adăugate în timpul primei sale ierni în nordul înzăpezit, despre riscurile pe care trebuie să ți le asumi ca să poți trăi făcând video-uri pe Youtube, dar și despre ocaziile extraordinare pe care le-a avut de a crea documentare profesioniste despre Japonia, inclusiv cu renumitul actor Ken Watanabe. Deși mai citisem destule cărți despre Japonia și am studiat la facultate această cultură, am aflat multe lucruri noi despre traiul de zi cu zi în Japonia ultimilor 10 ani.
Spre sfârșitul lunii am terminat și devoționalul A Surrendered Yes de Rebekah Lyons, pe care îl găsisem la Antic Exlibris, și care are 52 de meditații pe tema renunțării, precum și Sanctuarul sufletului de Richard J. Foster (mulțumesc, încă o dată, Andreea!).
Cartea lui Foster este un fel de îndrumar pentru rugăciunea meditativă, cu sfaturi practice și exemple din experiențe concrete, care m-a surprins plăcut prin diversitatea surselor folosite, din mai toate spațiile creștine. Și pe aceasta o avem în plan pentru următorul sezon al emisiunii, așa că vom povesti mai multe atunci.
Am încheiat luna cu câteva cărți ilustrate pentru copii. Două dintre ele le-am citit în Cărturești. Iepurașul Sato de Yuki Ainoya, o nouă apariție de la Cartea Copiilor, m-a atras prin câteva imagini văzute online și s-a dovedit a fi o minunăție pe care vreau să o avem și noi ca să mă uit în tihnă la ilustrații.
Un peștișor pentru Luna de Lisa Aisato, o altă noutate, m-a atras pentru că îmi plăcuseră foarte mult ilustrațiile Lisei din Sora de zăpadă de Maja Lunde, dar m-a dezamăgit; mi s-a părut ciudățică și creepy.
Alte două cărți ilustrate pentru copii le-am cumpărat în ultimele zile ale lunii. Prima dintre ele se numește Timpul cu tine e neprețuit de Szabó Enikő, cu ilustrații de Bajkó Attila și este un basm frumos despre prietenie, iar a doua este un basm de Frații Grimm ilustrat și repovestit de Bernadette Watts, The Enchanted Nightingale – The Classic Grimm’s Tale of Jorinda and Joringel, pe care am găsit-o la Antic Exlibris cu doar 8 lei!
Aici se încheie raportul meu, mai lung, pe luna aprilie. Sper să vă inspire pentru lecturile voastre din luna mai, eu mai am de terminat niște cărți începute deja, așa că momentan nu îmi fac alte planuri.
Voi ce ați citit frumos și edificator în Postul Mare?
CARTEA E O VIAȚĂ 