Cântăm adeseori că Hristos a călcat cu moartea pe moarte. Cântăm aceste cuvinte de atât de multe ori, încât nu mai luăm aminte asupra înțelesului lor. Avem tendința să gândim că Hristos a murit pentru că era om, dar fiind Dumnezeu a putut să Se ridice din mormânt. Ei bine, dacă așa ar fi stat lucrurile, cu ce ne-ar mai fi ajutat pe noi? Noi nu suntem Dumnezeu! Am fi fost ținuți în continuare în legăturile morții. Nu, El prin moartea Sa a nimicit moartea, pentru ca să Se poată întoarce la noi, ridicat din morți.
Atunci când cugetăm la această realitate ar trebui să rămânem pe bună dreptate fără răsuflare! Prin moarte – prin ceea ce exprimă slăbiciune, inutilitate, neputință și zdrobirea vieții noastre – chiar prin aceasta El ne-a arătat ce înseamnă să fii Dumnezeu, călcând cu moartea pe moarte!
Pentru a deveni precum Hristos, așadar, nu este nevoie să devenim ceva ce nu suntem, să avem o existență supraomenească, ci este nevoie în schimb să ne folosim de moartea noastră așa cum a făcut-o El. Fiindcă, ne place sau nu, cu toții vorm muri! Singura întrebare este: cum vom muri? Vom muri cu inima alipită de această lume, de comorile noastre, de imaginea bună pe care o avem față de propria persoană? În acest caz, moartea va fi o crudă despărțire de tot ceea ce iubim. Sau va fi o moarte pe care o vom îmbrățișa de bunăvoie chiar de acum, în timp ce-L urmăm pe Hristos, prin luarea Crucii, prin a muri față de noi înșine, față de egoul nostru, patimile noastre, de tot ceea ce ne leagă de această lume, ca să trăim precum El, pentru alții – în iubire, slujire, compasiune? Dacă facem aceasta, vom începe chiar de pe acum să trăim viața lui Dumnezeu, Hristos cel Înviat, arătându-L și altora și confirmând astfel realitatea Învierii Sale, făcându-L prezent în această lume.
Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an, Pr. Prof. John Behr
CARTEA E O VIAȚĂ 