Cunoaște El cel mai grav sentiment provocat de toate infirmitățile noastre – când nu putem nici măcar să ne mai rugăm? Când ne simțim abandonați, părăsiți chiar și de Dumnezeu? Crezul apostolic spune: „S-a pogorât la Iad”. Când Isus era pe cruce, până și cerurile s-au tulburat. Au asurzit când viața se scurgea din El. A cerut ajutor în angoasa Lui din urmă, însă n-a primit nici un răspuns. „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit și pentru ce Te depărtezi fără să-Mi ajuți și fără să asculți plângerile Mele? Strig ziua, Dumnezeule, și nu-Mi răspunzi” (Psalmul 22:1-2)
Dumnezeu înțelege strigătul abandonării. El cunoaște simțământul provocat de infirmitățile noastre. Isus Hristos a cunoscut fiece teamă, teroare și anxietate pe care tu și eu le putem trăi în cele mai groaznice momente de respingere, abandonare și depresie.
Nu e nevoie să ne apropiem vinovați sau rușinați. Trebuie să ne apropiem cu îndrăzneală, cu încredere, știind că El nu doar simte alături de noi, ci vrea să ne vindece. Și nu ne-a abandonat, căci Duhul Sfânt ne ajută în neputințele noastre. Beneficiem de pe urma experienței umane a lui Isus Hristos prin prezența Duhului Sfânt, care ne va ajuta în infirmitățile noastre, într-o participare bilaterală pentru vindecarea lor.
Paul David Tripp, Instrumente în Mâinile Răscumpărătorului