Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă. (1 Samuel 16:7)
Secularismul este un mod de a fi dependent de răspunsul mediului în care trăiești. Acest sine secular, fals, este sinele fabricat, după cum spune Thomas Merton, de către compulsiile sociale. Într-adevăr, „compulsiv” este cel mai bun adjectiv pentru acest sine fals. El arată către nevoia continuă și crescândă de afirmare. Cine sunt? Sunt cel ce este plăcut, lăudat, admirat, antipatic, urât sau disprețuit… Compulsia se manifestă în teama de a eșua și impulsul de a preveni acest lucru prin a aduna „mai mult” – mai multă muncă, mai mulți bani, mai mulți prieteni.
Aceste compulsii stau la baza celor doi vrăjmași principali ai vieții spirituale: mânia și lăcomia. Acestea sunt partea nevăzută a vieții secularizate, fructele amare ale dependențelor noastre lumești.
Nu este de mirare că Sf. Antonie și călugării săi considerau acceptarea pasivă a principiilor și valorilor societății drept un dezastru social. Au ajuns să înțeleagă cât de greu este, nu doar pentru creștinul individual, ci și pentru Biserică însăși, să scape de seducția compulsiilor lumii. Care a fost răspunsul lor? Ei au scăpat de pe corabia ce se scufunda, și au înotat ca să-și salveze viața. Iar locul unde au găsit salvarea a fost deșertul, locul solitudinii.
Solitudinea este cuptorul transformării. Fără solitudine, rămânem victime ale societății noastre, încâlciți în iluzia unui sine fals. Isus Însuși a intrat în acest cuptor. Acolo, El a fost ispitit cu cele trei compulsii ale lumii: a fi relevant („preschimbă pietrele în pâini”), a fi spectaculos („aruncă-Te”) și a avea putere („Îți voi da toate aceste împărății”). Aici, El a afirmat că Dumnezeu este singura sursă a identității („Să Te închini Domnului Dumnezeului tău și doar Lui să-I slujești”). Solitudinea este locul marilor lupte și marilor întâlniri – lupta împotriva compulsiilor sinelui fals și întâlnirea cu Dumnezeul iubitor care Se oferă pe Sine ca substanță a noului sine.
De multe ori, suntem alienați de noi înșine. Cunoaștem puține lucruri despre inima noastră și păstrăm distanța, ca și cum ne-ar fi frică. Misterul vieții spirituale este că Isus dorește să Se întâlnească cu noi în solitudinea propriei inimi, să Își facă dragostea cunoscută în inima noastră, să ne elibereze de temeri și să ne aducă la cunoștința propriului sine. În intimitatea inimii noastre, așadar, putem învăța nu doar să-L cunoaștem pe Isus, ci și, prin Isus, să ne cunoaștem și pe noi înșine.
Rugăciune:
Dumnezeule Atotputernic,
Cuvântul Tău veșnic este adevărata lumină
care luminează pe orice om.
Vindecă orbirea inimilor noastre
pentru ca noi să discernem ce este drept
și să Te iubim cu sinceritate.
Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.
CARTEA E O VIAȚĂ 