Duritatea lui Dumnezeu este mai blândă decât blândeţea oamenilor, iar constrângerea Sa este eliberarea noastră.
C.S. Lewis, citat în „Dezamăgit de creștinism” de Ravi Zacharias
Duritatea lui Dumnezeu este mai blândă decât blândeţea oamenilor, iar constrângerea Sa este eliberarea noastră.
C.S. Lewis, citat în „Dezamăgit de creștinism” de Ravi Zacharias
…când identitatea ta este în Hristos, identitatea ta este aceași ieri, azi și mâine. Critica nu o poate schimba. Eșecul nu o poate clătina. Titlurile din ziare nu o pot distruge. Listele nu o pot determina.
Când identitatea ta este în Stâncă, identitatea ta este tare ca piatra. Atâta timp cât Dumnezeu este de partea ta, nu contează ce munte se ridică în fața ta. Identitatea ta nu se bazează pe ziua de ieri, pe greșelile tale, pe eșecurile tale, pe frângerea ta.
Haideți să credem și să ne repetăm acest lucru astăzi: ești îndeajuns de curajos pentru ziua de azi, pentru că El este. Ești îndeajuns de puternic pentru ceea ce urmează să vină, pentru că El este.
Dacă am putea vedea faţa lui Dumnezeu, trăsăturile Sale fizice ar fi cu siguranţă foarte diferite, în funcţie de zona în care ne aflăm pe glob. În Orient, totul s-ar reduce la imaginea Sa, care ar deveni obiectul adorării. Hainele, frizura, tot ce ţine de aspectul Său ar deveni obiecte de închinare de care s-ar agăţa superstiţioşii şi spiritualii. În Occident, în loc să fie redus la propria imagine, Dumnezeu ar fi redus la propria noastră imagine despre El, devenind şi un produs financiar cu efecte enorme Fiecare adaugă încă un pic de informaţie imaginii, până când pentru noi începe să capete importanţă modul în care Îl vedem noi pe Dumnezeu, şi nu modul în care ne vede El pe noi. Sunt deja prea mulţi care L-au umanizat atât de mult pe Dumnezeu şi l-au sfinţit atât de mult pe om, încât abia dacă mai sesizăm diferenţa.
În schimb, Dumnezeu S-a dezvăluit în termeni descriptivi, care ne oferă destule informaţii pentru a-L cunoaşte, dar a ascuns destul din Sine pentru a ne oferi ocazia de a învăţa echilibrul dintre credinţă şi raţiune. Nicio relaţie pământească cu un Dumnezeu infinit şi transcendent nu poate exista fără păstrarea acestor două aspecte.
Ravi Zacharias, „Dezamăgit de creștinism?”
E nevoie de mai mult curaj pentru a asculta cu toată inima noastră ticăitul ceasului lui Dumnezeu decât să mărșăluim în ritmul temerilor noastre.
Ann Voskamp, Sticky Notes for the Soul
Privește dincolo de tine. Caută la Dumnezeu ceea ce numai El poate face pentru tine. Nu îmbunătățirile morale ale vechiului tău eu constituie lucrul de care ai nevoie. Lucrul de care are nevoie întreaga lume este o viață nouă. Aceasta este radicală și supranaturală. Ea se sustrage capacității noastre de a o controla. Cei morți nu-și vor putea da lor înșiși viață nouă. Trebuie să fim născuți din nou – „nu din voia firii lor, nici din voia vreunul om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13). Iată ce pretinde Isus de la lume.
John Piper, „Ce pretinde Isus de la lume”