Un strop de viață pentru părinți #72


Când copiii vorbesc pe un ton mânios, obraznic sau plângăcios (2)

Scenariu pentru părinți:

„Cum poți să spui asta altfel?”

„Mai încearcă o dată.”

„Hai să luăm o pauză și să ne calmăm. Când poți să vii și să vorbești cu mine pe un ton normal și calm, o să te ascult bucuros. Apoi putem să vedem ce îți trebuie. Vreau să te ajut, dar nu pot să te ajut când îmi vorbești așa.”

Nu putem să spunem adevărul în dragoste dacă nu este niciun adevăr sau nicio dragoste din care să extragem ceea ce spunem.

Dacă vreau să-i învăț să-mi vorbească cu iubire și respect, atunci trebuie să mă port și eu în modul în care vreau ca alții să se poarte cu mine, așa cum ne îndeamnă Dumnezeu să facem în Luca 6:31.

Putem să abordăm păcatul lor fără să-l adaugăm și pe al nostru în acest proces.

„Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.” (Proverbe 15:1)

Tată, Tu ești bun. Îți mulțumesc că ne iubești pe mine și pe copiii mei, chiar și atunci când suntem nepoliticoși, când ne miorlăim sau ne plângem. Curăță-ne gurile prin curățarea inimilor noastre. Ajută-mă să mă opresc și să mă gândesc foarte bine la felul în care îi răspund copilului meu în loc să ripostez. Lucrează și în inima lui/ei, astfel încât să învețe să îmi vorbească cu respect, bunătate și iubire. Ajută-i să mă vadă ca un model în această privință. Doamne, ajută-ne să fim o familie în care să ne onorăm unii pe alții mai presus de noi înșine. Ajută-ne să ne încurajăm unii pe alții în creșterea în maturitate și dă-ne tuturor har unii pentru alții când greșim. În numele lui Isus, amin.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Un strop de viață pentru părinți #71


Când copiii vorbesc pe un ton mânios, obraznic sau plângăcios (1)

Când ripostăm, suntem neputincioși și impulsivi. Asta este ceea ce facem când ne simțim jigniți și mânioși. Când reacționăm, ne gândim, ne stăpânim și o facem cu intenție. Asta este ceea ce facem când vedem o situație negativă ca pe o ocazie bună pentru creștere, cizelare și binecuvântare.

Să ripostezi sau să nu ripostezi?

În esență, reacționăm atunci când încetăm să mai fim surprinși de caracterul copilăros, imaturitate și păcătoșenie.

A fi părinți buni înseamnă să fim pregătiți să vedem toate aceste momente ca ocazii în care să arătăm care este reacția adecvată unii față de alții prin felul în care noi reacționăm în mod potrivit.

Suntem mame și tați împuterniciți de Duhul Sfânt să binecuvântăm, nu să blestemăm, să oferim consecințe pline de iubire și disciplinări blânde, alegând să facem ceea ce spunem.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Un strop de viață pentru părinți #70


Când predicile nu funcționează (scenarii mute)

„Tremurați și nu păcătuiți; cugetați în inima voastră în patul vostru și fiți liniștiți. Oprire.” Psalmul 4:4 (NIV)

Ai fost vreodată atât de mânios încât ai început să tremuri?

Majoritatea copiilor știu ce au greșit când au greșit, așa că… taci.

Scenarii mute

Oprește-te. Așteaptă.

Ridică mâna (în semn de stop, nu ca să lovești), nu tonul.

„Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.” (Proverbe 17:28)

Doamne, arată-mi când să vorbesc și când să tac și cum să tac cu har și dragoste. Sunt gata să învăț cum să păstrez tăcerea și să mă încred în Tine mai mult, chiar și atunci când mai degrabă aș da-o înainte, predicându-le tuturor în calea mea. Ajută-mă, Doamne, să vorbesc cum vorbești Tu și să tac atunci când ai vrea să vorbesc fără cuvinte. În numele lui Isus mă rog cu smerenie, amin.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Un strop de viață pentru părinți #69


Când copilul tău trebuie să facă față dezamăgirii

Scenariu pentru părinți:

„Când te simți doborât la pământ, uită-te în sus!”

Nu vreau niciodată ca copiii mei să creadă că circumstanțele în care se află au mai multă putere asupra lor decât Dumnezeul lor.

Nu trebuie niciodată să minimalizăm tristețea copilului nostru, oricât de imatură ar fi aceasta. Nu vrem nici să prețuim atât de mult pacea și liniștea încât să cedăm doar ca să-i împăcăm pe copiii noștri. În schimb, haideți să navigăm prin dezamăgire împreună. Haideți ca noi și copiii noștri să ne punem încrederea în Dumnezeu, de care nu vom fi niciodată dezamăgiți.

Doamne, ajută-mă să-mi învăț copiii să își pună speranța în Tine, nu în oameni, poziții sau posesiuni.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Un strop de viață pentru părinți #68


Când nimic nu e suficient și cer încontinuu mai mult

Când un copil greșește, e greu să faci ce este bine și să vorbești cum trebuie, dând viață.

Scenariu pentru părinți:

Mi-a plăcut să-ți spun „da” la tot felul de lucruri astăzi. Dar acum îți spun „nu”, și trebuie să-ți lași inima să fie mulțumită cu asta. Și știu că poți, pentru că, până la urmă, inima ta e plină de toate „da”-urile mele de astăzi.

Pentru că inima ta este umplută cu celelalte „da”-uri minunate care ți s-au oferit, este în regulă atunci când răspunsul următor este „nu”.

Trecem în revistă cu ei binecuvântările, pentru ca ei să capete abilitatea de a face asta pe cont propriu într-o zi, deoarece mulțumirea este o trăsătură de caracter care nu se dezvoltă în mod natural pentru cei mai mulți în epoca în care trăim. Mulțumirea trebuie învățată și noi suntem profesorii.

Doamne, vreau să fiu mulțumitor cu ce avem. Și vreau ca și copiii mei să învețe să fie recunoscători și mulțumitori. Învață-mă întâi pe mine, Doamne, ca să le ofer copiilor pe care mi i-ai dat un model de inimă mulțumitoare. În numele lui Isus, amin.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts