Advent în Narnia #4 – Dl. Tumnus


Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.

Matei 9:13

Domnul Tumnus se izbește de Lucy la felinar, având brațele pline de pachete învelite în hârtie. (Lucy se întreabă dacă a fost la cumpărături pentru Crăciun.) El scapă toate pachetele în zăpadă, surprins să vadă un om în Narnia. Lucy nu scapă niciun pachet, dar faunul nu seamănă cu nimeni altcineva pe care să-l fi văzut ea. Este pe jumătate sălbatic, cu două picioare de capră, două coarne și o coadă; și pe jumătate îmblânzit, cu piept de om, un fular roșu, o umbrelă, cu coada atârnată peste unul din brațe.

În ciuda salutului său blând și a aparenței sale docile, Tumnus încearcă să o răpească pe Lucy. După ce o servește cu ouă și pâine prăjită, el încearcă să o adoarmă cântându-i pentru a o putea preda Vrăjitoarei Albe. El este dărâmat, îi mărtuisește totul în lacrimi, dar îi explică faptul că trebuie să o trădeze.

Lucy este doar o fetiță, dar este mai dârză decât faunul și se menține pe poziții. În timp ce-i oferă cu bunătate propria batistă pentru a-și șterge multele lacrimi, ea insistă ca el să se răzgândească, să se pocăiască. Simțul său justițiar și bunătatea ei îl convertesc pe Tumnus; el își schimbă părerea și devine prietenul lui Lucy în loc de răpitorul ei, chiar dacă asta înseamnă să se pună pe sine într-un mare pericol.

Adventul este o perioadă de pocăință și Dl Tumnus este un model bun pentru noi. Precum Tumnus, oamenii sunt sălbatici și blânzi, temători și iubitori, păcătoși și sfinți. Precum Lucy, Dumnezeu ne cheamă să ne reglăm conturile, dar ne oferă și dragoste și milă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)