Un strop de viaţă #480


Psalmul 15:1-5

Prin har, astăzi voi posti de la lene şi de la lucrurile care mănâncă timpul. Astăzi îmi voi face timp pentru un lucru veşnic, pentru că Tu mi-ai dat darul timpului. Ne pocăim de ocaziile pierdute… de picioarele care se târşâie, pentru că ne bălăcim în distrageri, pentru că ne jucăm cu amânarea, pentru că nu suntem persoane care acţionează, pentru că tândălim cu lucruri mici şi banale, când există o bătălie cosmică pe care trebuie să o luptăm şi o cursă eternă de alergat şi un ospăţ pe care trebuie să-l găsească cei ce flămânzesc.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 19

Un strop de viaţă #451


Matei 23:23-36

Prin har, astăzi voi posti de la reţelele de socializare pentru că deconectarea mă ajută să mă acordez la Dumnezeu. Astăzi mă voi concentra mai mult asupra Veştii Bune decât asupra altor veşti. Ne pocăim de faptul că avem mai mult timp pentru Facebook decât pentru a sta în faţa Cuvântului Tău, pentru faptul că urmărim mai îndeaproape reţelele sociale decât însetăm după Apa Vie şi te urmăm pe Tine.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 4

Un strop de viaţă #139


Timpul pe care îl avem este atât de scurt. Libertatea pe care o avem este atât de provizorie. Ocaziile pe care le avem sunt atât de unice. De aceea, fiecare dintre noi trebuie să ne repetăm de fiecare dată: nu am decât azi! Trebuie să fac, deci, acum totul, fiindcă niciodată nu voi mai avea înaintea mea nici clipa asta, nici libertatea asta, nici ocazia asta, nici omul acesta.

Traian Dorz, Hristos, mărturia mea

Un strop de viaţă #114


Există trei timpuri – prezentul din cele trecute, prezentul din cele prezente şi prezentul din cele viitoare. Căci aceste trei există doar în suflet, iar într-un alt loc, eu, unul, nu le văd a exista. Prezentul din cele trecute se află în memorie; prezentul din cele prezente, în privirea atentă; şi prezentul din cele viitoare, în aşteptare.

Sfântul Augustin, Confesiuni

Un strop de viaţă #109


Tu eşti mai presus de orice şi nu te schimbi, nu în tine se desfăşoară ziua de astăzi şi, totuşi, ea trece prin tine, căci în tine se află toate timpurile; acestea nu şi-ar găsi parcursul dacă nu le-ai cuprinde în tine pe toate. Şi fiindcă anii tăi nu au sfârşit, un astăzi permanent sunt anii tăi, fără trecut şi fără viitor. Iar prin acest astăzi al tău, câte din zilele noastre şi din zilele părinţilor noştri nu au trecut şi nu şi-au primit măsura şi felul de a fiinţa! Şi câte altele nu vor trece şi nu-şi vor primi şi ele măsura şi felul de a fiinţa! Tu însă rămâi acelaşi, şi toate cele de mâine şi cele din viitor le făptuieşti, la fel cum şi pe cele de ieri şi pe cele din trecut tot în acest astăzi etern le-ai făptuit.

Dacă cineva nu înţelege aceste lucruri, ce pot eu face? Să se bucure totuşi şi acesta şi să zică: Ce este aceasta? Să se bucure chiar dacă nu înţelege această taină, şi să dorească mai degrabă să găsească un răspuns negăsindu-l decât ca, găsind răspuns, să nu te găsească pe tine!

Sfântul Augustin, Confesiuni