CEOV S26, Ep.6 – „Transfigurări” de Dănuț Mănăstireanu (coord.)


În acest episod suntem încântate să vă prezentăm un volum inedit.

Este vorba despre cartea Transfigurări – 9 dialoguri întru devenire coordonat de Dănuț Mănăstireanu, însoțit de reproduceri după tablouri de Mariana Sain-Morar. Numele lui Dănuț Mănăstireanu cel puțin nouă ne este familiar datorită volumului colectiv Omul evanghelic, coordonat de acesta alături de Dorin Dobrincu, pe care l-am prezentat într-o serie de 3 episoade pe care le găsiți aici.

Continuă lectura „CEOV S26, Ep.6 – „Transfigurări” de Dănuț Mănăstireanu (coord.)”

CEOV S24, Ep.9 – „Poate știința explica totul?” de John Lennox (cu invitat)


Poate știința explica totul?

În secolul XXI avem deseori impresia că nu mai avem nevoie de religie, de vreme ce știința ne-a deslușit deja atâtea mistere ale universului. Știința și religia pur și simplu nu conlucrează.

Să fie oare așa? Plecând de la propria experiență de cercetător și creștin și de la deceniile petrecute purtând discuții cordiale și dezbateri privind relația dintre știință și religie, profesorul John Lennox ne prezintă cei doi presupuși dușmani într-o lumină nouă – ca prieteni – oferindu-ne un crâmpei din bucuriile și beneficiile pe care le putem obține din ambele.

Continuă lectura „CEOV S24, Ep.9 – „Poate știința explica totul?” de John Lennox (cu invitat)”

„Pledoarie pentru credința creștină” de Lee Strobel


Vă sunt familiare întrebări precum „Dacă Dumnezeu este dragoste, atunci de ce există atâta suferință în lume”? Ați fost confruntați cu obiecții cu privire la validitatea Bibliei sau la existența minunilor? Sau poate v-ați pus voi înșivă întrebări cu privire la credință, dar v-a fost teamă să le rostiți cu voce tare, de teama de a nu fi judecați?

Astăzi vă propun o carte care să vă ajute în aceste probleme – fie să vă lămuriți îndoielile, fie să vă documentați pentru a face față discuțiilor cu alții și a-i ajuta ca, la rândul lor, să creadă. În Pledoarie pentru credința creștină, Lee Strobel își consacră talentul dezbaterii câtorva dintre cele mai persistente întrebări cu o puternică încărcătură emoțională – opt bariere ale „inimii” în calea credinței creștine. Continuă lectura „„Pledoarie pentru credința creștină” de Lee Strobel”