Un strop de viaţă #450


Matei 7:1-5

Prin har, astăzi voi posti de la spiritul de judecată şi mă voi ţine strâns de harul lui Hristos. Astăzi nu voi judeca inimile oamenilor pe care nu le pot vedea, ci voi iubi inimile oamenilor ca ei să-L vadă pe Hristos în mine. Ne pocăim de spiritul de judecată, pentru că ne face să ne gândim că putem să fim ca Dumnezeu – în loc ca noi să fim ca Hristos. Fă-ne asemenea dragostei cruciforme, formată prin cruce a lui Hristos.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 3

Pe drumul crucii #3


Pe drumul crucii (ziua 3) – Darul salvării

Exod 12:21-30 (NTR):

Moise a convocat sfatul bătrânilor lui Israel și le-a zis: „Duceți-vă să vă alegeți miei pentru clanurile voastre și înjunghiați mielul de Paște. Luați un mănunchi de isop, înmuiați-l în sângele dintr-un vas și ungeți cu el pragul de sus și cei doi ușori ai casei voastre. Nimeni să nu iasă în afara ușii casei până dimineața, pentru că Domnul va trece să-i lovească pe egipteni. Când va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi ușori, Domnul va trece pe lângă acea ușă și nu va lăsa pe nimicitorul să intre în casele voastre și să vă ia viața. Să țineți acest lucru ca pe o poruncă veșnică pentru voi și pentru copiii voștri. Când veți ajunge în țara pe care Domnul v-o va da, așa cum a promis, să păziți această poruncă. Când copiii voștri vă vor întreba: «Ce înseamnă acest lucru?», voi să le răspundeți: «Este jertfa de Paște în cinstea Domnului , pentru că El a trecut pe lângă casele noastre în Egipt, atunci când i-a lovit pe egipteni și a scăpat familiile noastre.»“ Poporul s-a plecat la pământ și s-a închinat. Apoi israeliții au plecat și au făcut așa cum le-a poruncit Domnul lui Moise și lui Aaron.

La miezul nopții Domnul a lovit toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al prizonierului, care era în temniță, și întâiul născut al tuturor vitelor. Când Faraon, slujitorii săi și toți egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari țipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort.

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, ne vopsim în roşu cu sângele lui Isus astfel încât Satana să nu poată intra în sufletul nostru pentru a aduce ruină şi moarte, ci pentru ca Tu să intri prin uşa inimilor noastre, pentru ca noi să intrăm prin Isus, uşa, în prezenţa Ta. Suntem salvaţi! Salvaţi! S-a trecut pe lângă noi! Ne închinăm.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi purtăm un colier, o brăţară, o eşarfă, un element vizibil care să ne amintească de faptul că am ales să îmbrăcăm pragurile sufletelor noastre în Tine. Te-am ales pe Tine. Datorită sângelui şi crucii lui Hristos, se trece pe lângă noi. Trăim o zi de închinare: recunoştinţă pentru darul salvării.

Ann Voskamp