Devenind o prezență vindecătoare #90


Când avem ocazia, să ne arătăm disponibilitatea de a fi întrerupți. Deseori, ocaziile de a face ceva semnificativ vin sub forma unor întreruperi ale programului nostru zilnic. S-ar putea să primim un telefon de la un prieten care are nevoie de sprijinul nostru într-o situație dificilă, sau de cineva care trebuie transportat la spital, sau de o masă caldă. Poate este ceva mic, precum cineva care are nevoie de o carte din biblioteca noastră pentru a-i fi de folos în anumite circumstanțe. Chiar și atunci când suntem pe cale să ne pierdem cumpătul așteptând la cabinetul doctorului, de ce să lăsăm nerăbdarea și stresul să clocotească, când putem să acordăm atenție persoanei vârstnice de lângă noi, sau altor pacienți pentru care o conversație ar putea reprezenta singura vorbă bună pe care o vor primi în acea zi.

Priviți în jurul vostru. Sunt atâtea ocazii de a permite întreruperilor să pătrundă în programul nostru, pentru a-i sluji pe cei din jurul nostru cu timpul, talentele și resursele noastre. Nu încercați să vă gândiți la moduri grandioase în care să-i slujiți pe alții, ci începeți cu persoanele de lângă voi, amintindu-vă că Dumnezeu pune uneori direct în calea noastră oameni care au nevoie de lumina Lui.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #88


Noi încercăm adesea să jucăm rolul „olarului”, punându-ne prietenii, partenerul de viață și copiii pe roata noastră, spunându-le cum ar trebui să se poarte, cine ar trebui să fie, cum ar trebui să gândească, cum ar trebui să se simtă, încercând să le modelăm viețile după cum ne place nouă. Însă trebuie să ne reamintim că nu este rolul nostru să reparăm oamenii, iar dacă le subliniem insistent defectele, aceasta îi va împiedica să se simtă reînnoiți în Hristos. Rolul nostru este să-i iubim și să îi încurajăm. Dumnezeu este olarul și este întotdeauna la lucru în viețile celor dragi, creind ceva frumos chiar și în cele mai frânte vase. Sarcina noastră este să rămânem plin de dragoste, pentru a-i ajuta să cultive acele trăsături unice pe care Dumnezeu le-a țesut în alții, lăsându-ne cuvintele de încurajare să ude semințele bunătății Sale.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #87


Din cauza izolării create de societatea noastră, acum este mai important ca niciodată să intrăm în contact unii cu ceilalți în moduri concrete și personale. Putem trimite un mesaj cuiva, spunându-i că ne gândim la el, ne rugăm pentru el și suntem în zonă săptămâna aceasta, dacă este disponibil pentru o întâlnire. Putem lăsa un bilețel scris unui coleg pur și simplu pentru a-i ura o zi bună. Putem da un telefon cuiva pe care nu l-am mai văzut de multă vreme – iar atunci când întrebăm pe cineva ce mai face, să ne oprim și să fim ochi și urechi, arătându-i interes și ascultând activ ceea ce ne spune – chiar și tonul vocii ne poate transmite ceva despre situația prin care trece. Să nu ne concentrăm asupra lucrurilor descurajatoare cu privire la alții, ci să ne amintim că și alți oameni au nevoie de încurajare chiar și când aceea este greu de oferit.  Vom fi surprinși să aflăm că un astfel de gest generos era chiar ceea ce aveau nevoie în acea zi, pentru a se simți revigorați. Actele mici de bunătate pot face o diferență reală în lumea noastră.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #86


Putem fi generoși cu talentul nostru. S-ar putea să ne simțim în largul nostru când îi ascultăm pe ceilalți, când le aducem bucurie, când le gătim ceva, când îi facem să râdă, când îi ajutăm în mod practic. Fiecare dintre noi este înzestrat de Dumnezeu cu ceva ce poate fi folosit spre beneficiul celorlalți. Ne putem da seama de asta atunci când observăm că suntem buni la un anumit lucru și, când îl facem, simțim că este ceea ce trebuie. Când ne folosim darul spiritual din partea lui Dumnezeu, putem schimba viețile oamenilor din jurul nostru spre bine.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #85


Când ne gândim la generozitate, ne vin în minte lucruri materiale. Însă putem fi generoși și cu timpul nostru. Oamenii pe care îi ajutăm vor vedea, deseori, timpul ca fiind mult mai valoros, pentru că necesită un angajament mult mai solicitant decât a trimite niște bani. Și, pentru că trăim într-o cultură peste măsură de ocupată și care apreciază starea de „a fi ocupat”, a oferi din timpul nostru poate însemna enorm pentru cineva și poate demonstra faptul că noi, în calitate de creștini, prețuim mai mult lucrarea lui Dumnezeu decât valorile culturii noastre. Ce mărturie frumoasă este să ne oferim din timpul nostru pentru comunitatea noastră, salutându-ne vecinii cu un zâmbet și întrebându-i ce mai fac, vizitând un vârstnic, oferind alimente celor defavorizați sau participând în lucrări de voluntariat, ca să enumerăm doar câteva posibilități.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing