Devenind o prezență vindecătoare #90


Când avem ocazia, să ne arătăm disponibilitatea de a fi întrerupți. Deseori, ocaziile de a face ceva semnificativ vin sub forma unor întreruperi ale programului nostru zilnic. S-ar putea să primim un telefon de la un prieten care are nevoie de sprijinul nostru într-o situație dificilă, sau de cineva care trebuie transportat la spital, sau de o masă caldă. Poate este ceva mic, precum cineva care are nevoie de o carte din biblioteca noastră pentru a-i fi de folos în anumite circumstanțe. Chiar și atunci când suntem pe cale să ne pierdem cumpătul așteptând la cabinetul doctorului, de ce să lăsăm nerăbdarea și stresul să clocotească, când putem să acordăm atenție persoanei vârstnice de lângă noi, sau altor pacienți pentru care o conversație ar putea reprezenta singura vorbă bună pe care o vor primi în acea zi.

Priviți în jurul vostru. Sunt atâtea ocazii de a permite întreruperilor să pătrundă în programul nostru, pentru a-i sluji pe cei din jurul nostru cu timpul, talentele și resursele noastre. Nu încercați să vă gândiți la moduri grandioase în care să-i slujiți pe alții, ci începeți cu persoanele de lângă voi, amintindu-vă că Dumnezeu pune uneori direct în calea noastră oameni care au nevoie de lumina Lui.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: