Ca majoritatea dintre noi, Isus a apelat la rugăciune în momentele grele. Nu încape îndoială că s-a rugat intens, postind şi reflectând totodată la Scripturi în timpul ispitirii în pustie. S-a rugat cu glas tare când s-a apropiat întâlnirea cu moartea, cuvintele Lui exprimând toată tulburarea Lui lăuntrică: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-mă de ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!“ Rugăciunile Lui din grădina Ghetsimani L-au împins până la limita rezistenţei şi, de trei ori, a căzut cu faţa la pământ, înfrânt. Isus a adus totul în rugăciune.
Pentru Isus, rugăciunea era ca o ancoră de salvare întrucât îi dădea şi călăuzirea şi energia de care avea nevoie pentru a cunoaşte şi a împlini voia Tatălui, adaugă autorul. Pentru a-şi menţine credinţa în lumea „reală“ din care venea, pentru a întreţine vie amintirea lumii eterne, Isus avea de trudit uneori o noapte întreagă sau se trezea în zorii zilei.
Deşi Isus nu a oferit dovezi metafizice ale eficacităţii rugăciunii, simplul fapt că s-a îndeletnicit cu ea îi consfinţeşte valoarea. „Cereţi, şi veţi căpăta“, a spus El cu toată sinceritatea, ca un reproş adresat tuturor celor care consideră cererea o formă primitivă de rugăciune.
Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?
CARTEA E O VIAȚĂ 