Ce vedem când privim o cruce pe care e răstignit Cristos? Fiecare vede altceva. Poate executarea unui evreu din vechime de către autoritățile romane? Sau pedepsirea nedreaptă a unui mare învățător neînțeles de conducătorii zilei? Martiriul lui Mesia, ucis fiindcă susținea că e regele iudeilor? Sau, poate, jertfa Fiului lui Dumnezeu care, de bunăvoie, a luat asupra sa păcatele lumii? Continuă lectura „„Isus Mirele – cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor” de Brant Pitre”
Etichetă: răstignirea lui Isus
Pe drumul crucii #15
Pe drumul crucii (ziua 15) – Răstignit împreună cu Hristos
Când au ieșit, au găsit un om din Cirena, pe nume Simon, și l-au obligat pe acesta să ducă crucea lui Isus. Când au ajuns la locul numit Golgota, căruia i se mai zice și „Locul Craniului“, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.
După ce L-au răstignit, și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți. Apoi s-au așezat jos și Îl păzeau acolo. Îi puseseră deasupra capului următoarea acuzație: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“. Tot atunci au fost răstigniți cu El și doi tâlhari, unul la dreapta și unul la stânga Lui. Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap și ziceau: „Tu, Cel Care dărâmi Templul și-l reconstruiești în trei zile, salvează-Te pe Tine Însuți, dacă ești Fiul lui Dumnezeu, (și) dă-Te jos de pe cruce!“
Tot așa Îl batjocoreau și conducătorii preoților, împreună cu cărturarii și bătrânii, zicând: „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva! Doar este Împăratul lui Israel! Să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu dacă vrea! Căci a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!»“ La fel Îl batjocoreau și tâlharii care erau răstigniți împreună cu El.
Isus a strigat din nou cu glas tare și apoi Și-a dat duhul. Și iată că draperia Templului a fost despicată în două, de sus până jos; pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră au fost înviate. Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în Cetatea Sfântă și li s-au arătat multora. Centurionul și cei ce-L păzeau pe Isus împreună cu el au văzut cutremurul și cele întâmplate și s-au înspăimântat foarte tare. Ei au zis: „Într-adevăr, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“
Cugetă asupra Cuvântului.
Rugăciune: Tată, astăzi venim cu teamă la Locul Căpăţânii. Păcatele noastre ne-au adus aici. Dragostea Ta ne va aduce înapoi. Isuse, Tu nu ai băut oţetul lor. Pentru că Tu ai venit să bei paharul suferinţei. Tot. Nu ai vrut să Te salvezi pe Tine Însuţi, să-L laşi pe Dumnezeu să Te salveze sau să-L chemi pe Ilie să Te elibereze. Pentru că Tu făceai lucrarea lui Dumnezeu: ne mântuiai, ne salvai, ne eliberai.
Ne chircim de durere la strigătul Tău, „Eli, Eli, lama sabactani?” – „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Dumnezeu care Îl părăseşte pe Dumnezeu, acesta este un mister dincolo de înţelegerea noastră. O părăsire de dragul nostru, dar o alienare şi o întunecime îngrozitoare experimentate de Tine.
Datorită acelui strigăt chinuit, bariera care ne ţinea departe de Dumnezeu se rupe în două. Şi noi, cei care Te-am insultat, Te-am batjocorit, Te-am lepădat şi Te-am răstignit, noi cădem în genunchi şi şoptim adevărul Vinerei Mari: „Într-adevăr, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“
Trăieşte Cuvântul: Astăzi, pocăieşte-te. Numeşte păcatele urâte care L-au răstignit. Scrie care sunt idolii tăi şi inima ta mânioasă, minciunile tale şi bârfa, invidia şi mândria ta. Vezi ce a provocat biciuirea Sa. Ţintuieşte hârtia de un copac. Mori faţă de vechiul eu. Simte rănile Lui. Atinge durerea Sa. Fii spălat în sângele Său. Eşti gata să fii răstignit cu Hristos?
Ann Voskamp
Un strop de viaţă #413
„…perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două…“
(Matei 27:51)
Evenimentul anual strângea întotdeaua o mare mulţime. Preotul urca în mod solemn treptele templului, ţinând în braţe un miel. În timp ce oamenii aşteptau afară, el trecea de perdeaua cea mare şi intra în Sfânta Sfintelor. Ucidea mielul pe altar şi se ruga ca sângele curs să-l satisfacă pe Dumnezeu. Păcatele erau date la o parte. Şi oamenii răsuflau uşuraţi.
Marea perdea atârna ca o aducere-aminte a distanţei dintre Dumnezeu şi om. Aceasta era un hău adânc pe care nu-l putea trece nimeni. Omul pe insula lui… în carantină din cauza păcatului.
Dumnezeu ar fi putut să lase lucrurile aşa. Ar fi putut să-i lase pe oameni izolaţi. Ar fi putut să se spele pe mâini de toată treaba. Ar fi putut să întoarcă spatele, să arunce prosopul şi să o ia de la capăt pe o altă planetă. Ar fi putut, să ştii.
Dar nu a făcut-o.
Dumnezeu însuşi a trecut peste hău. În întunericul unei eclipse de soare, el şi un Miel au stat în Sfânta Sfintelor. El a pus Mielul pe altar. Nu Mielul unui preot sau al unui evreu sau al unui păstor, ci Mielul lui Dumnezeu. Îngerii au fost reduşi la tăcere atunci când sângele Jertfei Suficiente a început să curgă pe altarul aurit. Acolo unde curgea sângele mieilor acum curgea sângele vieţii.
„Iată Mielul lui Dmnezeu.“
Şi atunci s-a întâmplat. Dumnezeu s-a întors şi s-a uitat ultima dată la perdea. „Până aici, gata!“ Şi s-a rupt… de sus până jos. S-a rupt în două.
„Până aici, gata!“ „Gata cu mieii!“ „Gata cu perdeaua!“ „Gata cu jertfele!“ „Gata cu despărţirea!“
Şi a ieşit soarele.
Max Lucado, On the Anvil
