Un strop de viaţă #462


Ioan 14:15-21

Prin har, astăzi voi posti de la sentimentul că relaţia cu Tine este o povară. Astăzi voi sta cu Cuvântul Tău pentru că a citi Cuvântul Tău nu înseamnă să Te fac pe Tine să mă iubeşti… ci să ajung într-o stare în care să pot să Te aud cum îmi spui exact asta – că mă iubeşti chiar şi pe mine, în special pe mine. Ne pocăim de faptul că încercăm să dăm piept cu orice înainte de a fi căutat faţa lui Dumnezeu.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 10

Pe drumul crucii #17


Pe drumul crucii (ziua 17) – Iată Mielul

Matei 28:1-10 (NTR):

După Sabat, în timp ce se iveau zorii primei zile din săptămână, Maria Magdalena și cealaltă Marie s-au dus să vadă mormântul. Și iată că a avut loc un cutremur mare, căci un înger al Domnului a coborât din cer și s-a dus de a rostogolit piatra și s-a așezat pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada. Gardienii au început să tremure de frică și au rămas ca morți. Îngerul le-a zis femeilor: „Nu vă temeți! Știu că Îl căutați pe Isus Care a fost răstignit! Nu este aici, pentru că a fost înviat, așa cum a spus! Veniți și vedeți locul unde fusese pus și apoi duceți-vă repede și spuneți-le ucenicilor Lui: «A fost înviat dintre cei morți! Și iată că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veți vedea!» Iată că v-am spus lucrul acesta!“

Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să-i anunțe pe ucenici. Dar iată că le-a ieșit înainte Isus și le-a zis: „Salutare!“ Ele s-au apropiat, I-au cuprins picioarele și I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeți! Duceți-vă și anunțați-i pe frații Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea!“

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, cu inima închisă, atârnând acolo pe cruce… L-ai înfruntat pe cel care a strecurat păcatul la început, pe Satan. Şi i-ai zdrobit capul. Preţul a fost plătit. Jertfa a fost făcută. S-au sfârşit – datoria noastră, robia noastră, înstrăinarea noastră. Aşa că învii! Tu ai cheile vieţii şi al morţii!

Este Duminica Învierii, Doamne. Dar nu este oare fiecare duminică, întotdeauna, o celebrare a faptului că Tu ai poruncit luminii să spargă întunericul? Uimirea noastră, recunoştinţa noastră, veneraţia noastră ne fac să sărbătorim acest lucru, evenimentul cheie al istoriei, la fiecare şapte zile, din nou şi din nou. Ne-ai făcut să fim poporul învierii, atingându-Ţi rănile, simţindu-Te şi declarând: „El este viu!”.

Aşa că, dă-ne curajul să alergăm, Tată, cu marea bucurie care ne curge prin vene, să spunem lumii! Noi, poporul învierii, chemăm lumea să vină să Te vadă! Tu, Cel care ai respirat înaintea noastră, care ieşi să ne întâmpini. Cădem la picioarele Tale şi ne închinăm înaintea unui Dumnezeu înviat, viu, care ne îmbrăţişează, un Mântuitor care trăieşte veşnic cu numele noastre scrijelite, răni, pe palmele mâinilor Tale.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, schimbă piatra neagră a aşteptării din buzunarul tău cu o piatră albă. Piatra a fost dată la o parte! Hristos este viu! Şi într-o zi Dumnezeu Însuşi îţi va da o piatră albă, o piatră a victoriei, puritatea cerului, cu un nume nou scris pe ea (Apocalipsa 2:17). În trecut, voturile de judecată se dădeau cu ajutorul pietrelor: pietre negre declarau vinovăţia, pietrele albe, achitarea, nevinovăţia. Hristos a plătit totul, moartea lui ca jertfă a fost primită, eliberându-ne pe noi, cei captivi – suntem achitaţi de pedeapsa pentru păcat! Poartă cu tine noua piatră albă a libertăţii. Simte-I mâinile: numele tău este gravat adânc în carnea Lui înviată. Şi într-o zi ne vom uita în ochii Lui şi El ne va da o piatră cu numele nostru nou gravat pe ea. Simte mica ta piatră albă. Nu crezi că va scrie pe ea noul tău nume: „Copil al meu”? Iată Mielul Tău.

Ann Voskamp

Pe drumul crucii #16


Pe drumul crucii (ziua 16) – Aşteptare

Matei 27:57-60 (NTR):

Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif, care fusese și el ucenic al lui Isus. Acesta s-a dus la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat. Iosif a luat trupul, L-a înfășurat într-o pânză de in curată și L-a pus într-un mormânt nou de-al lui, mormânt pe care-l săpase în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului și a plecat.

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Doamne Isuse, Tu nu ai avut niciun loc unde să-Ţi pleci capul când trăiai şi niciun loc unde să-Ţi odihneşti trupul când ai murit. Aşa cum ai luat asupra Ta păcate care nu erau ale Tale, tot aşa ai luat şi un mormânt are nu era al Tău. Tu, Cel care Te-ai întrupat, nu ai fost niciodată din lumea aceasta şi Tu ne chemi acum în casa noastră pe care ne-o pregăteşti acum în ceruri. Ai murit la un loc cu hoţii, dar ai fost îngropat cu cei bogaţi. La fel, ne iei pe noi, hoţii păcătoşi şi ne oferi o moştenire bogată, nesfârşită în Dumnezeu. Ca Maria Magdalena şi cealaltă Marie, stăm lângă mormântul Tău şi nu plecăm, ci trăim acolo. Pentru că încontinuu ne îngropăm păcatele şi, la fel de sigur ca faptul că respirăm, inhalăm speranţa a ceea ce se va întâmpla la acest mormânt în Duminica Învierii. În Numele Celui care s-a dus în adâncuri pentru noi…

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, aşteaptă. Stai la mormânt şi aşteaptă-L pe Domnul. Încrede-te atunci când totul este întunecat. Crede atunci când piatra este rostogolită şi sigilată. Poartă o piatră în buzunar şi adu-ţi aminte: există speranţă. Aşteaptă şi ai credinţă în Învierea ce vine, lumina glorioasă ce erupe la orizontul întunecat.

Ann Voskamp

Un strop de viaţă #460


Matei 7:21-27

Prin har, astăzi voi posti de la dependenţa mea de zgomot, pentru că mărturisesc că mi-a păsat mai mult ce spune lumea decât ce spune Cuvântul Tău. Astăzi îmi voi face timp să stau pur şi simplu în linişte, pentru ca Tu să linişteşti totul şi să umpli spaţiul dispus să fie umplut din mine. Ne pocăim de faptul că lăsăm ca zgomotul lumii să definească vieţile noastre în loc să lăsăm ca dragostea pentru Cuvântul Tău să ne cizeleze vieţile.

Ann Voskmap, A Lent to Repent and Refresh 9

Pe drumul crucii #15


Pe drumul crucii (ziua 15) – Răstignit împreună cu Hristos

Matei 27:32-54 (NTR):

Când au ieșit, au găsit un om din Cirena, pe nume Simon, și l-au obligat pe acesta să ducă crucea lui Isus. Când au ajuns la locul numit Golgota, căruia i se mai zice și „Locul Craniului“, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.

După ce L-au răstignit, și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți. Apoi s-au așezat jos și Îl păzeau acolo. Îi puseseră deasupra capului următoarea acuzație: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“. Tot atunci au fost răstigniți cu El și doi tâlhari, unul la dreapta și unul la stânga Lui. Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap și ziceau: „Tu, Cel Care dărâmi Templul și-l reconstruiești în trei zile, salvează-Te pe Tine Însuți, dacă ești Fiul lui Dumnezeu, (și) dă-Te jos de pe cruce!“

Tot așa Îl batjocoreau și conducătorii preoților, împreună cu cărturarii și bătrânii, zicând: „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva! Doar este Împăratul lui Israel! Să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu dacă vrea! Căci a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!»“ La fel Îl batjocoreau și tâlharii care erau răstigniți împreună cu El.

De la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara. Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „ Eli, Eli , lema  sabactani ?“, care înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“
Unii dintre cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Acest Om îl strigă pe Ilie!“ Imediat unul dintre ei a alergat și a luat un burete, l-a umplut cu vin acru, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să-l bea. Dar ceilalți ziceau: „Lasă să vedem dacă vine Ilie să-L salveze!“

Isus a strigat din nou cu glas tare și apoi Și-a dat duhul. Și iată că draperia Templului a fost despicată în două, de sus până jos; pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră au fost înviate. Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în Cetatea Sfântă și li s-au arătat multora. Centurionul și cei ce-L păzeau pe Isus împreună cu el au văzut cutremurul și cele întâmplate și s-au înspăimântat foarte tare. Ei au zis: „Într-adevăr, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, astăzi venim cu teamă la Locul Căpăţânii. Păcatele noastre ne-au adus aici. Dragostea Ta ne va aduce înapoi. Isuse, Tu nu ai băut oţetul lor. Pentru că Tu ai venit să bei paharul suferinţei. Tot. Nu ai vrut să Te salvezi pe Tine Însuţi, să-L laşi pe Dumnezeu să Te salveze sau să-L chemi pe Ilie să Te elibereze. Pentru că Tu făceai lucrarea lui Dumnezeu: ne mântuiai, ne salvai, ne eliberai.

Ne chircim de durere la strigătul Tău, „Eli, Eli, lama sabactani?” – „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Dumnezeu care Îl părăseşte pe Dumnezeu, acesta este un mister dincolo de înţelegerea noastră. O părăsire de dragul nostru, dar o alienare şi o întunecime îngrozitoare experimentate de Tine.

Datorită acelui strigăt chinuit, bariera care ne ţinea departe de Dumnezeu se rupe în două. Şi noi, cei care Te-am insultat, Te-am batjocorit, Te-am lepădat şi Te-am răstignit, noi cădem în genunchi şi şoptim adevărul Vinerei Mari: „Într-adevăr, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, pocăieşte-te. Numeşte păcatele urâte care L-au răstignit. Scrie care sunt idolii tăi şi inima ta mânioasă, minciunile tale şi bârfa, invidia şi mândria ta. Vezi ce a provocat biciuirea Sa. Ţintuieşte hârtia de un copac. Mori faţă de vechiul eu. Simte rănile Lui. Atinge durerea Sa. Fii spălat în sângele Său. Eşti gata să fii răstignit cu Hristos?

Ann Voskamp