Pe drumul crucii #13


Pe drumul crucii (ziua 13) – Trăieşte Cina cea de Taină

Matei 26:17-30 (NTR):

În prima zi a Sărbătorii Azimelor, ucenicii au venit la Isus și L-au întrebat: – Unde vrei să-Ți pregătim să mănânci mielul de Paște? El le-a răspuns:
– Duceți-vă în cetate la un anumit om și spuneți-i astfel: „Învățătorul zice: «Timpul Meu este aproape; voi sărbători Paștele la tine, împreună cu ucenicii Mei!»“
Ucenicii au făcut așa cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele.

Când s-a înserat, Isus S-a așezat la masă împreună cu cei doisprezece. În timp ce mâncau, Isus le-a zis:

– Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda.

Ei s-au întristat foarte tare și au început să-L întrebe unul câte unul:
– Nu cumva sunt eu, Doamne?
El le-a răspuns:
– Cel ce-și pune mâna în castron împreună cu Mine, acela Mă va trăda! Da, Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut!
Iuda, trădătorul, a întrebat:
– Nu cumva sunt eu acela, Rabbi?
Isus i-a răspuns:
Este așa cum spui.

În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați! Acesta este trupul Meu“. Apoi a luat un pahar și, după ce a adus mulțumiri, l-a dat ucenicilor, zicând: „Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului, care este vărsat pentru mulți spre iertarea păcatelor. Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua aceea, când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu“. După ce au cântat psalmii, s-au dus spre Muntele Măslinilor.

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, noi, ca şi Iuda, am înmuiat pâinea împreună cu Tine, am mâncat la masa Ta şi Te-am trădat. Ştii. Şi totuşi Tu tot ne inviţi la Masa de Paşte, locul eliberării noastre din sclavie. Ai luat pâinea, acceptând ce urma să se înâmple şi ai oferit-o ca hrană. Ai mulţumit, deşi trădătorul stătea în faţa Ta. Ai frânt pâinea, Însuţi trupul Tău, pentru cei ca noi.

Ai dat din Tine Însuţi celor care au curajul să Te urmeze, să mănânce şi să bea la această masă. Această ultima cină a fost masa cea mai costisitoare din lume: Tu, Dumnezeu întrupat, ţi-ai dat carnea ca hrană pentru noi, sângele ca băutură. Tată, îţi mulţumim pentru această hrană din care gustăm şi vedem că Domnul este bun, iar păcatele iertate. În numele Celui din care cinăm.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, bea din pahar. Mulţumeşte pentru orice îţi dă Dumnezeu astăzi şi bea cupa până la capăt. Euharistia, un alt nume pentru Cina Domnului, vine din cuvântul grecesc care înseamnă „a aduce mulţumiri”. Astăzi, trăieşte euharistia. Numără-ţi binecuvântările; trezeşte-te şi vezi masa pe care ţi-a întins-o El înaintea ta. Cum putem să nu mulţumim? Ia, mănâncă, acesta este trupul Său care se dă pentru tine.

Ann Voskamp

Pe drumul crucii #12


Pe drumul crucii (ziua 12) – Învie!

Ioan 11:32-42 (NTR):

Maria, când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, a căzut la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“
Isus, când a văzut-o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, s-a înfiorat în duh și s-a tulburat. A întrebat:
– Unde l-ați pus?
Ei I-au răspuns:
– Doamne, vino și vezi!
Isus a început să plângă.
Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“ Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?“
Isus s-a înfiorat din nou în Sine și S-a dus la mormânt, care era o peșteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră.
Isus a zis: „Dați la o parte piatra!“
Marta, sora celui mort, I-a zis:
– Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!
Isus i-a zis:
– Nu ți-am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu?
Au dat deci piatra la o parte. Isus Și-a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat! Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta din pricina mulțimii care stă împrejur, pentru ca ei să creadă că Tu M-ai trimis.“

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, îţi mulţumim că ne-ai auzit. Îţi mulţumim că eşti un om al durerii, obişnuit cu suferinţa noastră. Tu plângi cu noi. Îţi mulţumim că şi noi putem crede şi vedea slava Ta. Tu radiezi de-a lungul zilelor noastre. Îţi mulţumim că, la fel ca israeliţii atunci când au fost eliberaţi din sclavia faraonului, ne-ai chemat şi pe noi şi ai spus, „Lasă-i să plece!” Eliberaţi de legătura păcatului! De lanţurile morţii! De blestemul mormântului! Îţi mulţumim că ieşim afară! Cu Tine, primele roade ale morţii! Da, chiar şi noi, cei care odată duhneam a păcat, şi noi! În numele celui care învie, care a înviat şi ne va învia şi pe noi, dând piatra la o parte.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi mulţumeşte pentru eliberarea noastră. Vizitează mormântul unui credincios şi mulţumeşte-I lui Isus că ne-a chemat de la moarte. Scrie despre un păcat cu care te lupţi, înveleşte-l într-o bucată de material vechi şi îngroap-o. Bucură-te că eşti chemat afară la o viaţă nouă! Plantează o sămânţă astăzi, crede şi vezi slava Lui. Îl auzi cum cheamă o viaţă nouă?

Ann Voskamp

Pe drumul crucii #11


Pe drumul crucii (ziua 11) – Împărăţia cu susul în jos

Matei 5:1-12 (NTR):

Când a văzut Isus mulțimile, a urcat pe munte și S-a așezat jos. Ucenicii Săi au venit la El, iar El a început să vorbească și să-i învețe astfel:

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor!
Ferice de cei îndurerați, căci ei vor fi mângâiați!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!
Ferice de cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei persecutați din pricina dreptății, căci a lor este Împărăția Cerurilor!
Ferice de voi când oamenii vă insultă, vă persecută și spun tot felul de lucruri rele, (mințind) împotriva voastră, din pricina Mea!
Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră!”

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Dumnezeule Tată, Tu binecuvântezi. Este esenţa a ceea ce eşti Tu, Dumnezeul care atât de mult a iubit, încât a dat… Şi Tu binecuvântezi cu tot felul de bunătăţi şi fericire când urmăm căile Tale radicale, împotriva culturii. Înainte de răstignirea Sa, Fiul Tău i-a răspuns lui Pilat când Îl interoga, „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta.” Predica lui Isus de pe munte nu este doar o mărturie a acestui adevăr, ci ne şi invită în Împărăţia Sa. Tată, ne strângem în jurul Tău şi Te rugăm să ne înveţi cum să trăim ca cetăţeni ai Tăi. Cetăţeni ai împărăţiei cu susul în jos.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, trăieşte în modurile radicale descrise în Predica de pe Munte a lui Isus. Găseşte o persoană căreia să-i arăţi milă. Astăzi, luptă pentru pace în relaţiile tale. Susţine ceea ce este drept şi bucură-te când eşti persecutat. Poate cineva să spună astăzi că eşti un cetăţean al Împărăţiei Sale?

Ann Voskamp

Un strop de viaţă #456


Matei 6:1-4

Prin har, astăzi voi posti de la a vrea mai mult în loc de a dărui mai mult. Astăzi o să dăruiesc cu mulţumire, pentru ca alţii să poatră trăi cu mulţumire. Ne pocăim de faptul că hainele noastre, ciocolata noastră, cafeaua noastră şi smartphone-urile noastre depind de munca sclavilor pentru a produce aceste lucruri într-un mod ieftin pentru ca noi să avem mai mulţi bani în portofele indiferent de câtă viaţă şi cât suflet îl costă pe altcineva.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 7

Pe drumul crucii #10


Pe drumul crucii (ziua 10) – Frânt şi înmulţit

Matei 14:13-22 (NTR):

Când a auzit aceasta, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc pustiu, casă fie doar El singur. Dar când mulțimile au aflat lucrul acesta, au ieșit din cetățile lor și s-au luat după El pe jos.
Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni, I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe cei bolnavi.
Fiindcă se făcuse seară, ucenicii au venit la El și I-au zis:
– Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Dă-le drumul mulțimilor să meargă prin sate ca să-și cumpere ceva să mănânce!
Însă Isus le-a zis:
– Nu au nevoie să plece! Dați-le voi să mănânce!
Ei I-au răspuns:
– N-avem aici decât cinci pâini și doi pești.
El le-a zis:
– Aduceți-le aici, la Mine!
Le-a poruncit mulțimilor să se așeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile și apoi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat mulțimilor.
Au mâncat toți și s-au săturat; și au strâns douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.
Cei ce mâncaseră erau aproape cinci mii de bărbați, în afară de femei și de copii.
Imediat după aceea, Isus i-a zorit pe ucenici să se suie în barcă și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, iar între timp El le va da drumul mulțimilor.

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Fiu al lui Dumnezeu, lasă-ne să Te urmăm unde Te duci. Vindecă-ne. Ai milă de cei frânţi şi răniţi ai noştri. Ia dragostea noastră mică şi înmulţeşte-o. Ia păcatul nostru cel mare şi şterge-l. Ne uităm spre cer cu ceea ce abia de este al nostru, Te rugăm să binecuvântezi puţinul care suntem, să ne frângi şi să ne împarţi oamenilor care ne înconjoară. Cerem să fim frânţi pentru alţii, aşa cum şi Tu ai fost frânt pentru noi. În Numele lui Isus, Amin.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, ia puţinul pe care îl ai, roagă-te ca Dumnezeu să te binecuvânteze, apoi frânge-te pentru alţii. Aşa cum El ne-a hrănit, haideţi să-i hrănim şi noi pe alţii. Pregăteşte o mâncare, o gustare dulce, o pâine, o ceaşcă de cafea pentru cineva care are nevoie să fie hrănit cu dragostea Lui. Priveşte cum se înmulţeşte bucuria ta.

Ann Voskamp