Etichetă: Porfirie Kavsokalivitul

Sufletul creștinului trebuie să fie delicat, sensibil (…) să zboare în nemărginire, în stele, în mărețiile lui Dumnezeu, în tăcere. Creștinul nu trebuie să fie molâu, nu trebuie să doarmă. Oriunde ar merge, să zboare și cu rugăciunea și cu imaginația. Și într-adevăr, creștinul care Îl iubește pe Dumnezeu poate să zboare cu imaginația sa, să zboare în stele, în taină, în veșnicie, în Dumnezeu. Să se roage și să zboare cu cugetul său.

Acest cuget nu este o fantezie. Când spunem „zboară” nu este vorba de fantezie, este realitate, nu născocire. Creștinul nu „trăiește în nori” cum se spune de obicei. El surprinde realitatea și o trăiește. Cele pe care le citește în Evanghelie și la Părinți le îmbrățișează, le trăiește, intră în amănunte, le adâncește, face din ele viață. Devine un fin primitor al vestirilor de la Dumnezeu.

---

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

Lenevia este un lucru tare rău. Moleșeala este boală, este păcat. Dumnezeu nu ne vrea molâi. „Am uitat să fac treaba asta” sau „Am uitat să închid ușa când am ieșit”. Ce înseamnă „am uitat”? Să nu uiți! Să fii atent! În vreme ce multa strădanie, mișcarea, osteneala, făptuirea – sunt virtute. Osteneala duhovnicească este luptă, luptă duhovnicească. Cu cât mai nechibzuiți sunteți, cu atât veți fi mai chinuiți. Dimpotrivă, cu cât veți fi mai evlavioși și mai atenți, cu atât veți fi mai fericiți.
Aceste lucruri par simple, dar au legătură cu întreaga noastră viață. Cu cât vă apropiați de Dumnezeu, cu atât sunteți mai atenți, fără să urmăriți asta, în toate lucrurile, dar și în cele duhovnicești. Fiind atenți la sufletul vostru, deveniți prin harul dumnezeiesc mai înțelepți.

---

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

Când avem vreo problemă oarecare, noi sau altcineva, să cerem și de la alții rugăciune și să-L rugăm toți pe Dumnezeu cu credință și iubire. Să fiți încredințați că lui Dumnezeu îi sunt bineplăcute aceste rugăciuni și intervine, făcând minuni.
Asta n-am înțeles-o noi bine. Am luat-o așa, simplu, și zicem „Fă o rugăciune pentru mine.”
Să vă rugați mai mult pentru ceilalți decât pentru voi.
Rugăciunea pentru ceilalți, atunci când este făcută lin și cu iubire adâncă, este dezinteresată și aduce un mare folos duhovnicesc. Aduce har și celui ce se roagă, și celui pentru care se roagă. Când aveți o iubire mare, iar această iubire vă mișcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg și-l influențează pe cel pentru care vă rugați; creați în jurul lui un scut de apărare și-l înrâuriți, îl călăuziți spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat și vouă și aceluia.

---

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

Ca să devină cineva creștin, trebuie să aibă suflet poetic, trebuie să fie poet. Hristos nu voiește lângă El suflete „grosolane”. Creștinul, chiar și numai când iubește, este poet, petrece în poezie. Inimile poetice îmbrățișează iubirea, o așează înlăuntrul lor, o simt în adâncuri.
Cel ce voiește să devină creștin, trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubești și să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubești. Iubirea se ostenește pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, își însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfește, nu ia nimic în seamă, nici amenințări, nici greutăți, din pricina iubirii. Iubirea pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.
Privegherea, postul sunt osteneli ce se fac pentru Cel iubit. Osteneală, ca să-L trăiești pe Hristos. Dar această osteneală nu se face de nevoie, nu ești silit. Tot ceea ce faci ca o corvoadă naște un mare rău atât în ființa cât și în lucrarea ta. Silirea, înghiontirea, aduc împotrivire. Osteneala cea pentru Hristos, dorul adevărat este iubirea lui Hristos, este jertfa. Asta simțea și David: Dorește și se sfârșește sufletul meu după curțile Domnului.

---

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie