Un strop de viaţă #261


Unii căutaţi averi şi bani. Eu vă zic, căutaţi-L pe Domnul! Astăzi, materialismul a pus cumva stăpânire pe fraţii noştri. Nu mai au timp! N-au timp să citească Biblia, n-au timp să se roage, n-au timp să stea de vorbă cu copiii lor. Eu cunosc probabil peste o mie de cântări şi mă uit la unii dintre copiii de azi şi la tineri şi chiar la unii păstori că nu ştiu cântările, măi frate. Ştiu câteva. Tata şi mama n-au fost bogaţi, au fost săraci. Tata n-a vrut să cumpere pământ în România pentru că a vrut să vie înapoi în America, dar Dumnezeu a vrut să ne crească în sărăcie, în greutăţi, în necazuri, pentru că ienupărul, care creşte pe vârf de munte, e soiul de lemn care e tare ca osul. Dumnezeu a vrut să ne crească în greutăţi şi în necazuri ca să ne poată folosi. Fiţi la îndemâna lui Dumnezeu!

Petru Popovici în Amintiri cu sfinţi vol.3 de Daniel Brânzei

Cartea e o viaţă – sezonul 7, episodul 16


Se spune că o nenorocire nu vine niciodată singură. Acest lucru a fost cât se poate de adevărat în viaţa familiei Boghian, care a experimentat nenorocire după nenorocire într-o perioadă scurtă de timp.

Astăzi de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ descoperim cum a făcut faţă nenorocirilor această familie a cărei poveste o descrie Harvey Yoder în cartea Elena – binecuvântări prin încercări.

Vă invităm să fiţi încurajaţi de credinţa acestei familii la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.

Episodul 16 din noul sezon CARTEA E O VIAŢĂ


Se spune că o nenorocire nu vine niciodată singură. Acest lucru a fost cât se poate de adevărat în viaţa familiei Boghian, care a experimentat nenorocire după nenorocire într-o perioadă scurtă de timp.

Vineri, 12 iunie, de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ descoperim cum a făcut faţă nenorocirilor această familie a cărei poveste o descrie Harvey Yoder în cartea Elena – binecuvântări prin încercări.

Vă invităm să fiţi încurajaţi de credinţa acestei familii la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.

Un strop de viaţă #79


Excesul de confort este letal. Dumnezeu ne face nenumărate promisiuni, dar să însemne oare aceste promisiuni că nu ni se va întâmpla niciun rău? Dimpotrivă! Însă omul nu poate să stea fără să facă nimic. Promisiunea lui Dumnezeu este că nimic nu te poate despărţi de dragostea Sa. Poate vei suferi. Poate vei fi rănit. Poate vei muri. Oricum, în cele din urmă, vom muri cu toţii. Isus le-a promis trei lucruri celor care Îl vor urma: că vor fi extrem de fericiţi, că nu se vor teme de nimic şi că vor avea întotdeauna necazuri. Problema este că cei mai mulţi dintre noi îşi închipuie că două din trei sunt suficiente.

John Ortberg, Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie