Etichetă: Ne vorbește părintele Porfirie

Lenevia este un lucru tare rău. Moleșeala este boală, este păcat. Dumnezeu nu ne vrea molâi. „Am uitat să fac treaba asta” sau „Am uitat să închid ușa când am ieșit”. Ce înseamnă „am uitat”? Să nu uiți! Să fii atent! În vreme ce multa strădanie, mișcarea, osteneala, făptuirea – sunt virtute. Osteneala duhovnicească este luptă, luptă duhovnicească. Cu cât mai nechibzuiți sunteți, cu atât veți fi mai chinuiți. Dimpotrivă, cu cât veți fi mai evlavioși și mai atenți, cu atât veți fi mai fericiți.
Aceste lucruri par simple, dar au legătură cu întreaga noastră viață. Cu cât vă apropiați de Dumnezeu, cu atât sunteți mai atenți, fără să urmăriți asta, în toate lucrurile, dar și în cele duhovnicești. Fiind atenți la sufletul vostru, deveniți prin harul dumnezeiesc mai înțelepți.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

Când avem vreo problemă oarecare, noi sau altcineva, să cerem și de la alții rugăciune și să-L rugăm toți pe Dumnezeu cu credință și iubire. Să fiți încredințați că lui Dumnezeu îi sunt bineplăcute aceste rugăciuni și intervine, făcând minuni.
Asta n-am înțeles-o noi bine. Am luat-o așa, simplu, și zicem „Fă o rugăciune pentru mine.”
Să vă rugați mai mult pentru ceilalți decât pentru voi.
Rugăciunea pentru ceilalți, atunci când este făcută lin și cu iubire adâncă, este dezinteresată și aduce un mare folos duhovnicesc. Aduce har și celui ce se roagă, și celui pentru care se roagă. Când aveți o iubire mare, iar această iubire vă mișcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg și-l influențează pe cel pentru care vă rugați; creați în jurul lui un scut de apărare și-l înrâuriți, îl călăuziți spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat și vouă și aceluia.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

Ca să devină cineva creștin, trebuie să aibă suflet poetic, trebuie să fie poet. Hristos nu voiește lângă El suflete „grosolane”. Creștinul, chiar și numai când iubește, este poet, petrece în poezie. Inimile poetice îmbrățișează iubirea, o așează înlăuntrul lor, o simt în adâncuri.
Cel ce voiește să devină creștin, trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubești și să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubești. Iubirea se ostenește pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, își însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfește, nu ia nimic în seamă, nici amenințări, nici greutăți, din pricina iubirii. Iubirea pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.
Privegherea, postul sunt osteneli ce se fac pentru Cel iubit. Osteneală, ca să-L trăiești pe Hristos. Dar această osteneală nu se face de nevoie, nu ești silit. Tot ceea ce faci ca o corvoadă naște un mare rău atât în ființa cât și în lucrarea ta. Silirea, înghiontirea, aduc împotrivire. Osteneala cea pentru Hristos, dorul adevărat este iubirea lui Hristos, este jertfa. Asta simțea și David: Dorește și se sfârșește sufletul meu după curțile Domnului.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

Dintre părinții trezvitori ai Bisericii, mulți vorbesc despre frica morții și despre iad. Spun: „Să ai necontenit pomenirea morții.” (…) Toate au însemnătatea, timpul și locul lor. Înțelesul fricii este bun pentru primele trepte. Este bun pentru începători, pentru cei în care trăiește omul vechi. Dar aceasta este o altă măsură, o treaptă joasă a legăturii cu cele dumnezeiești. Mergem ca la schimb, spre a câștiga raiul sau a scăpa de iad.
Atunci când omul înaintează și intră în iubirea lui Dumnezeu, la ce-i mai trebuiește frica? Tot ceea ce face, face din iubire, iar aceasta are o valoare cu mult mai mare.
Pe măsură ce înaintăm, ne dă și Evanghelia să înțelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste.”

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie