Un strop de viață pentru mame #47


„Sărbătorile sunt întreruperi ritualizate în continuumul vieții de zi cu zi care ne reamintesc cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm.” (Noel Piper)

Tradițiile și ritualurile care ne întăresc credința și familia sunt cele care merită energia și cea mai mare parte a timpului nostru.

Trebuie să planificăm din timp pentru sărbători.

[Mi-am dat seama câr de mult au în comun Crăciunul și Paștele:] există acel aspect al așteptării. Paștele are Postul (Lent); Crăciunul are Adventul. Anticipăm nașterea lui Hristos în perioada de Advent; și cu o responsabilitate sobră medităm la moartea și învierea Sa înainte de Paște. În ambele cazuri, așteptăm. Familia ta nu poate să „aștepte într-un mod plin de semnificație” dacă brusc este Săptămâna Mare și tu nu ai menționat nici măcar o dată că Isus a murit pe cruce.

Câteva cărți recomandate pentru perioada de Advent: Biblia povestește despre Isus de Sally LLoyd-Jones; Descoperă frumusețea numelor lui Isus de Asheritah Ciuciu; Cel mai mare dar de Ann Voskamp.

Un mod de a simplifica darurile este de a oferi patru: ceva ce îți dorești, ceva de care ai nevoie, ceva de purtat și ceva de citit.


„Ne dezvăluim nouă înșine și le dezvăluim altora ceea ce este important pentru noi prin felul în care sărbătorim.” (Noel Piper)

Am citit că e cel mai bine să începi să sărbătorești Paștele cu cei mici cu vreo două săptămâni înainte. Astfel, este destul timp pentru discuții, dar nu este prea departe astfel încât să-și piardă concentrarea.

Jessica Smartt, Memory-Making Mom

Un strop de viață #385


„Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi,  cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu el, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea” (Romani 5:10-11)

Cum găsim împăcare cu Dumnezeu şi bucurie în El în mod practic? Răspunsul este: fă acest lucru prin Domnul Isus. Ceea ce înseamnă, cel puţin în parte, să faci din întruchiparea  lui Isus din Biblie- lucrarea şi cuvintele portretizate în Noul Testament – conţinutul esenţial al bucuriei tale în Dumnezeu. Bucuria fără Hristos nu-L onorează.

Astfel, ca să te bucuri în Dumnezeu, te bucuri de ceea ce vezi şi cunoşti despre Dumnezeu în imaginea lui Isus Hristos. Şi acest lucru este experimentat din plin când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt.

Aceasta este ideea Crăciunului.

Isus a cumpărat împăcarea noastră. Isus ne-a dat capacitatea de a primi această împăcare şi de a deschide acest dar. Isus Hristos străluceşte, de când deschidem  acest dar de nedescris,  ca Dumnezeu întrupat şi ne motivează la a ne bucura în El.

Priveşte la Isus de acest Crăciun. Primeşte împăcarea pe care El a cumpărat-o. Nu Îl pune pe raft fără  să-L deschizi. Nu Îl deschide ca apoi să faci din El doar un mijloc pentru celelalte plăceri ale tale.

Deschide-L şi bucură-te de acest dar. Bucură-te în El. Fă din El plăcerea ta. Fă din El comoara ta.

John Piper, Good News of Great Joy