Astăzi vom face cunoștință cu o femeie din istoria Bisericii apusene care a fost călugăriță, reformatoare în cadrul ordinului ei și care poartă un titlu foarte rar, acordat doar celor care au avut o contribuție semnificativă la teologia, doctrina și practica creștină – acela de Doctor al Bisericii. Este vorba de Teresa de Ávila, iar astăzi vă aducem în atenție cartea sa intitulată Castelul interior. Desăvârșirea spirituală sau cele șapte etape ale unirii sufletului cu Dumnezeu, una dintre cele mai importante lucrări ale misticii apusene. ((în seria Părinții Bisericii, într-o secțiune dedicată unor femei speciale din istoria creștinismului, puteți descoperi și pe o altă sfântă ce poartă acest rar titlu de Doctor al Bisericii, și anume Hildegard von Bingen)
Continuă lectura „„Castelul interior” de Teresa de Ávila”Etichetă: misticism spaniol
CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.9 – „Castelul interior” de Teresa de Ávila
În acest episod vom face cunoștință cu o femeie din istoria Bisericii apusene care a fost călugăriță, reformatoare în cadrul ordinului ei și care poartă un titlu foarte rar, acordat doar celor care au avut o contribuție semnificativă la teologia, doctrina și practica creștină – acela de Doctor al Bisericii.
Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.9 – „Castelul interior” de Teresa de Ávila”