Un strop de viață pentru mame #42


Vreau să dau mai departe o bucurie care nu poate fi furată de emoții neținute în frâu sau zile rele.

Vreau să dau mai departe faptul că oamenii din jurul tău sunt mai valoroși decât cei care te urmăresc în mediul virtual.

Vreau să dau mai departe un sentiment al mirării și adorației pentru că mi-am făcut timp să observ cu adevărat creația lui Dumnezeu.

Vreau ca copiii mei să-și amintească de o copilărie care a fost mai mult decât „bună” și o mamă care a fost mai mult decât morocănoasă.

Cu siguranță nu pot face toate acestea de una singură, dar e cum nu se poate mai bine, pentru că vreau să dau mai departe și credința de neclintit în faptul că nu putem să trăim această viață fără Isus.

Grumpy Mom Takes a Holiday de Valerie Woerner

Un strop de viață pentru mame #41


Tânjesc ca copiii mei să-și asume viața îmbelșugată pe care Dumnezeu o are pregătită pentru ei, și nu știu cum vor face ei asta dacă mă văd pe mine abordând una dintre cele mai mari chemări ale mele cu o atitudine de tipul „merge și așa”.

Vreau ca întreaga mea viață să le îndrepte atenția spre El – inclusiv greșelile mele și modul în care El mă transformă.

Când le întreb pe alte mame care se tem că va fi moștenirea pe care o vor lăsa ele, răspunsul răsunător este ca nu cumva copiii lor să-și amintească o mamă care este furioasă și țipă încontinuu.

Moștenirea pe care o las nu are de-a face doar cu cei îi învăț pe copiii mei; are de-a face cu cine mă văd ei că sunt.

S-ar putea să nu te aplaude nimeni când atitudinea ta morocănoasă durează doar câteva minute în loc de toată după-amiaza, dar copiii tăi vor simți noua bucurie din casa ta.

Grumpy Mom Takes a Holiday de Valerie Woerner

Un strop de viață pentru mame #40


Doamne, inima mea se îndreaptă încontinuu spre lucruri care nu contează. Tânjesc să le ofer copiilor mei atenția pe care o merită, dar în schimb iau telefonul să văd ce face cineva pe care poate nici nu l-am întâlnit niciodată. Învață-mă să fiu prezentă cu familia mea. Îndepărtează din gândurile mele tot ceea ce concurează cu lucrurile la care vrei Tu să mă gândesc în acel moment. Arată-mi cum să mă distrez cu copiii mei și cum să fructificăm timpul petrecut împreună. Când se uită în urmă la copilăria lor, fă ca ei să-și amintească ochii mei, și nu telefonul meu. În numele lui Isus, amin.

Grumpy Mom Takes a Holiday de Valerie Woerner

Un strop de viață pentru mame #39


Peste tot în jurul nostru, mamele stau pe telefon uitându-se la poze cu bebelușii lor în timp ce aceleași fețe stau neretușate, în toate culorile, fix în fața lor.

Astăzi o să dau prioritate oamenilor înaintea productivității.

Copiii au nevoie de prezența noastră mai mult decât au nevoie de multe dintre lucrurile cărora le oferim noi prioritate.

M-am hotărât ca prima oră după ce se trezesc fetele dimineața și prima oră după timpul de somn sau de școală să fie intervale de timp petrecute fără telefon.

Grumpy Mom Takes a Holiday de Valerie Woerner

Un strop de viață pentru mame #38


Rugăciunea-examen, o metodă de rugăciune inspirată de Sfântul Ignațiu, Îl include pe Dumnezeu în evaluarea zilei noastre. Ne revedem ziua ca pe un film, dar fiind în mod deosebit conștienți de faptul că Dumnezeu este lângă noi. Există cinci părți ale acestei rugăciuni:

1. Gândește-te la ziua care a trecut și exprimă-ți recunoștința pentru tot ce a făcut Dumnezeu.

2. Ia-ți un moment să-I ceri Domnului să te umple cu Duhul Său astfel încât să poți auzi ce vrea El să auzi.

3. Imaginează-ți că vezi un ecran cu ziua ta, cu Domnul uitându-se lângă tine.

4. Recunoaște domeniile în care ai eșuat, dar nu stărui asupra lor prea mult. Lasă-le în mâna lui Dumnezeu.

5. Uită-te la ce ai învățat și imaginează-ți ziua următoare și modul în care poți face lucrurile altfel.

Grumpy Mom Takes a Holiday de Valerie Woerner

%d blogeri au apreciat: