După cum ați putut observa încă de data trecută, Chesterton este înainte de toate scriitor. Chiar dacă nu toate pasajele din cartea Ortodoxia sunt uşor de înţeles, stilul său de a scrie este alert şi captivant, punctat din când în când de pasaje pline de poezie.Ortodoxia este o carte care întradevăr îţi pune mintea la contribuţie şi te pune pe gânduri. În această carte, Chesterton ne arată care au fost ideile care l-au condus spre creştinism şi spre convingerea că acesta este adevărat.
Continuă lectura „„Ortodoxia. O filosofie personală“ de G. K. Chesterton – partea a 2-a”Etichetă: lumea afectată de păcat
„Zvonurile altei lumi“ de Philip Yancey
Vă invit să descoperim Zvonurile altei lumi, aşa cum le descrie Philip Yancey în cartea cu acelaşi titlu. Oare lumea vizibilă este
tot ce există? Ce zvonuri despre o altă lume ne-ar putea transmite? Dacă aceasta este lumea lui Dumnezeu, de ce nu arată în consecinţă? De ce este planeta noastră aşa de stricată? Această carte vorbeşte despre cum două lumi – cea vizibilă şi cea invizibilă, naturală şi supranaturală – pot interacţiona şi ne pot afecta viaţa de zi cu zi. Philip Yancey ne invită aşadar să-l însoţim într-o călătorie în care să descoperim zvonurile altei lumi, care pot arăta calea către o viaţă nouă plină de frumuseţe, scop şi libertate.
Iată ce spune Philip Yancey despre scrierea ei: Am scris această carte cu gândul la locuitorii „zonelor de frontieră ale credinţei”. Am scris această carte nu atât pentru a căuta să conving pe altcineva de adevărul spuselor mele, cât pentru ca, dând astfel expresie unor gânduri, să mă lămuresc pe mine însumi în privinţa propriei mele credinţe. Ne amăgeşte oare credinţa să vedem o lume care nu există ori ne dezvăluie existenţa unei lumi care, în lipsa credinţei, nu poate fi văzută? Continuă lectura „„Zvonurile altei lumi“ de Philip Yancey”

