Un strop de viață #611


Eram ca un om trezit dintr-un somn neliniștit și, ascultând cuvintele acestea divine parcă am auzit cum îmi spuneau: „Păcătosule, tu crezi că din pricina păcatelor și a slăbiciunilor tale nu pot să îți mântuiesc sufletul; dar, iată, Fiul Meu este lângă Mine și Eu mă uit la El, nu la tine, și mă port cu tine potrivit cu plăcerea pe care Mi-o găsesc în El”. Acest lucru mi-a luminat mintea și m-a făcut să înțeleg că Dumnezeu poate îndreptăți un păcătos oricând – El doar se uită la Hristos, ne atribuie nouă privilegiile Lui și cuvântul se împlinește imediat.

John Bunyan, Har din abundență pentru căpetenia păcătoșilor

Un strop de viață #601


Într-o zi mergeam pe câmp, iar conștiința mea era tulburată fiindcă mă temeam că poate încă nu este totul în regulă și deodată am auzit propoziția aceasta în sufletul meu: „Neprihănirea ta este în cer.” Și mi s-a părut că am văzut cu ochii sufletului meu pe Isus Hristos stând la dreapta lui Dumnezeu. Acolo era neprihănirea mea; așa că oriunde mă aflam și orice făceam Dumnezeu putea spune despre mine:„El vrea neprihănirea Mea fiindcă a văzut-o cu ochii lui”. Și pe lângă aceasta am mai văzut că nu starea bună a inimii mele făcea ca neprihănirea mea să fie mai bună, și nici starea rea a inimii mele nu făcea ca neprihănirea mea să fie mai rea, căci neprihănirea mea era însuși Isus Hristos „același, ieri și azi și în veci” (Evrei 13:8) Atunci mi-au căzut cu adevărat cătușele de la picioare; am fost eliberat de suferințele și de lanțurile mele; chiar și ispitele au plecat de la mine. Am plecat acasă plin de bucuria ce mi-a dat-o harul și dragostea lui Dumnezeu.

John Bunyan, Har din abundență pentru căpetenia păcătoșilor

Un strop de viaţă #544


Ce-ţi place să citeşti? Cărţi cu suspans… devoţionale… biografii creştine? Când oamenii mă întreabă pe mine, eu le spun, „Aproape orice.“

Îmi place Dickens şi Tolstoi, Arthur Conan Doyle, Louis L’Amour, John Grisham, Clive Cussler şi Dorothy Sayers. În sfera creştină, sunt un fan al lui William Gurnall, J.C. Ryle, Calvin Miller, Tim Keller, Lee Strobel, şi – bineînţeles – C.S. Lewis.

Zilele astea, sunt atras de puritani.

Ei sunt destul de nepopulari în cultura noastră. Însuşi cuvântul „puritan“ a fost, din păcate, distorsionat şi făcut să însemne mai mult decât ridicol de pudic şi rupt de realitate. Dar citindu-l pe puritanul John Owen, am fost zguduit de avertismentul său, „Ucide păcatul – sau păcatul te va ucide.“

Prin Richard Baxter, am descoperit o sută de motive să mă gândesc zilnic la cer – The Saints’ Everlasting Rest (Odihna veşnică a sfinţilor).

Mulţi creştini îl cunosc pe John Bunyan pentru Călătoria creştinului, care se crede a fi a doua cea mai tipărită carte a tuturor timpurilor, în afară de Biblie. Şi totuşi, în lucrarea sa, A Few Sighs from Hell (Câteva suspine din iad), imaginea lui Bunyan cu privire la ororile iadului te face să gâfâi după o înghiţitură de apă şi să suspini după o gură de aer rece. E adevărat că nu le-au nimerit pe toate bine puritanii. Cine a făcut-o? Dar totuşi au trăit cu îndrăzneală, au gândit într-un mod profund şi au scris din belşug.

Vara e aici. Este momentul să vă bucuraţi de nişte cărţi bune. Ce alt timp e mai potrivit pentru a-i descoperi pe puritani? Desigur că limbajul lor şi stilul scriiturii pot fi o provocare la început. Dar priveliştea unei drumeţii satisfăcătoare vine la pachet cu o provocare.

Datorită bogăţiei moştenirii lor, cred că puritanii merită citiţi. Acum mai mult ca niciodată.

Jon Gauger, „Puritans are Worth Reading…“

 

Cărţi care schimbă vieţi


Ellerslie, şcoala de ucenicie a lui Eric şi Leslie Ludy (autorii cărţii Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu), şi-a lansat noul site şi cu ocazia abonării la newsletter-ul lor primiţi gratuit o broşurică, The Books That Have Most Changed My Life (Cărţile care mi-au schimbat viaţa) de Eric Ludy. Broşura include multe cărţi referitoare la viaţa creştină, biografii ale unor credincioşi renumiţi şi câteva cărţi de ficţiune cu teme creştine.

Printre acestea se numără şi câteva cărţi pe care le-am prezentat şi noi pe blog sau despre care am vorbit în emisiunile noastre:

Costul uceniciei de Dietrich Bonhoeffer

Creştinism, pur şi simplu de C.S.Lewis

De ce întârzie trezirea? de Leonard Ravenhill

Umbra Celui Atotputernic de Elisabeth Elliot

Cu Dumnezeu în subterană de Richard Wurmbrand

Nobleţea suferinţei de Sabina Wurmbrand

Călătoria creştinului de John Bunyan

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr de C.S. Lewis

Abonaţi-vă aici pentru a vedea lista completă.