Etichetă: Jerry Sittser

Un strop de viață #773


Regretele sunt inevitabile într-o lume a imperfecțiunii, greșelilor și pierderii. Există o cale de a răscumpăra toate acestea? E posibil ca o viață ratată din cauza pierderii să mai fie îndreptată, cu tot caracterul ireversibil al pierderii propriu-zise? E cu putință ca oamenii măcinați de regrete să se elibereze și să fie transformați? Eu cred că există cale de răscumpărare pentru acești oameni, dar ei nu pot șterge pierderea care a dat naștere regretelor. Oamenii pot fi schimbați de pierderile imposibil de schimbat pe care le-au trăit. Așadar, pentru ca răscumpărarea să poată avea loc, ei nu trebuie să rămână blocați la pierderea propriu zisă, ci să primească cu toată ființa lor efectele pozitive pe care aceasta le poate avea în viața lor. Ei trebuie să depășească într-un fel ceea ce este în urmă, îndreptându-se spre ceea ce se află înaintea lor, canalizându-și energiile spre schimbările pe care le pot face în prezent. Cu alte cuvinte, ei trebuie să urmărească transformarea personală care vine doar prin har.

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii

Un strop de viață #771


Avem nevoie de cineva mai mare decât noi care să ne dăltuiască o nouă identitate. Dumnezeu ne poate călăuzi în această căutare, ne poate ajuta să devenim oameni a căror valoare se bazează pe har, nu pe performanțe, realizări și putere. Putem învăța să fim pur și simplu, fie că suntem divorțați, șomeri, văduvi, victime ale abuzurilor, bolnavi sau chiar pe moarte. Ne putem lăsa în voia dragostei ca făpturi create după chipul lui Dumnezeu, chiar și atunci când trupurile ne sunt mutilate, gândurile ne sunt într-o mare învălmășeală și sufletele ne sunt tulburate. Și ne mai putem lăsa în voia speranței că viața poate fi frumoasă, cu toate că niciodată nu va mai fi la fel.

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii

Un strop de viață #769


Pierderea ne obligă să vedem rolul dominant pe care îl joacă împrejurările în determinarea fericirii noastre. Pierderea ne ia toate proptelele de care ne sprijinim ca să ne fie bine. Ne trage preșul de sub picioare și ne prăbușim pe spate. Experiența pierderii ne aduce la limita extremă a ceea ce suntem fiecare.

Dar, când am ajuns la limita ultimă a ființei noastre, putem ajunge și la începutul unei relații vitale cu Dumnezeu. Eșecurile noastre ne pot duce la har și la o profundă trezire spirituală. E un proces care are loc frecvent cu cei care au trecut prin experiența pierderii. El începe adesea când stăm față în față cu slăbiciunile noastre și ne dăm seama cât de mult ne bizuim pe împrejurările favorabile, considerându-le ceva normal. Când intervine pierderea și schimbă în rău aceste împrejurări, furia, depresia și ingratitudinea ne dau pe față adevărata stare a sufletului, dezvăluindu-ne micimea sufletească. Constatăm atunci că identitatea noastră e una doar de suprafață.

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii

Un strop de viață #767


Darurile harului ne ies în cale tuturor. Trebuie doar să avem ochi ca să le vedem și să fim gata să le primim. Pentru asta va trebui să acceptăm un anume fel de sacrificiu, acela de a merge împotriva convingerii noastre și a crede că, oricât de dureroasă ar fi pierderea suferită, viața poate fi frumoasă, altfel decât a fost înainte, dar nu mai puțin frumoasă. N-o să mă refac niciodată după pierderea suferită, și mereu îmi va fi dor de cei plecați pentru totdeauna. Dar tot mă bucur de viață ca de o sărbătoare, de viața pe care am aflat-o ca urmare a dispariției lor. Am pierdut, dar am câștigat. Am pierdut universul pe care-l iubeam, dar am câștigat un sentiment mai profund al harului. Harul acesta mi-a dat puterea de a-mi clarifica scopul în viață și a redescoperi miracolul clipei prezente.

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii

Un strop de viață #765


Însă pierderea ne dă ocazia să ne facem un inventar al vieții, să ne reconsiderăm prioritățile și să stabilim noi direcții. Puțini sunt aceia care să-și dorească la șaptezeci de ani să fi lucrat mai multe ore pe săptămână la patruzeci. Dacă le-ar sta în putere, ar lua-o de la început și le-ar acorda mai mult timp celor din familie, prietenilor și cauzelor demne de interes. Își doresc să fi avut puterea de a spune „nu” urgențelor, competiției, imaginii, de a spune „nu” propriului egoism. După cum spunea Isus, „Ce-ar folosi unui om  să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul?”

Pierderea ne invită să ne punem marile întrebări ale existenței. Care este crezul meu? Există viață după moarte? Există Dumnezeu? Ce fel de om sunt eu? Îmi pasă cu adevărat de soarta altora? Cum îmi folosesc resursele – timpul, banii, talentul? Încotro merge viața mea?

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii