Aniversări literare #8- G.K. Chesterton


„Sunt un om de rând în sensul corect al termenului, ceea ce presupune, adică, acceptul unei anumite rânduieli; un Creator și Creația Sa, bunul-simț al recunoștinței pentru această Creație, viața și dragostea ca daruri veșnic bune, căsătoria și curtoazia ca legi menite pe bună dreptate să le rânduiască.”

Astfel se autocaracteriza sărbătoritul de astăzi, Gilbert Keith Chesterton (29 mai 1874 – 14 iunie 1936), scriitor, filosof, apologet și critic literar și de artă.
Chesterton a scris aproximativ 80 de cărți, câteva sute de poezii, aproximativ 200 de povestiri, 4.000 de eseuri și câteva piese de teatru. Influența sa în întreaga lume este impresionantă. Multe dintre ideile lui Mahatma Ghandi cu privire la independența indiană provin din gândirea lui Chesterton; unul dintre romanele acestuia a inspirat, totodată, mișcarea lui Michael Collins pentru cauza independenței irlandeze. C.S Lewis a văzut în Chesterton un părinte spiritual. Autorul Neil Gaiman mărturisea că a crescut cu cărțile lui Chesterton din biblioteca școlii, unele dintre cărțile sale sunt influențate de Chesterton, iar cartea Good Omens este dedicată marelui scriitor britanic. Iar Philip Yancey îl numește pe Chesterton unul dintre mentorii spirituali care l-au ajutat să-și păstreze și revigoreze credința, aflată în pericol tocmai din cauza bisericii și mediului în care a crescut.

Continuă lectura „Aniversări literare #8- G.K. Chesterton”

Omul etern, hanul zburător și ereticii lui Chesterton


Pe 29 mai 1874 se năștea Gilbert Keith Chesterton, scriitor, filozof, critic de artă și literar și apologet al creștinismului.
Pentru că mi-am propus, pentru anul acesta, să termin cărțile încă necitite din biblioteca mea, și pentru că două, sau chiar trei cărți de pe lista „de citit”, erau scrise de Chesterton, am decis ca luna aceasta să le parcurg pentru ca, iată, astăzi, 29 mai, să vă prezint câteva idei cu care am rămas de pe urma lecturilor. Continuă lectura „Omul etern, hanul zburător și ereticii lui Chesterton”

Un strop de viață #274


Ce era acest creştinism care interzicea mereu războiul şi producea mereu războaie? De ce natură poate fi lucrul pe care-l incriminezi mai întâi că nu vrea să lupte, iar apoi pentru că o duce tot într-o bătălie? În ce lume a engimelor se născuseră oare această monstruoasă crimă şi monstruoasă blândeţe? Cum era oare, în esenţa lui, acest lucru uluitor pe care oamenii ardeau să-l contrazică, în asemenea măsură încât nu le mai păsa că se contraziceau pe ei înşişi?

Aşadar, am dorit să fiu cât se poate de drept şi nu am tras concluzia că atacul asupra creştinismului era total eronat. Nu am tras decât concluzia că, dacă într-adevăr ceva era în neregulă cu creştinismul, atunci era foarte în neregulă.

Există însă şi o altă explicaţie. Poate că are forma cea mai bună, pornind de la analogia descrierii unui om necunoscut de către alţi oameni. Oamenii peste măsură de înalţi ar putea să-l vadă ca fiind scund. Oamenii prea scunzi s-ar putea să-l vadă ca fiind înalt. Poate că suedezii (care au păr deschis la culoare precum cânepa) l-ar numi oacheş, în timp ce negrii l-ar considera categoric blond. Poate acest lucru extraordinar nu este de fapt decât lucrul cel mai comun, sau cel puţin normalul, centrul.

Poate că, în definitiv, creştinismul este cel sănătos, iar toţi criticii săi sunt nebunii – nebuni în diverse chipuri.

G.K. Chesterton, Ortodoxia. O filozofie personală

Un strop de viață #270


Descoperisem această breşă în lume, faptul că un om trebuie cumva să găsească un fel de a iubi lumea fără a se încrede în ea; trebuie să iubească lumea cumva fără să cadă în lumesc. Am descoperit această trăsătură proeminentă a teologiei creştine, proeminentă ca un fel de ghimpe tare, şi anume insistenţa dogmatică asupra unui Dumnezeu personal, care ar fi creat o lume separată de El însuşi.

G.K. Chesterton, Ortodoxia. O filozofie personală

Un strop de viață #266


Creştinismul a apărut în lume mai întâi de toate pentru a afirma brutal că un om nu trebuie numai să privească înăuntru, ci afară, să contemple cu uimire şi entuziasm o companie divină şi un Comandant divin.

G.K. Chesterton, Ortodoxia. O filozofie personală