Luna iulie a fost destul de aglomerată în ce privește munca și extrem de călduroasă în ce privește vremea. A fost și prima lună întreagă de vacanță a lui Mihai, așa că am revenit la biblioteci ca pe vremuri, inclusiv la Institutul francez. Prin urmare, am reușit să citesc 21 de cărți, în principal cărți ilustrate pentru copii, câteva în franceză, manga, câteva romane, poezie și două cărți editate. Iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în iulie 2025”Etichetă: Fanny Chartres
Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024
Este al treilea an în care Ana Constantin (13 ani) scrie pentru seria noastră de recomandări pentru Ziua Copilului și de fiecare dată a avut niște selecții minunate. Lista ei de anul acesta însă cred că este cea mai bună de până acum, nu doar pentru că include una dintre cărțile mele de suflet (ghiciți care!), ci pentru că m-a surprins cu recomandarea unei cărți la care nu m-aș fi gândit pentru această categorie de vârstă (cu siguranță nu este pentru copii, dar ar fi potrivită pentru adolescenți). Mi-a plăcut să aflu și cu ce gând a rămas ea în urma lecturii fiecăreia și cred că vă va convinge și pe voi să le citiți.
În plus, de data asta am citit și eu toate cărțile recomandate de ea și pot să confirm că sunt grozave! Numitorul comun al acestora cred că ar fi relațiile – cu părinții, cu vecinii, cu comunitatea, ba chiar cu străinii – și felul în care acestea ne influențează, ne formează, ne dovedesc umanitatea și chiar ne salvează. De la benzi desenate la romane în toată regula, de pe străzile Parisului până în Scandinavia, lista ei cuprinde câte ceva pentru toate nivelurile de înțelegere și maturitate.
Continuă lectura „Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024”Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – de la copii pentru copii – Melania Roman (10 ani)
Melania Roman are 10 ani, este în clasa III-a și contribuie pentru al treilea an la rând la recomandările pentru Ziua Copilului. Anul acesta se pare că a fost interesată în mod deosebit de istorie și mitologie, dar a mai descoperit și un clasic al literaturii pentru copii de E.B. White.
Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – de la copii pentru copii – Melania Roman (10 ani)”