CEOV S26, Ep.6 – „Transfigurări” de Dănuț Mănăstireanu (coord.)


În acest episod suntem încântate să vă prezentăm un volum inedit.

Este vorba despre cartea Transfigurări – 9 dialoguri întru devenire coordonat de Dănuț Mănăstireanu, însoțit de reproduceri după tablouri de Mariana Sain-Morar. Numele lui Dănuț Mănăstireanu cel puțin nouă ne este familiar datorită volumului colectiv Omul evanghelic, coordonat de acesta alături de Dorin Dobrincu, pe care l-am prezentat într-o serie de 3 episoade pe care le găsiți aici.

Continuă lectura „CEOV S26, Ep.6 – „Transfigurări” de Dănuț Mănăstireanu (coord.)”

CEOV S24 Ep.6 – „Ortodoxie și evanghelism. Trei perspective” de Bradley Nassif et al.


Ce credeți – poate exista un dialog între ortodoxie și evanghelism?

Noi am mai pus această întrebare atunci când am discutat într-un episod anterior despre cartea lui Ovidiu Druhora, Pledoarie pentru dialog – Protestantism și ortodoxie, și am fi curioase să știm dacă reacția sau răspunsul vostru s-a schimbat în vreun fel de atunci și până astăzi.

Am revenit la această temă, motivate atât de faptul că am citit o carte foarte interesantă pe care dorim să v-o aducem în atenție, dar și de faptul că, trăind într-un mediu majoritar ortodox, subiectul rămâne mereu de actualitate.

Continuă lectura „CEOV S24 Ep.6 – „Ortodoxie și evanghelism. Trei perspective” de Bradley Nassif et al.”