20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025


Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor vă propun o continuare a listei de cărți despre cărți de acum 5 ani în care am adunat alte 20 titluri atât de nonficțiune, cât și de ficțiune care au ca temă lectura și cărțile.

De la titluri clasice despre lectură (cu voce tare sau nu), trecând prin benzi desenate și romane pentru copii și până la bestsellere pentru adulți, cred că lista cuprinde câte ceva pe gustul fiecăruia.

Continuă lectura „20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025”

Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024


Este al treilea an în care Ana Constantin (13 ani) scrie pentru seria noastră de recomandări pentru Ziua Copilului și de fiecare dată a avut niște selecții minunate. Lista ei de anul acesta însă cred că este cea mai bună de până acum, nu doar pentru că include una dintre cărțile mele de suflet (ghiciți care!), ci pentru că m-a surprins cu recomandarea unei cărți la care nu m-aș fi gândit pentru această categorie de vârstă (cu siguranță nu este pentru copii, dar ar fi potrivită pentru adolescenți). Mi-a plăcut să aflu și cu ce gând a rămas ea în urma lecturii fiecăreia și cred că vă va convinge și pe voi să le citiți.

În plus, de data asta am citit și eu toate cărțile recomandate de ea și pot să confirm că sunt grozave! Numitorul comun al acestora cred că ar fi relațiile – cu părinții, cu vecinii, cu comunitatea, ba chiar cu străinii – și felul în care acestea ne influențează, ne formează, ne dovedesc umanitatea și chiar ne salvează. De la benzi desenate la romane în toată regula, de pe străzile Parisului până în Scandinavia, lista ei cuprinde câte ceva pentru toate nivelurile de înțelegere și maturitate.

Continuă lectura „Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024”