Am senzația că luna mai a trecut foarte repede, și deși nu am terminat toate cărțile pe care mi-aș fi dorit să le termin, am reușit totuși să parcurg 17 cărți, dintre care cam jumătate cărți ilustrate pentru copii. Pe lângă acestea însă, am parcurs și câteva romane foarte faine plasate în Japonia, o carte de poezii și cea mai plictisitoare carte citită până acum cu voce tare în familie. Iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2025”Etichetă: Editura Alice Books
Ce am citit în aprilie 2025
Luna aprilie a trecut foarte repede, dar mă bucur că, datorită vacanței de Paște, am reușit să parcurg multe cărți frumoase.
Am reușit să termin 13 cărți, dintre care doar una ilustrată pentru copii, restul romane pentru toate vârstele, o carte despre cărți și două volume dedicate Săptămânii Patimilor.
Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2025”20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025
Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor vă propun o continuare a listei de cărți despre cărți de acum 5 ani în care am adunat alte 20 titluri atât de nonficțiune, cât și de ficțiune care au ca temă lectura și cărțile.
De la titluri clasice despre lectură (cu voce tare sau nu), trecând prin benzi desenate și romane pentru copii și până la bestsellere pentru adulți, cred că lista cuprinde câte ceva pe gustul fiecăruia.
Continuă lectura „20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025”