Aniversări literare #7- John Ortberg


John Ortberg a fost unul dintre primii autori creștini pe care i-am descoperit după botezul meu; cărțile sale au fost aproape de inima mea și au stat multă vreme în topurile mele personale, în special în primii mei ani de credință. În plus, dacă vizitați secțiunea ASCULTĂ de pe blogul nostru, veți observa că este un autor prezent în emisiunile noastre începând cu Sezonul al doilea și până astăzi (în momentul scrierii acestui articol, am încheiat Sezonul 21, în care John Ortberg apare din nou cu o carte de-a sa). Așadar, astăzi îi dedicăm acest articol și trecem în revistă toate cărțile sale prezentate de noi pe blog și în emisiuni.

John Ortberg este un cunoscut pastor american, teolog și autor premiat. S-a născut pe 5 mai 1957 în Rockford, Illinois. A absolvit Wheaton College și a obținut un doctorat în psihologie clinică de la Fuller Theological Seminary. A slujit ca pastor în cadrul Willow Creek Community Church din South Barrington, Illinois până în 2003. Apoi a devenit pastor la Menlo Park Presbyterian Church, unde slujește și astăzi.

Continuă lectura „Aniversări literare #7- John Ortberg”

#SCRIPTUM20 – „Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie“ de John Ortberg


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna martie și regulamentul aici.

Vă invit astăzi să descoperiţi o carte care ne învăţă cum să ne jucăm.

Cineva spunea cu mult timp în urmă că viaţa este un joc, şi aceasta este principala imagine care se află la baza acestei cărţi. Prin faptul că o folosesc, eu nu spun că nu trebuie să ne luăm viaţa în serios. […] viaţa, asemenea unui joc, se îndreaptă către un ţel. Ea are un obiectiv; nu este doar un şir de activităţi aleatorii. Mai mult decât atât, viaţa are reguli ce trebuie urmate şi fiecare dintre noi îşi va dezvolta o strategie de joc. Jocul nu va continua la nesfârşit.

Cartea se cheamă Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie şi este scrisă de John Ortberg.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie“ de John Ortberg”

Un strop de viață #872


Dorinţa mea după siguranţă financiară descurajează dărnicia. Niciun ban pe care-l dau altuia nu mai este disponibil pentru protecţia mea. Dar sentimentul meu de libertate creşte întotdeauna atunci când dau, deoarece, prin dărnicie, declar faptul că siguranţa mea nu se află în bancă, ci altundeva. Dărnicia este un act de încredere în Dumnezeu.

Putem să avem foarte puţin şi totuşi să fim bogaţi. Un suflet bogat experimentează viaţa într-un alt mod. Experimentează un sentiment de recunoştinţă pentru ceea ce a primit, şi nu de nemulţumire pentru ceea ce nu are.

John Ortberg, Când se incheie jocul, totul se întoarce în cutie