Merită să le demonstrăm, prin acomodarea cu marea cultură, că inteligența rămâne cel mai activ afrodisiac și că tandrețea, subtilitatea sau spontaneitatea nu sunt adversarii, ci aliații împlinirii senzuale la care au dreptul. Merită, de asemenea, să le arătăm de ce frumusețea fizică e reflexul unei personalități armonioase, și nu „măsura” unui canon trupesc prefabricat.
După mine, părinții trebuie să le spună copiilor nu atât cum „se fac” copiii, ci altceva, mai destoinic: să nu practice sexul accidental. Să nu reducă una dintre cele mai subtile experiențe umane la un soi de sportivitate demonstrativă. Să nu pătrundă fizic acolo unde inteligența și sensibilitatea lor n-au făcut deja o pârtie cât mai fină. Intimitatea fizică e consecința unei comuniuni sufletești și intelectuale, între persoane care împărtășesc mai mult decât excitabilitatea epidermică. În limbajul biblic, formula „a cunoscut femeia” desemnează eufemistic acuplarea: de ce n-ar desemna și cunoașterea ei prealabilă, ca univers ce se cere cercetat cu puterea iubirii adevărate?
Să le spunem fiilor noștri că virilitatea e mai mult decât capacitatea erectilă: ea implică mai curând sobrietatea cultivată, politețea, stăpânirea de sine, afecțiunea protectoare, rafinamentul comportamental lipsit de pedanterie, umorul de calitate și, la timpul cuvenit, oficiul discret suveran al paternității responsabile.
Să ne amintim proverbul francez: chassez le naturel, il revient au galop. E suficient să ieșim pe stradă, în oricare oraș al lumii, pentru a vedea că umanitatea rămâne esențialmente masculină și feminină, într-o complementaritate menită să perpetueze viața și să asigure dramaturgia ei comunitară. Nu doar bunul-simț, ci și statisticile – ca oglindă a realității pan-umane – ne pot asigura că excesele ideologiei contemporane nu au forța de a modifica rânduiala firească. Cu atât mai bine!
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Etichetă: Averea bunei educații
Un strop de viață pentru părinți #33
Pentru ca un copil să nu se teamă de biblioteca părinților (instalată în birouri solemne sau în salonul adulților), e bine să obțină, încă de la 3-4 ani, propria lui bibliotecă, expusă în camera curată și aerisită unde doarme și… începe să deprindă bucuria intimă a cunoașterii: măcar într-un corp „Billy” de la Ikea. E bine ca el să capete cât mai devreme o anumită mândrie de proprietar… Să știe că la el în odaie îți poate aduna DVD-urile, jocurile video, cărțile cu povești, cărțile de colorat, albumele cu benzi desenate, primele dicționare și enciclopedii, întâile albume de artă. Piața jucăriilor și a cărților pentru copii e destul de ofertantă și abundentă. E suficient să avem mereu în vedere un singur motiv al achiziției: îi poate dezvolta mintea?
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Un strop de viață pentru părinți #31
Părinții, școala și chiar clerul (care asigură transmiterea credinței religioase prin catehism) câștigă mai mult, împreună cu copiii, dacă îi deprind cu regulile logicii, respectul față de argument, nevoia de date verificabile și așteptarea de a modela în timp deopotrivă forma și substanța certitudinilor din care-și inspiră strategia existențială. Am depășit epoca în care copilul învață să vorbească în primii șapte ani, e alfabetizat în următorii doisprezece și obține (sau nu) o ulterioară „specializare” universitară, care-i va asigura existența profesională liniară, înainte de o „binemeritată” pensie. Învățăm toată viața, ne multiplicăm expertiza, participăm la o economie intelectuală dinamică, ne rescriem codul de funcționare socioculturală prin interacțiunea permanentă cu o mulțime de actori umani sau instituționali.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Un strop de viață pentru părinți #30
Există o umilitate constitutivă a cunoașterii temeinice: cu cât progresezi, cu cât acumulezi mai mult, citind, studiind, meditând, operând conexiuni tot mai vaste, capeți cunoștiința că nu știi mai nimic din sfera cognoscibilă și, desigur, nimic din cea (deocamdată?) incognoscibilă. Omul bine educat are mereu „clustere” libere pe harta cunoștințelor sale: a fi an open-minded person nu înseamnă a credita apriori orice, cât a lăsa loc pentru transformările permanente la care te supune progresul intelectual consistent.
Iată ce scria poetul latin Juvenal: „Să ne rugăm pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos, pentru un suflet curajos, căruia nu-i e frică de moarte, care este liber de mânie și nu-și dorește nimic.”
Se cade să luăm distanță și față de fenomenul opus, întruchipat de prostănacul ignorant care respinge orice nu pricepe, sub motivul că e inutil de complicat.
John Alexander Smith (profesor la Oxford) spunea că principalul scop al educației privește dezvoltarea capacității de a descoperi când cineva spune idioțenii.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Un strop de viață pentru părinți #29
Ca educatori, suntem cu siguranță repetenți când vine vorba despre puterea exemplului, deși ar trebui să nu le predăm copiilor noștri nimic din ce nu reușim să facem noi înșine.
Nu poți, de pildă, încuraja practica lecturii dacă odraslele nu te văd niciodată cumpărând, citind și comentând o carte. Dacă nu le duci, de mână, în librării. Dacă nu cauți librăriile în orașele unde faci turism, dacă nu le arăți, acasă sau în lume, obiectul numit bibliotecă. Acest dus de mână constituie temelia convingătoare a oricărui demers educativ.
Îi aduci cu tine la biserică, dar nu ca pe niște anexe inerte, ci ca pe niște mici catehumeni, care află treptat semnificația fiecărui act liturgic, pe măsura vârstei.
Altfel spus, educația reușită pretinde un efort fizic și o investiție temporală corespunzătoare.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
CARTEA E O VIAȚĂ 