„Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus” de Nabeel Qureshi


24081Astăzi vă aduc în atenţie mărturia convertirii la creştinism a unui musulman. Ea se numeşte Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus – Călătoria spre Cristos a unui musulman cucernic şi este scrisă de Nabeel Qureshi.

Iată ce scrie Lee Strobel, cunoscutul autor de cărţi apologetice, în prefaţa cărţii: Veţi cunoaşte ce înseamnă ca o persoană afundată în cultura musulmană să rişte totul pentru a descoperi adevărata identitate a lui Dumnezeu. Este o poveste foarte personală despre prieteni, familie şi credinţă, îmbinată cu incursiuni în islam care vă vor ajuta să înţelegeţi lumea musulmană într-un mod cu totul diferit.

Dacă sunteţi creştin, veţi căpăta, în urma lecturii, o percepţie actualizată despre cum aţi putea să-i iubiţi mai mult pe musulmani şi să le vorbiţi despre Domnul.

Dacă sunteţi musulmani, vă avertizez de la bun început: veţi descoperi că crezurile dumneavoastră de căpătâi sunt puse sub semnul întrebării, printr-un şir de raţionamente incisive, cu fundament istoric şi printr-o analiză fermă. Însă dacă citiţi cu mintea deschisă, sunt încredinţat că în scurt timp veţi ajunge să-l consideraţi pe Nabeel un prieten căruia îi pasă de dumneavoastră îndeajuns cât să vă împărtăşească ceea ce a învăţat el însuşi şi să vă convingă să faceţi un pas înainte în călătoria spirituală în care aţi pornit. Continuă lectura „„Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus” de Nabeel Qureshi”

CARTEA E O VIAŢĂ, sezonul 10, episodul 7


Te-ai luptat vreodată cu gândul că ai păcătuit atât de mult şi atât de grav încât Dumnezeu nu te mai poate ierta? Ai fost chinuit vreodată de teama că nu mai există iertare pentru tine? Ai fost ispitit vreodată să te lepezi de credinţă, de Hristos? Nu eşti singurul!

Săptămâna aceasta în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă invităm să descoperiţi mărturia lui John Bunyan, autorul mult mai celebrei cărţi Călătoria creştinului.

Sâmbătă, 26 noiembrie de la ora 16:00 descoperiţi autobiografia lui scrisă din închisoare, Har din abundenţă pentru căpetenia păcătoşilor.

Aflaţi cum s-a luptat John Bunyan cu păcatul şi ispita, dar şi modul în care Dumnezeu l-a eliberat prin Cuvântul Său, în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94,2 FM sau pe rve.ro.

Dacă aţi avut parte şi dumneavoastră de o astfel de experienţă în care v-aţi luptat cu îndoiala şi aţi ieşit biruitori, povestiţi-ne şi spuneţi-ne ce v-a ajutat într-un comentariu la această postare.

Un strop de viață #611


Eram ca un om trezit dintr-un somn neliniștit și, ascultând cuvintele acestea divine parcă am auzit cum îmi spuneau: „Păcătosule, tu crezi că din pricina păcatelor și a slăbiciunilor tale nu pot să îți mântuiesc sufletul; dar, iată, Fiul Meu este lângă Mine și Eu mă uit la El, nu la tine, și mă port cu tine potrivit cu plăcerea pe care Mi-o găsesc în El”. Acest lucru mi-a luminat mintea și m-a făcut să înțeleg că Dumnezeu poate îndreptăți un păcătos oricând – El doar se uită la Hristos, ne atribuie nouă privilegiile Lui și cuvântul se împlinește imediat.

John Bunyan, Har din abundență pentru căpetenia păcătoșilor

CARTEA E O VIAŢĂ, sezonul 10, episodul 3


Vi s-a întâmplat să vă formaţi o imagine despre cineva, poate chiar un scriitor sau lider şi apoi să aflaţi lucruri surprinzătoare despre parcursul lor în viaţă, lucruri la care nu v-aţi fi gândit?

Sâmbătă, 29 octombrie de la ora 16:00 vă prezentăm povestea cel puţin surprinzătoare a vieţii cunoscutului apologet creştin Ravi Zacharias, descrisă în cartea Călătorind de la răsărit la apus. Dumnezeul din umbră.

Poate că cei care i-aţi citit cărţile sau l-aţi auzit predicând vi l-aţi imaginat ca şi noi ca pe un om extrem de cult, şcolit la cele mai bune universităţi, care a intrat în contact cu lideri mondiali şi a călătorit în toată lumea şi nu v-aţi gândit nicio clipă că prima parte a vieţii lui a arătat cu totul diferit.

Aflaţi mai multe despre copilăria şi tinereţea lui Ravi Zacharias în ţara lui de origine, India şi despre cum a ajuns el unul dintre apologeţii de seamă ai vremurilor noastre, în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94,2 FM sau pe rve.ro.

CARTEA E O VIAŢĂ – episod special


Te-ai întrebat vreodată dacă viaţa ta contează? Dacă tu contezi? Te lupţi cu neliniştea cauzată de circumstanţele în care trăieşti zilnic? Eşti descurajat de limitările tale? De anumite evenimente din trecutul tău care te trag în jos?

Astăzi de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ, te invităm să descoperi în biografia Viaţa în pantofii mei scrisă de Elisabeth Mittelstadt, o femeie care a trecut prin toate şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ieşit biruitoare şi a pus bazele unei lucrări creştine care încurajează şi astăzi pe mulţi.

Elisabeth Mittelstadt va veni în România pe 21 mai şi va participa la Oradea la un eveniment organizat de comunitatea maghiară.

Descoperă povestea celei care a creat revista creştină pentru femei Lydia în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.