Numai obiectele fără viață au o identitate precisă. Orice este viu se află într-o continuă schimbare. Ce este omul? Iată o întrebare la care nu se poate da simplist un răspuns unic. De îndată ce te pregătești să așezi pe el eticheta „un copil” vezi că s-a și transformat într-un adolescent căruia eticheta ta i-a rămas mică asemenea pantalonilor și mânecilor de la cămașă. Te întorci și scrii pe altă etichetă „adolescent”, dar când să i-o așezi pe frunte, te întâlnești cu ochii vioi ai tânărului ajuns în pragul maturității. Te răzgândești iar și scrii pe o altă etichetă „tânăr”, dar când vrei să o fixezi pe pieptul lui, auzi bătaia unei inimi ajunsă între timp „mamă” sau „tată”. Te grăbești să notezi schimbarea, dar omul s-a schimbat iarăși, ajungând la pragul tomnatic al bătrâneții. Ai vrea să-l prinzi sub o identitate de insectar și nu poți nicidecum. Nici măcar după moarte, căci „ ce vom fi nu s-a arătat încă!”

Și acesta este doar domeniul vieții biologice… În viața spirituală este și mai complicat: ne naștem păcătoși inocenți, devenim păcătoși conștienți, pocăiți din convingere, sfinți din alegere și… iarăși, „ce vom fi nu s-a arătat încă”.

Este imposibil să fixăm o ființă sub o etichetă oarecare. Viața este într-o continuă mișcare, transformându-se necontenit și „devenind” mereu „altceva”. Ce vom deveni? Numai Dumnezeu știe cu certitudine! „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă și-i voi da o piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni, decât acela care-l primește.” (Apoc 2:17)

 Amintiri cu sfinți, Daniel Brânzei