Etichetă: Advent în Narnia

Advent în Narnia #15 – Ca un hoț


Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.

1 Tesaloniceni 5:1-2

Sună terifiant să ni-L imaginăm pe Isus revenind ca un hoț sau un prădător, furișându-se în viețile noastre și încercând să intre cu forța. În timpul perioadei de Advent, auzim câteva pasaje tulburătoare din Scriptură duminica, descriind întoarcerea lui Isus la a doua venire (vezi Luca 21:34-36 sau 2 Petru 3:9-10a, de exemplu).

Există multe furișări și în romanul lui C.S. Lewis, Șifonierul, leul și vrăjitoarea. Copiii se furișează prin casa profesorului, jucându-se de-a v-ați ascunselea. Tumnus se furișează cu Lucy înapoi la felinar, încercând să scape de spionii Vrăjitoarei Albe. Un măcăleandru îi conduce pe furiș pe copii în siguranță prin pădure. Edmund pleacă pe furiș în timpul cinei ca să găsească castelul Vrăjitoarei. Castorii și copiii se furișează printr-o furtună de zăpadă ca să se ascundă într-o peșteră secretă, scăpând de Vrăjitoare. Chiar Aslan însuși este „în mișcare”, făcându-și apariția în culise, furișându-se pe la granițele Narniei până când alege să li se arate tuturor.

Poate fi „furișatul” pozitiv? Ce ziceți de părinții care ascund cadourile de copiii lor și umplu șosetele festive, lăsând firimituri de biscuiți în urmă în Ajunul Crăciunului în timp ce dorm copiii? Ar putea fi venirea pe furiș a lui Hristos în același timp alarmantă, dar și o ușurare plăcută? Căile lui Dumnezeu sunt tainice și misterioase pentru oameni și totuși trebuie să ne încredem că Dumnezeu are de-a face cu dragostea, răscumpărarea și harul. Rowan Williams spune: „Într-un cuvânt, ceea ce Lewis descrie cu atâta putere și prospețime în Narnia este pur și simplu harul: incursiunea neplanificată și necontrolată a bucuriei lui Dumnezeu în Sine Însuși în viețile noastre preocupate de sine.”

Puterile răului și ale păcatului sunt și ele viclene. De ce nu s-ar furișa și Hristos în secret și cu grijă pentru a înșela și a răsturna planurile și puterile forțelor spirituale care caută să rănească și să distrugă? Sau să se strecoare în ungherele și sertarele încuiate ale sufletelor și ale trupurilor noastre, unde El poate să ne elibereze de păcatul și rușinea noastră?

Vino repede, Doamne Isuse, chiar acum, și fă ca viața și lumea noastră să fie deschise față de harul tău șiret și puternic!

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #14 – Adam și Eva


Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca să lucreze pământul, din care fusese luat.  Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Geneza 3:21, 23-24

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste de Crăciun. Biserica medievală prezenta deseori piese ale misterelor în tot orașul pe 25 decembrie, piese despre Creație, Adam și Eva și Nașterea Domnului, printre altele, pentru a comemora această zi și pentru a învăța despre istoria mântuirii. Nașterea omenirii era pusă în pereche cu nașterea lui Hristos în anul liturgic – în contrast, dar și în paralel.

Povestea lui Adam și a Evei este o poveste antică, dar la fel ca multe alte pasaje din Biblie, ea capătă viață pentru noi astăzi pentru că este o poveste despre ce înseamnă să fii om. Adam și Eva probabil că ne sună ciudat de familiar. Ei se învinuiesc reciproc și îl învinuiesc pe șarpe. Ei nu vor să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce au făcut. Ei se ascund de Dumnezeu. Deși Dumnezeu este dezamăgit și mânios că ei nu par să poată respecta nici cele mai mici porunci, Dumnezeu totuși îi iubește. Dumnezeu îi dă afară din paradis pentru a învăța câteva lucruri despre viață – închizând ușa în urma lor –, dar Dumnezeu le dă haine de purtat pe drum.

În Narnia, copiii oamenilor sunt numiți „fii ai Adam” și „fiice ale Evei” și, ce să vezi, copiii Pevensie găsesc și ei haine de blană în șifonier, în drumul lor spre o lume nouă. Poate că Adam și Eva au avut de înfruntat un pericol mai mare decât Vrăjitoarea Albă, fiind nevoiți să-și câștige existența din praful pământului. Hainele lor noi sunt un semn al sfârșitului paradisului, unde Biblia ne spune că erau vegetarieni și nu purtau deloc haine. Hainele de blană ale copiilor Pevensie (prea mari pentru ei) sunt un semn că și ei vor deveni oameni noi într-o zi, regi și regine ale Narniei.

Trăim de partea cealaltă a paradisului de mult timp deja și încă nu facem o treabă bună urmând poruncile lui Dumnezeu. Ca Adam și Eva, îi învinuim pe alții și ne ascundem de Dumnezeu. Chiar și-așa, un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat. Dumnezeu nu ne aduce din nou în paradis, dar Dumnezeu ni-L dă pe Însuși Fiul Său. Dumnezeu ne oferă o viață nouă și o nouă identitate în Hristos. Și, câteodată, chiar și o haină.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #13 – Hainele de blană


Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.

Isaia 61:1a, 3

Când copiii Pevensie intră în șifonier, ei trec pe lângă rânduri de haine de blană înainte să iasă afară în pădurea rece și înzăpezită. Susan, sora mai mare cea responsabilă sugerează să-și pună fiecare câte o haină pentru a-și ține de cald pe vremea geroasă din Narnia. Deși frații ei o critică uneori că prea face pe șefa, Susan vrea ca familia ei să fie pregătită pentru orice ar putea găsi în Narnia, înainte să se grăbească afară în zăpadă.

Adventul este o perioadă de pregătire. Acasă poate că decorezi, asculți muzică deosebită, împachetezi cadouri și gătești. La biserica ta poate că se aprind lumânări pe o coroniță de Advent, se fac repetiții pentru o scenetă sau se pregătește un program special sau concerte. Poate că auzi pasaje din Scriptură duminica din profeți, Isus sau Ioan Botezătorul, avertizând și asigurându-i pe oameni de vremurile care vor veni și cu privire la ce ar trebui să facă pentru a fi pregătiți.

Anticiparea și pregătirea pot fi jumătate din distracție în cazul unui eveniment sau al unei călătorii, dar pregătirea – în special în această perioadă a anului – poate deveni un scop în sine și poate copleși orice distracție cu liste de sarcini, vinovăție și paranoia. Ar fi trebuit ca Susan să se fi uitat și după cizme și căciuli? O hartă? Ar fi trebuit ca copiii să se întoarcă și să-și ia prânzul la pachet? La un anumit punct, trebuie să renunțăm la pregătire și pur și simplu să pășim înainte prin credință.

Pregătirile noastre de Crăciun pot să copleșească perioada de Advent și să lase puțin loc pentru a-L primi pe Pruncul Hristos. Susan ne arată că ceea ce ne trebuie s-ar putea să fie deja în fața noastră, dacă suntem îndeajuns de atenți să observăm. Hainele de blană erau acolo când au avut nevoie de ele. Copiii îi întâlnesc pe alții de-a lungul drumului care îi vor ghida și hrăni. Asta nu înseamnă că drumul este ușor sau că nu le este niciodată frig, că nu se udă sau că nu le este foame; dar, pentru că se au unul pe altul și își permit să accepte ajutorul altora, ei au tot ce le trebuie.

În același fel, pe parcursul Bibliei, Dumnezeu îi poartă de grijă poporului Său. Câteodată chiar oferindu-le haine de blană! După ce Adam și Eva sunt izgoniți din Grădina Eden, Dumnezeu le oferă „haine de piele” pentru căldură și protecție. În timp ce israeliții în pustie ar fi preferat castraveți, vin și vită, Dumnezeu le oferă mană, apă și prepelițe.

Pregătește-te este un îndemn tradițional în perioada de Advent, dar la fel sunt și Așteaptă, Ascultă și Privește. A ne pregăti să-L primim pe Hristos în inimile noastre poate însemna uneori să ne pregătim făcând mai puține, nu mai multe.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #12 – Să rămânem treji


Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.

Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.

Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. …

Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheaţi!’

Marcu 13:24-27, 35-37

Perioada de Advent presupune privirea și așteptarea în două direcții: întâi pentru ca Hristos să se nască, iar apoi pentru ca Hristos să se întoarcă. Există multe constraste și paralele între aceste două evenimente. Nașterea Pruncului Isus are loc pe pământ într-un staul umil, iar Isus promite să revină pe pământ cu putere, cutremure, îngeri și judecată. La nașterea Lui, apare o stea în Est care îi cheamă pe magi la iesle; la a doua sa venire, vor cădea stele din cer în timp ce soarele și luna se vor întuneca.

Când Aslan revine în Narnia în ultima carte a seriei, Ultima bătălie, stele cad, o lună și un soare se sting și munți sunt aruncați în mare. În Șifonierul, leul și vrăjitoarea, însă, așteptarea noastră nu este după sfârșitul timpului, ci după Aslan. Creaturile din Narnia îl așteaptă cu dor, iar așteptarea lor este contagioasă; cei trei copii (toți în afară de Edmund) se bucură împotriva lor înseși când Domnul Castor pomenește pentru prima oară numele lui Aslan.

A ne pregăti să-L primim pe Isus înseamnă să ne trăim viețile treji față de speranță, iubire și cei mai nevoiași dintre vecinii noștri. Când oamenii din Antichitate scriau despre apocalypse, ceea ce descriau sună lipsit de speranță și distrugător, dar dacă ne uităm mai în profunzime, acei scriitori încercau să-și transforme îngrijorarea și teama în speranță. Ei alegeau să stea treji. Nici noi nu trebuie să adormim sau să devenim amorțiți, ci să ne păstrăm credința că dragostea lui Dumnezeu în Hristos este mai puternică decât o lume brutală.

În timp ce așteptăm venirea lui Isus – la Crăciun și în Ziua din urmă – să rămânem treji și să practicăm speranța, dragostea și dreptatea ca parte a vieților noastre de zi cu zi. Nu pentru că vrem să fim buni sau să ne câștigăm locul în cer, ci pentru că, făcând astfel, vom rămâne suficient de alerți pentru a-L întâlni pe Isus oricând ni se arată.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #11 – Edmund


Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5:6-8

Peter și Susan nu sunt totdeauna drepți față de Edmund, așa că acesta este deseori rănit și mânios, se simte lăsat în urmă și neapreciat. El nu este un personaj pe care să-l simpatizezi; minte, vorbește urât și întoarce spatele familiei sale.

Când Edmund o urmărește pe Lucy în șifonier și vede Narnia, ea este încântată. Mai târziu, el o trădează și neagă existența Narniei în fața lui Peter și a lui Susan, spunând că s-a „prefăcut… Doar de dragul distracției, desigur. Nu există nimic acolo, de fapt.” Când Edmund și frații lui ajung în Narnia împreună într-o după-amiază, Peter îl acuză de minciună. Edmund este furios și jură să se răzbune.

Așadar, el decide să-și trădeze fratele și surorile Vrăjitoarei Albe. El este un trădător, lipsit de onestitate și „o bestie”, așa cum îl numește Peter. Și totuși, el nu este niciodată pierdut răului. Frații lui îl iubesc și se îngrijorează pentru el. El simte o urmă de compasiune când Vrăjitoarea Albă transformă în piatră petrecerea de Crăciun a unor creaturi mici. El își dă seama că trădarea fraților săi în mâinile Vrăjitoarei a fost o greșeală teribilă. Într-un final, din cauza păcatului și a umanității sale, pentru Edmund își va da Aslan viața.

Ne putem identifica mai mult cu Susan, Peter sau Lucy, dar cu toții avem ceva în comun cu Edmund. Am fost și noi vinovați de lipsă de onestitate, egoism și trădare. Suntem oameni. La fel ca în cazul lui Edmund, indiferent de ce am făcut: un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat. Să ne pregătim inimile să-L primim și să facem roade vrednice de pocăință.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)