Etichetă: Advent în Narnia

Advent în Narnia #25 – Un mic festin


De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.

Isaia 55:2

Edmund îngheață de frig (încă nu are haină) în timp ce el, împreună cu Vrăjitoarea Albă și piticul ei, alunecă peste zăpadă îngrămădiți în sanie, grăbindu-se să-i găsească pe ceilalți copii acum că Aslan este pe drum. Edmund are acum un sentiment de deznădejde cu privire la Vrăjitoare; nu i-a oferit niciun rahat turcesc, ci numai pâine uscată și îl tratează ca pe un prizonier. „Nu sunt semne că Regina ar mai avea de gând să-l facă Rege”, se gândește el în sinea lui.

De fapt, domnia Vrăjitoarei, unde este „mereu iarnă, dar niciodată Crăciun”, începe să se prăbușească. Edmund nu-și dă seama de asta, dar Tata Crăciun i-a găsit pe frații săi. Sania Vrăjitoarei dă peste o altă petrecere pe care a vizitat-o Tata Crăciun, un grup de creaturi mici care stăteau așezate la cina de Crăciun în mijlocul pădurii. Lui Edmund îi este foame, iar micul lor ospăț miroase delicios.

Vrăjitoarea Albă este furioasă la culme. Când află că Tata Crăciun e cel care le-a dăruit acest ospăț, ea transformă întreaga petrecere în piatră. Edmund este îngrozit. El o vede în sfârșit pe Vrăjitoarea Albă drept ceea ce este cu adevărat.

Ea este furioasă să audă că cineva ar sărbători ceea ce ar demonstra în mod ostentativ sfârșitul domniei sale, dar este de asemenea indignată pur și simplu de existența unui ospăț în sine. Ea strigă, „Ce-nseamnă toată lăcomia asta, risipa asta, toată extravaganța asta?” Un ospăț este o risipă, indiferent ce se sărbătorește prin el. Nimeni din regatul său nu ar trebui să se bucure de plăcere fizică sau confort. Nici chiar Regina însăși, în afară de câteva blănuri și o coroană, nu pare să aibă nimic luxos sau plăcut. Castelul ei este golaș ca un mormânt.

Disprețul ei pentru lux este în constrast izbitor cu Castorii, care le servesc copiilor o masă încântătoare (inclusiv desert). Aslan își instalează tabăra militară într-un cort-pavilion frumos, galben cu roșu. Împărăția lui Dumnezeu este un loc al sincerității și al dreptății, dar și un loc pentru mese delicioase, confort fizic și frumusețe. Adventul este o perioadă și pentru pocăință și pentru așteptare, și este și o perioadă în care să sărbătorim bunătatea creației. Acceptă frumusețea și bogăția lumii create pe care ne-a dat-o Dumnezeu și în care El a venit, întrupat, la acel prim Crăciun.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #24 – Întreaga armură a lui Dumnezeu


Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Efeseni 6:11-17

Tata Crăciun îi echipează pe Peter, Susan și Lucy cu armuri și arme pentru a sta împotriva Vrăjitoarei Albe. Ei sunt doar niște copii, dar sunt gata de luptă. Câteodată, oamenii trebuie să ia arme reale pentru a lupta pentru dreptate sau „împotriva uneltirilor diavolului”, dar, cel mai adesea, etica creștină înseamnă, așa cum ne încurajează Pavel, să alegem să luptăm în schimb cu adevărul, dreptatea, credința, Scriptura și Evanghelia.

Adventul este o perioadă potrivită pentru a face pace, dar și pentru a sta împotriva nedreptății și pentru a aduce lumină în locurile întunecate și pline de păcat ale acestei lumi. A pregăti calea pentru Hristos nu este ceva ce facem doar în intimitatea propiilor inimi, ci și în comunitățile noastre și în toată lumea. Pavel ne amintește că armura lui Dumnezeu nu trebuie folosită împotriva altor oameni, ci „împotriva duhurilor răutăţii”. Dar este mult mai greu să știi ce înseamnă să mânuiești sabia Duhului împotriva diavolului decât să citești despre Edmund și Peter care mânuiesc săbii adevărate împotriva armatei Vrăjitoarei Albe.

Scriptura ne arată că puterile pe care Dumnezeu alege să le binecuvânteze nu provin dintr-o forță brută, crudă, ci din virtuți cum sunt credința, istețimea, înțelepciunea sau smerenia. Armura lui Dumnezeu nu ne face să arătăm ca niște cavaleri medievali la fel ca, pentru a folosi câteva exemple din Scriptură, un bărbat bătrân și soția lui care călătoresc prin deșert, un copil viclean care își înșală fratele mai mare pentru a-i lua dreptul de întâi născut, un deținut care interpretează vise sau o tânără femeie care este de acord să-și sacrifice reputația și poate chiar logodnicul pentru că Dumnezeu i-a cerut să poarte un copil în afara căsătoriei.

A ne pregăti noi înșine și comunitățile noastre pentru Mântuitor înseamnă să ne luăm în serios chemarea de a sta împotriva răului și a nedreptății, fie că armura noastră este o îndemânare cu vorba sau una cu fapta, fie că ea înseamnă resurse financiare pentru a oferi daruri sau a dona pentru organizații de caritate sau resurse interioare pentru a susține un protest sau o întâlnire la școală. Ia în serios armura pe care ți-a dat-o Dumnezeu și pregătește calea Domnului, pentru ca „toate marginile pământului să vadă mântuirea Dumnezeului nostru” (Isaia 52:10).

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #23 – Tata Crăciun


Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

1 Corinteni 12:4, 7

Peter, Susan, Lucy și Castorii se îndreaptă spre tabăra lui Aslan când se întâlnesc cu Tata Crăciun. În timp ce Moș Crăciun pare ori să-i bucure pe copii, ori să-i sperie de moarte, Tata Crăciun e diferit. Desigur, poartă o haină roșie, tivită cu blană și aduce daruri, dar el nu se cutremură de râs ca un jeleu și nici nu mănâncă biscuiți cu copiii. Nici nu îi sperie, dar ei cu siguranță se minunează la vederea lui. C.S. Lewis îl descrie astfel: „Era așa de mare, și de bucuros, și atât de real încât rămaseră toți nemișcați. Erau foarte bucuroși, dar în același timp și solemni.”

În Narnia, perioada de iarnă fără Crăciun s-a încheiat. Crăciunul în Narnia este o treabă serioasă, este un semn al victoriei împotriva Vrăjitoarei Albe. Tata Crăciun seamănă mai puțin cu Moș Crăciun și mai mult cu Ioan Botezătorul când împărtășește vestea că a venit momentul să se pregătească pentru că regele de drept este pe drum.

El le spune copiilor că darurile lor sunt „arme, nu jucării”. El le dă lucruri care i-ar face pe cei de la Protecția Copilului să ridice o sprânceană. Pentru Peter, o sabie și un scut. Pentru Susan, un arc, o tolbă cu săgeți și un corn în care să sufle în caz de pericol. Pentru Lucy, un medicament și un pumnal. Darurile îi provoacă să-și folosească personalitățile și talentele pentru a se uni cu Aslan în lupta împotriva puterii Vrăjitoarei Albe. Nu vor fi chemați să facă mai mult decât pot duce și totuși, deși copii, ei sunt considerați la modul serios participanți în regatul lui Aslan.

A fi gata pentru Crăciun și Nașterea lui Isus înseamnă să te bucuri, dar și să dai dovadă de curaj. Dumnezeu este cu noi și Dumnezeu ne cheamă să trăim în Hristos, aici și acum. Dumnezeu ne cheamă să stăm de partea bunătății și a binelui, să stăm împotriva ideii că a fi puternic înseamnă a avea dreptate, să ne unim forțele în a lupta de partea evangheliei pentru a stârpi răul din lume. Fii curajos, știind că Dumnezeu te-a echipat cu daruri și instrumente practice pentru a aduce o schimbare în această lume și că Isus vine alături de noi pentru a ne conduce în această luptă.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #22 – Nu e periculos?


„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul, pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine”, zice Domnul oştirilor. „Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.”

Maleahi 3:1-3

Unul dintre cele mai faimoase citate din romanul Șifonierul, leul și vrăjitoarea de C.S. Lewis este răspunsul Domnului Castor la întrebarea plină de îngrijorare a lui Susan și a lui Lucy cu privire la Aslan: „Nu e periculos?” Domnul Castor răspunde: „Sigur că e periculos. Dar e bun. El e regele.”

Pasajul din cartea Maleahi descrie un mesager al judecății, pe care creștinii îl identifică în mod tradițional ca fiind Hristos. Acesta nu este un dulce prunc Isus. Seamănă mai mult cu un înger războinic (sau cu un leu feroce?). Misiunea Lui nu este să răzbune sau să pedepsească, ci să purifice și să restaureze, ceea ce este dureros. Argintul era ars și purificat prin foc; lâna era curățată și albită cu un săpun aspru și printr-o frecare dură. Împăcarea poate aduce o ușurare mare, dar este un proces dur.

Nașterea lui Isus trebuie să fi fost o experiență dureroasă, dar plină de bucurie pentru Maria și Iosif. Bebelușul lor S-a născut în circumstanțe dificile, într-un loc izolat, departe de fețele prietenoase sau de ajutorul oamenilor pe care îi iubeau. Și totuși, El era bebelușul lor, întâiul lor născut și știau că El va deveni o lumină pentru neamuri.

A doua venire a lui Isus va fi însoțită tot așa, și de bucurie, și de teamă. Cine nu se va bucura să vadă toate lucrurile înnoite și îndreptate? Dar… care va fi prețul? Ce se va schimba și ce va fi purificat în noi? Va durea? Cât de mult? Isus este periculos, dar, asemenea lui Aslan, „El este bun” și „El este Regele”.

La fel ca atunci când aștepți să se nască un copil, la fel ca atunci când aștepți să vină ziua de Crăciun, la fel ca așteptarea după Aslan, a aștepta a doua venire a lui Hristos te umple de bucurie, dar te și copleșește. Indiferent ce simțim cu privire la aceasta, El se va întoarce într-o zi să restaureze lumea și să ne răscumpere, fie că suntem gata, fie că nu.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #21 – Casa lui David


În noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: „Du-te şi spune robului meu David: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea? Dar Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta, ci am călătorit într-un cort drept locuinţă. … Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă. … casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.»’”

2 Samuel 7:4-6, 11b, 16

Există un verset ușor de trecut cu vederea în narațiunea Buneivestiri (Luca 1:26-28), când Gabriel îi spune Mariei despre copilul pe care urma să-l aibă că „Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.” Maria, însă, ar fi știut cât de important era acest detaliu, că fiul ei urma să împlinească promisiunea lui Dumnezeu făcută Regelui David cu generații în urmă. Dumnezeu promisese siguranță și stabilitate pentru poporul Său prin David, a cărui domnie peste poporul Israel și Iuda avea să fie veșnică, printr-o dinastie ce nu avea să moară niciodată.

Casa lui David ca loc al puterii, precum castelul Vrăjitoarei din Narnia, s-a prăbușit până la urmă. Ea a rămas intactă însă în credința poporului evreu. Dumnezeu i-a spus lui David prin profetul Natan, „Domnul îţi va zidi o casă” și Dumnezeu a vrut să spună că David și tot Israelul sunt o casă și un tron pentru Dumnezeire.

Când Dumnezeu a venit pe pământ în Hristos, Isus a devenit acea casă. Poporul evreu considera că și templul este Casa lui Dumnezeu pe pământ și Isus a vorbit despre trupul Său ca despre noul Templu. Apostolul Pavel scrie: Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (1 Corinteni 3:16). Isus a învățat, de asemenea, că fiecare dintre noi este o casă pentru Dumnezeu, spunând, „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi” (Ioan 15:4).

C.S. Lewis, împrumutând ideea de la George MacDonald, a scris foarte frumos despre asta în cartea sa, Creștinism pur și simplu:

Închipuie-te ca o casă vie. Dumnezeu vine să reconstruiască această casă. Poate că la început înţelegi ce vrea să facă. Îndreaptă jgheaburile, astupă găurile din acoperiş şi aşa mai departe; ştiai bine că aceste reparaţii trebuiau făcute şi nu te miri. Dar apoi începe să ciocănească prin casă într-un mod care face groaznic de rău şi nu pare a avea niciun rost. Oare ce o fi având de gând? Explicaţia este că El construieşte cu totul altă casă decât cea la care te gândeai – o nouă aripă aici, un etaj în plus dincolo, câte un turn, câte o curte interioară. Tu credeai că vei fi transformat într-o vilă cochetă, dar El construieşte un palat. Intenţia Lui este să vină şi chiar să locuiască în el.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp