Biserica occidentală a devenit fie o comunitate de biruitori, fie una a celor frânți de o manieră acceptabilă. Noi ori vorbim plini de pasiune despre dragostea noastră pentru Isus – de obicei pentru că binecuvântările de care ne bucurăm sunt din belșug – ori înfruntăm cu bravură perioadele grele ale vieții convingându-i pe ceilalți, și uneori și pe noi înșine, că o ducem mai bine decât o ducem de fapt. Suntem unii cu ceilalți mai mult cum se cuvine decât sinceri, mai mult convenționali decât naturali.

Naomi însă a încălcat regulile. Ea a stat în fața comunității cu viața ei frântă, recunoscând cine este și nepretinzând a fi cine ar fi trebuit să fie. Rezultatul a fost mai multă durere și, chiar dacă nu imediat, mai multă speranță. Dacă și-ar fi amorțit durerea și s-ar  fi comportat cum se cuvenea, ar fi găsit mulțumirea lui Buddha, și ar fi pierdut bucuria lui Hristos.

Larry Crabb despre cartea Rut, în Vise năruite

Reclame

Cheia pentru a ne ține strâns lipiți de sentimentul nostru de bucurie – sentimentul profund de împlinire, mulțumire și plăcere – când se întâmplă lucruri oribile, este să recunoaștem următorul lucru: bucuria plină de Dumnezeu nu înseamnă absența tristeții sau a răului. Mai degrabă, înseamnă să te agăți de adevărul bunătății Sale suverane în ciuda a ceea ce se întâmplă în noi sau în jurul nostru.

Biblia exprimă acest lucru foarte clar: a fi bucuros și a fi trist nu se exclud reciproc.

Lisa Harper, The Sacrament of Happy via in a world where horrible things happen, where does happiness fit