Un strop de viaţă – Pagina 134

Un strop de viață #837

Frica de Dumnezeu, ne spune proverbul, este începutul înțelepciunii. Deși nu este sfârșitul sau rezultatul înțelepciunii, cred că ea este cu siguranță începutul indispensabil și partea ei esențială. Începem să devenim mai înțelepți atunci când ne temem să nu ne situăm pe poziții opuse în raport cu Dumnezeu: teama de a nu face ce vrea El și de a nu fi așa cum ne cere El. Teama este anticiparea răului. Omul inteligent recunoaște că bunăstarea lui constă în armonia cu Dumnezeu și cu ceea ce face Dumnezeu în „Împărăție”. Cel pe care, într-un anumit sens, nu îl „îngrijorează” Dumnezeu, nu este prea isteț.

Dallas Willard, Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic

Un strop de viață #836

Puterea relațiilor noastre personale cu alții este cea care le conferă acestora o importanță incalculabilă pentru formarea spiritului nostru și întregii noastre vieți – spre bine sau spre rău. Relațiile noastre cu alții – dimensiunea noastră socială – nu pot fi separate de gândurile noastre interioare, de sentimentele noastre, de alegerile noastre și de faptele noastre. Existența și natura lor nu sunt independente de contextul nostru social. Însăși relația noastră cu Cristos, Salvatorul nostru, învățătorul și prietenul nostru, este situată în dimensiunea socială împreună cu locul nostru în Trupul Său de pe pământ – întruparea Sa continuă, Biserica.

Dallas Willard, Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic

Un strop de viață #835

Isus ne invită să lăsăm căile noastre pline de poveri apăsătoare – mai ales cele „religioase” – și să ne înjugăm cu El pentru a ne pregăti împreună. Aceasta este o cale a blândeții și smereniei, o cale a odihnei sufletești. Este o cale a transformării lăuntrice care se dovedește, dacă ducem greutatea Lui și dacă purtăm împreună cu El povara Sa, a fi o viață ușoară și lipsită de griji. Distanța și dificultatea pe care le percepem când este vorba de intrarea deplină în lumea divină și în viața de acolo se datorează în întregime incapacității noastre de a înțelege că „drumul ce duce acolo” este drumul unei transformări interioare atotpătrunzătoare și incapacității noastre de a face pașii mici ce duc încet dar sigur la ea.

Dallas Willard, Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic

Un strop de viață #834

Nu tu Îl faci pe Dumnezeu, ci Dumnezeu te face pe tine. Dacă, deci, ești lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, așteaptă mâna Făcătorului tău care le creează pe toate la vremea potrivită; la vremea potrivită în ceea ce te privește pe tine, a cărui modelare este în curs de realizare. Dăruiește-I inima ta într-o stare maleabilă și ușor de mânuit și păstrează forma pe care ți-a dat-o Creatorul, păstrează-ți seva, căci dacă nu, împietrindu-te, ștergi amprentele degetelor Lui. Păstrând aceste coordonate, te vei îndrepta spre perfecțiune, căci lutul moale din interiorul tău este ascuns de meșteșugul lui Dumnezeu. Mâna Lui a dat o formă substanței tale; El te va îmbrăca pe dinăuntru și pe dinafară cu aur și cu argint curat și te va împodobi în așa măsură încât până și „Regele Însuși va găsi plăcere în frumusețea ta”. Dar dacă tu, fiind cu încăpățânare împietrit, respingi intervenția măiestriei Sale, arătându-I nerecunoștință pentru că te-a creat om, atunci, devenind nerecunoscător Îi vei pierde modelarea – și astfel, viața.

Irineu, citat în Istoria gândirii creștine

Un strop de viață #833

Dumnezeu, legătura pură și absolută și începutul a tot ceea ce suntem și avem și facem; Dumnezeu, care Se deosebește calitativ de oameni și de orice este uman și care nu trebuie niciodată identificat cu niciun lucru pe care îl numim sau îl experimentăm sau îl concepem sau la care ne închinăm considerându-l Dumnezeu. Dumnezeu, care confruntă toată tulburarea umană cu porunca necondiționată: „Stop” și toată odihna umană cu ordinul necondiționat: „Porniți!”; Dumnezeu, „Da” din „Nu” al nostru și „Nu” din „Da” al nostru, Cel dintîi și Cel de pe urmă și, în consecință, Cel necunoscut, care niciodată nu este un lucru cunoscut în mijlocul altor lucruri cunoscute; Dumnezeu, Domnul, Creatorul, Răscumpărătorul – acesta este Dumnezeul cel Viu.

Karl Barth, Comentariu la Romani, citat în Istoria gândirii creștine de Jonathan Hill