Categorie: Un strop de viaţă

Fiecare dimineață este un nou început pentru viața noastră. Fiecare zi este ceva nou. Ziua de azi trebuie să fie limita grijilor și strădaniilor noastre. E îndeajuns de lungă pentru a-L găsi pe Dumnezeu, sau pentru a-L pierde, pentru a persevera în credință sau a aluneca în păcat și rușine. Dumnezeu a creat ziua și noaptea astfel încât să nu rătăcim fără țintă, ci să vedem în fiecare dimineață scopul pentru ziua ce ne stă înainte. Așa cum soarele răsare în fiecare dimineață, tot așa și bunătățile Domnului se înnoiesc în fiecare dimineață. Iată darul pe care Dumnezeu ni-l face în fiecare nouă dimineață: să vedem din nou credincioșia lui Dumnezeu, să putem începe o nouă viață cu Dumnezeu în fiecare zi.

Nu teama de ziua care vine, nu povara muncii pe care trebuie să o fac, ci Domnul mă trezește la viață. Așa spune robul Domnului, „El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici”. Dumnezeu dorește să ne deschidă inima înainte ca aceasta să se deschidă lumii; înainte ca urechile să audă miile de voci ale zilei, orele dimineții sunt rezervate vocii Creatorului și Răscumpărătorului. Dumnezeu a făcut liniștea ceasurilor de dimineață pentru El Însuși. De aceea, ele trebuie să-I aparțină Lui.

Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici. Isaia 50:4

Pentru cei care dau slavă lui Dumnezeu doar în vremuri de belșug, Dumnezeu le va da momente în care să își amintească faptul că toate lucrurile de pe pământ sunt trecătoare, și că este un lucru bun să își ațintească privirea asupra eternității.Toate își au vremea lor, și principala țintă este să mergem la pas cu Dumnezeu, nu să o luăm câțiva pași înainte și nici să rămânem în urmă. Dacă vrem totul deodată, vom fi extrem de neliniștiți. Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui.

Ce este a mai fost şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut. Așa că, atunci când dorul după ceva din trecut ne copleșește – iar asta se întâmplă uneori pe neașteptate – putem ști că momentul prezent este doar unul din nenumăratele „timpuri” pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi. Nu trebuie să rămânem pe cont propriu, ci putem începe să căutăm trecutul împreună cu Dumnezeu.

Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.

Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. Ce este a mai fost şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut. Eclesiastul 3:1-8 si 14-15.

Oare de ce gândurile mi se abat atât de repede de la Cuvântul lui Dumnezeu, iar în ceasul în care este nevoie, cuvântul de care este nevoie nu este acolo? Oare uit să mănânc sau să beau sau să dorm? Atunci, de ce uit Cuvântul lui Dumnezeu?

Pentru că nu pot să spun încă ceea ce spune psalmistul: Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău. Eu nu uit lucrurile în care îmi găsesc plăcerea. Uitarea nu este o problemă a minții, ci a întregii ființe, a inimii. Nu uit niciodată lucrurile de care depind trupul să sufletul meu. Cu cât încep să iubesc mai mult poruncile lui Dumnezeu și Cuvântul Lui, cu atât mai prezente vor fi ele în fiecare ceas. Doar dragostea mă protejează de uitare.

Deoarece Cuvîntul Domnului ne-a vorbit în istorie și, deci, în trecut, amintirea și repetarea a ceea ce a învățat trebuie să fie un exercițiu necesar, zilnic. În fiecare zi trebuie să ne întoarcem din nou la faptele mântuitoare ale lui Dumnezeu, pentru a merge mai departe. Credința și ascultarea vin prin memorare și repetare. Rememorarea devine puterea prezentului, pentru că Dumnezeul care odată a făcut totul pentru mine îmi aduce astăzi aminte de aceasta.

Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învaţă-mă orânduirile Tale! Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale. Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile.Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi. Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău. Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvântul Tău! Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale! Psalmul 119:11-18

Posesiunile materiale înșeală inima omului să creadă că ele oferă siguranță și o viață fără griji, dar, de fapt, ele sunt chiar cauza îngrijorării. Când inima este concentrată asupra posesiunilor, acestea adaugă o povară sufocantă de îngrijorare. Îngrijorările duc la acumularea de și mai multe posesiuni, iar mai multe posesiuni duc înapoi la îngrijorare. Vrem să ne asigurăm viețile; îngrijorându-ne, vrem să scăpăm de îngrijorare, dar adevărul este chiar opusul.

Cătușele care ne țin legați de posesiuni sunt ele însele îngrijorări. Folosind posesiunile pentru a ne asigura următoarea zi, le folosim greșit. Îngrijorarea este întotdeauna direcționată spre ziua de mâine. În sensul cel mai strict, însă, posesiunile sunt rezervate zilei de azi. De aceea, tocmai asigurarea zilei de mâine mă face atât de nesigur azi. Ajunge zilei necazul ei. Doar cei care își pun ziua de mâine în mâinile lui Dumnezeu și primesc cele trebuincioase pentru ziua de azi, aceia sunt cu adevărat în siguranță. A fi gata să primim în fiecare zi ne eliberează de ziua de mâine. Gândul la ce va fi mâine ne duce la o permanentă îngrijorare.

Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: ‘Ce vom mânca?’ sau: ‘Ce vom bea?’ sau: ‘Cu ce ne vom îmbrăca?’ Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. Matei 6:31-34

Drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Această zicală, răspândită sub o formă sau alta în diverse culturi, nu vine din înțelepciunea lumească, ci denotă chiar o perspectivă creștină. La începutul unui nou an, mulți oameni nu au nimic altceva de făcut decât o listă cu obiceiuri rele pe care vor să le schimbe de acum încolo – câți „de acum înainte” nu s-au spus până acum!? Ei încep cu intenții bune, dar sunt blocați în mijlocul păgânismului lor. Ei cred că o intenție bună înseamnă deja un început nou, ei cred că pot începe, pe cont propriu, orice își doresc. Dar aceasta este o iluzie păguboasă: doar Dumnezeu poate aduce un nou început – însă atunci când El dorește asta, nu când vor oamenii. De aceea, ei nu pot crea singuri un nou început, pot doar să se roage pentru unul.

Când oamenii sunt pe cont propriu și trăiesc prin propriile mijloace, ei trăiesc doar în trecut, în vechile obiceiuri. Doar acolo unde este Dumnezeu, există și un nou început. Nu-I putem porunci lui Dumnezeu să îl ofere. Ne putem ruga doar atunci când înțelegem că nu putem face nimic, că ne-am atins limitele, că altcineva trebuie să creeze acel nou început.

Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii, şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. 2 Corinteni 5:16-17