Un strop de viață – Să cântăm! #3


Cum a cântat biserica? Fiecare dintre noi este parte a răspunsului la această întrebare în dreptul bisericii noastre, indiferent dacă suntem pe scenă sau stăm în picioare lângă scaunul nostru din sală. Este o întrebare grea și sub anumite aspecte mai puțin confortabilă decât toate celelalte întrebări pe care oamenii le pun de regulă referitor la muzica în biserică. Totuși, Pavel nu ne spune să facem spectacol unul pentru altul, ci să ne cântăm unul altuia. Trebuie să ne întrebăm: „Cum a cântat biserica?”

Să cântăm! Puterea transformatoare a cântării – Keith și Kristyn Getty

Un strop de viață – Să cântăm! #2


Chiar dacă probabil prost înțeleasă, un perpetuu măr al discordiei și deseori prea puțin practicată, cântarea în comun este una dintre cele mai mărețe și frumoase unelte care ne-au fost date ca să declarăm „puterile minunate” ale lui Dumnezeu, întărind Biserica Lui și împărtășind gloria Sa cu restul lumii.

Să cântăm! Puterea transformatoare a cântării – Keith și Kristyn Getty

Un strop de viață – Să cântăm! #1


Indiferent cum te gândești la cântat, adevărul este că suntem cu toții invitați în aceeași casă muzicală. Pentru că Biserica a fost, este și întotdeauna ar trebui să fie și poate fi o Biserică ce cântă cu bucurie. Într-un fel, cântatul este parte din scopul pentru care existăm. Apostolul Petru a scris bisericii locale că fiecare din ei este parte dintr-o „seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și L-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). Pavel a scris membrilor bisericii din Efes: „Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești.” De asemenea le-a mai spus: „cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Efeseni 5:19-20).

Să cântăm! Puterea transformatoare a cântării – Keith și Kristyn Getty

 

Un strop de viață pentru mame #9


Voiam ca bebelușul să mă iubească cu așa o pasiune nestăvilită și plină de adorare încât tot ce pierdusem în acest proces să merite efortul. Mai ales blugii mei mărimea 36 de la Praga. Nu știam atunci, dar de fapt eu jeleam. Jeleam pierderea unei perioade din viață pe care o iubisem.

Surprised by Motherhood de Lisa-Jo Baker

Seria „Un strop de viață – Să cântăm!”


Începutul anului 2020 m-a găsit citind o carte deosebită și, zic eu, necesară: „Să cântăm! Puterea transformatoare a cântării”, scrisă de o familie de muzicieni și compozitori, Keith și Kristyn Getty. A devenit curând o carte cu multe sublinieri și însemnări, așa că m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva dintre citatele care mi s-au părut cele mai importante cu privire la închinare, într-o nouă serie în formatul Un strop de viață, care va fi postată în următoarele zile.
Poate deja vă gândiți că nu e un subiect care vă privește prea mult; poate veți spune „eu nu cânt în cor” sau „nu am ureche muzicală” sau „nu sunt pasionat de muzică”. Ei bine, cartea este menită să ne reamintească importanța închinării, în viața noastră, în biserică și în familie, și importanța cântării în comun, bucuria și privilegiul pe are îl avem de a ne apropia de Dumnezeu și prin această formă minunată și încântătoare – muzica.
Este adevărat, cartea are și secțiuni dedicate celor care slujesc prin cântare – și pentru care recomand cartea ca „must-read” – însă mesajul principal se adresează nouă, tuturor – fiecărui membru din Trupul lui Hristos, chemat să aducă laude Domnului, să vorbească cu frații săi prin psalmi și cântări de laudă și să mărturisească Evanghelia înaintea lumii și prin cântare. Sunt sigură că citatele vor vorbi de la sine.

Între timp, puteți căuta și asculta câteva dintre imnurile compuse de Keith și Kristyn Getty în colaborare cu Stuart Townend – „In Christ Alone” („Speranța mea e în Isus”), „The Power of the Cross” („Puterea Crucii”), „O Church, Arise” („Ridică-te, oștirea lui Hristos”) sau „By Faith” – imnuri care s-au născut din pasiunea lor pentru cântarea în comun, care au versuri pline de miez și bine ancorate în Scriptură.