Gaudeamus 2017


În perioada 22 – 26 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din București va avea loc ediţia a 24-a a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură. Evenimentul este organizat de Radio România.
Invitatul de onoare al acestei ediţii este COMISIA EUROPEANĂ, prezentă la târg cu un stand generos şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg, de toate vârstele.
Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Accesul general al vizitatorilor în incinta târgului va fi permis pe baza biletelor de intrare, în valoare de 5 lei, şi a abonamentelor (valabile pentru întreaga perioadă a târgului, în valoare de 10 lei), care constituie totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS.
Copiii cu vârste sub 7 ani, elevii, studenţii, cadrele didactice, pensionarii, membrii uniunilor de scriitori şi jurnaliştii au intrarea liberă, pe baza documentelor specifice vizate la zi (carnet de elev/student, legitimaţie de membru/serviciu, talon de pensie).

Mai multe informații aflați pe site-ul oficial, și în curând revenim cu o listă a celor mai interesante evenimente.

Reforma 500


Astăzi, 31 octombrie, de la ora 18:00, în Aula Magna a Facultății de Drept din București a avut loc evenimentul REFORMA 500, dedicat sărbătoririi a 500 de ani de la Reforma lui Martin Luther, organizat de Universitatea din București și Facultatea de Teologie Baptistă. Concertul coral, susținut de formația corală LOGOS, a fost însoțit de expoziția „Reforma – un singur Cuvânt, mai multe traduceri”.  Corul a interpretat cântări precum „Psalmul 139” sau „Laudă astăzi pe Domnul”, și lucrări precum „Stai liniștit” din Poemul simfonic „Finlandia” Op. 26 de Jean Sibelius, „Jesus bleibet meine Freude” din Cantata BWV 146 de J.S. Bach, și bineînțeles „Ein feste Burg ist unser Gott”, compusă de Martin Luther.

 

Continuă lectura „Reforma 500”

Rolul Scripturii în apariția Reformei protestante


Institutul Teologic Penticostal din București organizează, în data de 21 noiembrie 2017, de la ora 18:00, conferința „Rolul Scripturii în apariția Reformei protestante”.

În cadrul evenimentului va susține o prelegere Conf.univ.dr. Emanuel Conțac, specialist în filologie biblică și istoria traducerii Bibliei în limba română, și tot atunci vor fi lansate cărțile „Luther – omul și reformatorul” (Roland H.Bainton) și „Teologia reformatorilor” (Timothy George), apărute la editura Casa Cărții din Oradea.

Toți cei prezenți vor avea posibilitatea să achiționeze aceste cărți, dar și alte titluri de la Casa Cărții de la reprezentanții editurii, care vor fi prezenți în campus.

Vom reveni cu mai multe detalii.

Lansare „Evanghelia pe scurt” de Lev Tolstoi


Joi, 15 iunie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu din București are loc lansarea volumului „Evanghelia pe scurt“ de Lev Tolstoi, recent apărut la Editura Humanitas, cu traducere şi prefaţă semnate de Wilhelm Tauwinkl şi însoţit de un cuvânt-înainte al autorului.

La eveniment vor participa Wihelm Tauwinkl, Teodor Baconschi şi Tatiana Niculescu.

„Cititorii de toate convingerile ar avea de câştigat citind această lucrare, deoarece modul în care procedează Tolstoi dovedeşte că mesajul lui Isus Hristos are ceva de spus şi celor care nu se regăsesc în structurile bisericeşti vizibile. Evanghelia pe scurt aduce în prim-plan învăţătura lui Isus şi necesitatea urmării acesteia. În fond, la ce i-ar folosi unui creştin să-şi însuşească diferitele subtilităţi ale dogmelor, dacă aderarea la aceste mistere sublime s-ar reflecta doar în repetarea unor ritualuri şi în respectarea unor obiceiuri?

Tolstoi susţine în mod radical urmarea învăţăturii lui Hristos ca o calea desăvârşirii. Sperăm ca apariţia acestui volum să dea naştere unor reflecţii, în toată libertatea, asupra locului învăţăturii Evangheliei în viaţa personală şi în societate.“ (Wilhelm Tauwinkl)

Intrarea este liberă cu rezervare aici.

Un strop de Bookfest 2017


Săptămâna aceasta, între 24-28 mai la Romexpo, în București, se desfășoară Salonul Internațional de Carte Bookfest ediția a XII-a. Iată câteva dintre titlurile care ne-au atras atenția. Continuă lectura „Un strop de Bookfest 2017”