Am învăţat să văd în rugăciune nu modul meu de a instaura prezenţa lui Dumnezeu, ci mai degrabă modul meu de a răspunde prezenţei lui Dumnezeu, care este o realitate, indiferent dacă o simt sau nu.
Am devenit mai convins ca oricând că Dumnezeu găseşte căi de a comunica cu aceia care Îl căută cu adevărat, mai ales când reducem volumul lumii statice care ne înconjoară.
Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?
Pentru a transmite ce avea de transmis, Isus a ales ca mod de expunere vorbirea în parabole. Asta înseamnă că parabola I s-a părut, structural, în perfect acord cu El însuşi, cu substanţa a ceea ce voia să transmită şi cu nivelul de receptivitate al ascultătorilor. De altfel, prin tot ce face şi prin tot ce spune, Isus însuşi e, s-a spus, o „parabolă în act”. Iar întrucât tema predilectă a discursului Său este Împărăţia lui Dumnezeu, aşadar un domeniu care „nu e din lumea aceasta”, mesajul hristic nu putea fi, cel puţin într-o primă etapă a propovăduirii Sale, decât aluziv, încifrat, indirect.
Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
Rugăciunea nu e o informare a lui Dumnezeu cu ultimele noutăţi. În loc să-I prezentăm cereri ca şi cum Dumnezeu ar putea să nu fie în cunoştinţă de ele, ar fi mai nimerit să-I spunem: „Doamne, ştii că am nevoie de cutare lucru!“ Pentru că, cu cât cunosc mai bine pe cineva, cu atât e mai mică nevoia de a-i comunica anumite informaţii.
Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?
Unii văd în omniscienţa lui Dumnezeu un factor care descurajează rugăciunea. De ce să te mai rogi dacă Dumnezeu ştie deja totul? În total contrast, Isus a tratat cunoaşterea lui Dumnezeu nu ca pe un impediment în calea rugăciunii, ci ca pe o motivaţie pozitivă de a ne ruga. Nu trebuie să depunem mari eforturi pentru a capta atenţia lui Dumnezeu cu vorbe multe şi manifestări ostentative. Nu trebuie să-L convingem pe Dumnezeu de sinceritatea sau de nevoile noastre. Avem deja toată atenţia Tatălui, care ne ascultă. Dumnezeu ştie totul despre noi şi totuşi ne ascultă. Putem trece direct la subiect.
Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?
Plăcerile sunt raze ale gloriei când aceasta atinge sensibilitatea noastră. Însă nu există plăceri rele, nelegiuite? Cu siguranţă că da. Însă când le numim „plăceri rele” cred că folosim un fel de prescurtare. Ne referim, de fapt, la „plăceri smulse prin fapte nelegiuite”. Ceea ce este rău e furtul merelor, nu dulceaţa lor. Dulceaţa este totuşi o rază a gloriei… Am încercat să transform fiecare plăcere într-o modalitate de adorare. Nu mă refer doar la a aduce mulţumiri pentru ea. Mulţumirea exclamă, pe bună dreptate: „Cât de bun e Dumnezeu că îmi dă acest lucru!” Adorarea spune: „Ce calitate trebuie să aibă această Fiinţă ale cărei străluciri îndepărtate şi trecătoare sunt astfel!” Dacă acesta este Hedonism, este, de asemenea o disciplină oarecum greu de practicat. Însă merită efortul.
C.S. Lewis, citat în Când nu-L doresc pe Dumnezeu de John Piper
CARTEA E O VIAȚĂ 