Ce am citit în septembrie 2024

Luna septembrie parcă a trecut repede, dar parcă a început de mult, dacă înțelegeți ce vreau să zic.

A fost o lună în care am reușit să parcurg din nou 10 cărți, dintre care două erau începute din luna august. De data aceasta s-au intercalat câteva romane misterioase printre cărți clasice pentru copii, eseuri, manga și o carte de parenting.

Aproape tot ce am citit luna aceasta mi-a plăcut de la mult în sus, așa că am ce vă povesti. Lectură plăcută!

Prima carte terminată luna aceasta a fost una dintre cele două începute în luna august, în vacanță. Este vorba despre Povestea unei fetițe care voia să le știe pe toate de Regina Maria a României.

Mioara este o fetiță curioasă, plină de întrebări, care dorește să exploreze tot ce se poate explora și să deschidă orice ușă care se poate deschide. Alături de cățelul ei Tim, descoperă într-o zi căsuța Dor-Dorinei, o bătrânică misterioasă și la prima vedere aspră, care îi va înlesni Mioarei întâlnirea cu tot soiul de personaje.

Noi am citit-o cu voce tare în familie și nu am avut răgazul să fac însemnări, dar mi-ar fi plăcut să fac asta, pentru că au fost nenumărate ocazii în care vreun personaj sau altul scotea câte o vorbă de duh demnă de notat sau autoarea făcea câte o descriere deosebită.

Nu e neapărat cea mai palpitantă poveste și are și un final deschis care pe noi ne-a cam dezamăgit, dar e savuroasă pe alocuri la nivel de dialoguri și descrieri.

A doua carte terminată luna aceasta începută încă din august a fost The Clockmaker’s Daughter de Kate Morton (tradusă în română ca Fiica ceasornicarului).

Kate Morton este una dintre scriitoarele mele preferate, am citit toate cărțile ei în original și mi-au plăcut toate, chiar dacă în măsuri diferite. Trecuse ceva timp de când citisem ultima carte scrisă de ea, așa că mi-a luat un pic să intru în poveste, asta și pentru că, spre deosebire de celelalte cărți ale sale, în acest roman autoarea îmbină mult mai multe planuri narative și povești individuale.

Am văzut din alte recenzii că acest aspect i-a cam bulversat pe unii cititori și i-a făcut să n-o aprecieze atât de mult. E adevărat că și mie mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu atâtea planuri și este o carte de la care e bine să nu faci pauze prea lungi, pentru că există riscul să uiți ce e cu unele personaje, mai ales că în cadrul cărții înseși există uneori pauze semnificative în firul narativ al unora dintre personaje, iar apoi când te întorci la ele, trebuie să stai un pic să-ți amintești unde rămăsesei cu ele.

Deși mi s-a părut și mie că au fost cam multe povești care ar fi putut fi scurtate pentru a face să curgă povestea principală mai lin, având în vedere că este vorba despre o casă veche de secole, nu prea aveai cum. Iar mie mi-a plăcut foarte mult întreaga atmosferă, mai ales din scenele din epoca victoriană și antebelică.

Mi se retrezise gustul pentru o astfel de literatură, așa că m-am apucat imediat de cel mai recent roman al aceleiași scriitoare, Homecoming (tradus Întoarcerea acasă).

Acesta este primul ei roman plasat în cea mai mare parte în țara sa natală, Australia, mai exact în sudul și sud-estul Australiei și este în aceeași măsură un roman polițist și un fel de saga de familie, în care personajul principal al cărții, Jess, o jurnalistă în pană de idei, descoperă în sânul propriei familii un secret tulburător ascuns de două generații de femei (mama și bunica).

Pe măsură ce Jess descoperă că relațiile din familia ei nu erau ceea ce a fost ea crescută să creadă că sunt, ea încearcă să afle ce s-a întâmplat de fapt cu strămătușa sa și copiii ei, care au fost găsiți morți în Ajunul Crăciunului din 1959. Verdictul medicului legist fusese de crimă-suicid, comis de o mamă aflată în depresie post-partum, dar otrava folosită nu a fost depistată. Toate dovezile și mărturiile disponibile la acea dată păreau să susțină această ipoteză, până când Jess începe să descopere și altele care o îndreptă spre o altă pistă și – posibil – spre adevăr.

Nu vă dezvălui mai multe pentru că merită să descoperiți voi întreaga poveste, care, dincolo de misterul de elucidat, tratează temele foarte sensibile ale maternității și apartenenței, a relației dintre mame și fiice și a semnificației legăturilor familiale în formarea identității noastre.

În paralel cu acest roman, de fapt înainte de a mă imersa complet în el, am mai apucat să mai citesc câteva cărți. Prima dintre ele a fost Acasă de Ioana Chicet-Macoveiciuc.

Cunoscuta scriitoare de cărți pentru copii și adulți, autoarea blogului Printesa urbană a emigrat împreună cu familia ei în Olanda în ianuarie 2022, iar acesta este jurnalul său cu însemnări despre emigrare și acomodare, intercalate cu amintiri despre toate locurile și persoanele dragi care i-au fost „acasă” de-a lungul vieții.

Este o mărturie sensibilă, ce cuprinde toată plaja de emoții care însoțesc o astfel de experiență, pe alocuri amuzantă, pe alocuri emoționantă până la lacrimi.

La sfârșitul lunii august m-am abonat la Biblioteca pentru copii de la Editura Litera, un abonament în cadrul căruia primești în fiecare lună câte două cărți clasice pentru copii într-o ediție foarte frumoasă, de colecție. Primele două volume au fost Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry și Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, două dintre cărțile mele preferate (se pot cumpăra și separat).

Ne-am propus să citim cărțile din acest abonament cu voce tare în familie, așa că în decurs de vreo două săptămâni le-am parcurs pe amândouă.

Despre Micul prinț nu cred că mai e cazul să mai zic nimic, am mai scris pe aici că este una dintre cărțile mele de suflet, așa că a fost o adevărată încântare să o recitesc.

Alice nu a fost o la fel de mare încântare pe cât îmi aminteam din experiența lecturii în original. Și nici nu cred că poate fi în limba română, având în vedere jocurile de cuvinte, aluziile și poeziile din engleză. Ar mai fi de încercat traducerea Antoanetei Ralian, traducerea ei „consacrată” în română, dar tot cred că Alice este genul de carte care este mai bine să fie citită în original pentru a fi apreciată la adevărata ei valoare.

Apropo de Alice, într-o sâmbătă am citit în Librăria Humanitas Kretzulescu una dintre noutățile pentru copii de la Humanitas Junior, Țara Oglinzilor de Francesc Miralles, cu ilustrații de Eva Carot.

Nu face decât o trimitere discretă la Alice, în rest, este o carte ilustrată despre multiplele fațete ale cuiva, care îl fac să fie cine este.

Spre finalul lunii am cumpărat în sfârșit volumul 3 din seria manga Minciuna ta din aprilie de Naoshi Arakawa (despre care am mai scris aici).

După o pauză de aproape un an de la lectura primelor volume mi-a luat ceva timp să mă dumiresc cine era și ce făcea, pentru ca în curând să se termine volumul și să nici nu se fi încheiat concursul despre care este vorba în poveste! Sunt prea scurte aceste volume și prea mare distanța între aparițiile lor în limba română! Cel mai bine e să citești mai multe deodată, altfel e ca și cum ai vedea un episod dintr-un serial (ceea ce într-un fel și este un volum de manga).

În paralel cu toate acestea, pe parcursul întregii luni am citit Principii ortodoxe de creștere a copiilor – Educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu de Philip Mamalakis, pe are mi-o cumpărasem de la Bookfest.

Mi-a plăcut atât de mult această carte încât aș dărui-o oricărui proaspăt părinte și mă gândesc serios să reiau rubrica Un strop de viață pentru părinți, pentru a vă împărtăși tot ce mi-am însemnat în ea.

Este cartea de parenting pe care mi-aș fi dorit să o fi citit de când am devenit mamă, pentru că este exact ce căutam – o carte practică despre parentingul cu blândețe din perspectivă creștină. Ca să vă faceți o idee cu privire la conținut, iată care sunt cele șase principii discutate de autor:

• Să ne creștem copiii gândindu-ne mereu la „linia de sosire” (valorile și virtuțile Împărăției lui Dumnezeu)
• Să răspundem adecvat, să nu reacționăm impulsiv
• Să înțelegem luptele din perspectiva valorilor și virtuților Împărăției lui Dumnezeu
• Să facem distincția între starea sufletească și comportament
• Să îi învățăm bucuria ascultării
• Să îi învățăm bucuria pocăinței

Ultima carte pe care am terminat-o în luna septembrie a fost o noutate de la Editura Scriptum (mulțumesc!), și anume, Suferința nu este niciodată în zadar de Elisabeth Elliot.

Deși pe copertă și în introducere se spune că este un „text nepublicat anterior”, cine este familiarizat cu scrierile sale va recunoaște esența învățăturilor ei pe această temă și în acest volumaș.

Deși Elliot recunoaște că Suferința este o taină pe care niciunul dintre noi nu este cu adevărat capabil să o deslușească, ea propune totuși o definiție destul de cuprinzătoare pentru a putea discuta despre această temă, și anume: Suferința este să ai ceea ce nu vrei și să vrei ceea ce nu ai.

Noi nu suntem la voia întâmplării. Ci suntem ținuți în brațele veșnice ale lui Dumnezeu. Aceasta este încurajarea pe care o repetă autoarea de câteva ori de-a lungul cărții și cred că este și cheia în care ar trebui probabil înțeles titlul ei, nu neapărat în ideea destul de periculoasă că Dumnezeu are un scop printr-o anumită suferință și de aceea nu este în zadar, ci în ideea că El este tot timpul prezent alături de noi și poate face ca din orice situație să învățăm ceva despre noi înșine sau despre El.

În concluzie, nu e cea mai lămuritoare, convingătoare și mângâietoare carte pe această temă pe are am citit-o, dar constituie un fel de rezumat al învățăturii care răzbate din toate celelalte cărți scrise de Elisabeth Elliot, deci aș zice că e un bun punct de pornire în descoperirea acestei autoare.

Închei aici raportul meu pe luna septembrie, uitându-mă cu entuziasm la cărțile pe care le-am pus deoparte pentru luna octombrie pentru noul sezon CARTEA E O VIAȚĂ, care de data aceasta chiar mai are un pic și începe. Chiar mâine! Așa că asigurați-vă că sunteți abonați la blog sau că ne urmăriți pe Spotify pentru a asculta primul episod din acest sezon!

Voi ce ați mai citit la acest început de toamnă?