Penultimul articol de anul acesta din seria de recomandări pentru Ziua Copilului este scris de Clara Idor (9 ani), sora mai mică a Evei Idor, care nu mai are nevoie de nicio prezentare din partea mea, veți vedea voi de ce!
Mă numesc Clara Idor, am 9 ani și îmi place să citesc.
Sunt o fetiță foarte activă, amuzantă, iubesc mult natura, dar să știți că, atunci când citesc, mă liniștesc total. Sunt cea mai tăcută din univers, deși eu vorbesc mult. Pot să tac doar când dorm și citesc.
Cărțile mele preferate din ultimele luni sunt de acțiune, suspans, mister, și atenție, veți depăși teama!
Cină cu mister (Geronino Stilton nr. 1)
„Brrr, ce frică pisicească…” este o replică care mi s-a părut amuzantă. În această carte sunt câteva indicii cheie, iar personajul principal trebuie să rezolve un caz ciudat prin tunelurile secrete de la Castelcraniu!
Nu vă fie frică, chiar o veți depăși ! Aveți încredere în voi!
Întâlnire cu… misterul! (Geronino Stilton nr. 15)
În această carte am aflat despre un leu din bronz din Londra care a început să vorbească în mod misterios. Pentru a descoperi ce se întâmplă, prietenul meu, Zero Zero a trimis alt prieten în misiune, fix la Londra. „Brrrr, ce frică pisicească!” este replica care apare și în această carte.
Ciudatul caz al hoțului de coji de brânză (Geronino Stilton nr. 9)
Pe insula șoarecilor se întâmplă lucruri ciudate: dispar niște bijuterii de pe o navă de croazieră, o coajă de brânză rară este furată. Misiunea personajelor principale este de a găsi adevărații vinovați. Ce credeți? Vor reuși? Citiți și voi cartea!
Stuart Little nu e un șoarece ca oricare altul. S-a născut într-o familie de oameni, locuiește la New York cu părinții lui, fratele mai mare, George și cu motanul Snowball. Singur, el e sfios și tăcut ca un șoricel, dar când pofta de aventură îi dă glas, nimic nu îi mai stă în cale.
Dory Fantasmagory și oaia neagră de Abby Hanlon
Mie această carte mi se pare ciudată, dar și amuzantă în același timp! E chiar foarte frumoasă! Dory nu este Batman, dar are superputeri, super-viteză și super-imaginație. Cea mai incredibilă superputere de care Dory are nevoie este să citească. Și eu, Clara, am această superputere. Tu o ai?
Mulțumim, Clara!
Vezi și recomandările Adinei Idor (mama Evei) din anii trecuți: 2022, 2020, 2019.
Vezi și celelalte articole de anul acesta:
Ninja, dragoni, puțină istorie și lupte eroice – recomandările lui Mihai pentru Ziua Copilului 2024
Hidden Gems – comori ascunse pentru Ziua Copilului 2024
În pași de balet spre cititorul din peșteră – recomandările Melaniei pentru Ziua Copilului 2024
Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024
Aventuri, mistere și călătorii în timp – recomandările Andreei pentru Ziua Copilului 2024
Patru personaje în căutarea unui cititor sau ce recomandă băieții pentru Ziua Copilului 2024





